Parcul Natural Portile de Fier asaltat de turistii romani

0
24
Parcul Natural Portile de Fier asaltat de turistii romani

Parcul Natural „Portile de Fier”, ce se intinde pe o suprafata de 115.655 hectare, a fost harazit de Dumnezeu cu o priveliste unica in Romania. Cele 15 trasee turistice montane, cu pesterile, unele dintre ele mai mult sau mai putin accesibile, cu viperele cu corn ce misuna pe stanci, cu coloniile de lilieci din pesteri, cu acvila de munte, pisica salbatica sau ursul, au devenit in ultima perioada extrem de aglomerate. Conform reprezentantului Parcului Natural Portile de Fier, Felix Baratky, numarul turistilor ce viziteaza aceste trasee turistice a crescut destul de mult, cel mai vizitat fiind traseul ce duce la Pestera Veterani.

O noua intalnire cu reprezentantul Parcului Natural Portile de Fier, Felix Baratky, a fost pentru noi o adevarata bucurie. An de an, Felix Baratky reuseste sa ne surprinda cu noutatile ce se dezvaluie turistilor in Parcul Natural Portile de Fier. Daca in anii trecuti am expus pe larg secretele masivului Cicarul Mare, frumusetea „Aleii Imparatilor” , a Lalelei de Banat, secretele Pesterii Veterani sau aparitia „grotei securistilor”, de data asta incercam sa facem o radiografie a turismului in Clisura Dunarii. „Parcul Natural „Portile de Fier” se intinde pe o suprafata de 115.655 hectare si este alcatuit din 18 arii protejate si are in componenta 15 trasee turistice. Referitor la ariile protejate, acestea sunt; Balta Nera –Dunare, Bazias, Insula Calinovat, Rapa cu lastuni, Divici – Pojejena, Valea Mare, Pestera cu Apa din Valea Polevii, Ostrovul Moldova Veche, Locul fosilifer Svinita, Cazanele Mari si Cazanele Mici, Locul fosilifer Bahna, Dealul Duhovna, Gura Vaii – Varciorova, Fata Virului, Cracul Crucii, Dealul Varanic, Valea Oglanicului, Cracul Gaioara. In ceea ce priveste traseele ecoturistice, acestea sunt; Traseul Ecoturistic Trescovat, Traseul Ecoturistic Svinita-Tricule, Traseul Ecoturistic Cioaca Cremeneasca-Rudina, Traseul Ecoturistic Valea Liubotina-Rudina, Traseul Ecoturistic Cazanele Mari, Traseul Ecoturistic Cazanele Mici, Traseul Ecoturistic Alion, Traseul Ecoturistic Tarovat, Traseul Ecoturistic Racovat-Boldovin, Traseul Ecoturistic Valea Voditei-Dealul Duhovnei, Traseul Ecoturistic Cazanele Mari 2, Traseul tematic educativ Balta Nera – Ostrov Moldova Veche, Traseului tematic educativ Valea Morilor de Apa, Traseul turistic ,,Crucea Sf. Petru” si Traseului Ecoturistic Dubova-Cazanele Mici”, ne declara Felix Baratky.

Pestera Veterani, cel mai vizitat loc de pe Clisura Dunarii

Conform declaratiilor lui Felix Baratky, in ultima perioada, cei mai multi turisti aleg sa viziteze Pestera Veterani. „In ultima perioada, fata de anii trecuti, numarul turistilor a crescut destul de mult, in special la Pestera Veterani. Fata de anul trecut, acum avem trei oameni ce deservesc serviciul de vizitare al pesterii. Mai mult, am amenajat locul de acostare al barcilor cu turisti, am amplasat un ansamblu de masute si bancute la intrarea in pestera, iar in interior am acoperit fantana din mijlocul pesterii cu un grilaj de fier pentru a proteja vizitatorii”, a declarat Felix Baratky. In centrul pesterii, se afla un bloc de piatra, dreptunghiular, iar la baza acestuia urmele cautatorilor de comori. Sapaturi adanci au scos la iveala o multime de oase provenind de la pasari. „Omul primitiv folosea pestera si pe post de sanctuar, aici efectuand ritualuri. Se aduceau ofrande zeilor. Chiar si dacii veneau aici si il venerau pe Zamolxis. Pasarile erau sacrificate pe acest altar. Interesant este faptul ca, dimineata, timp de aproape o jumatate de ora, razele soarelui patrund prin deschizatura aflata la o inaltime de circa 15 metri si cad perpendicular pe acest altar. Acesta pare a fi momentul cand se sacrificau pasari pentru venerarea zeilor”, ne mai spune Felix. „La sfarsitul secolului XVII-lea, Imperiul Austriac ridica peste ruinele fortaretei romane ziduri groase de 2 m si inalte de 4 m, construind un avanpost militar fortificat. Fortareata austriaca este construita pe trei nivele, un nivel in fata pesterii la 70 m compus din ziduri laterale groase de 1 m si inalte de 2,5 m unde erau amenajate o forja, grajduri pentru cai si o mica cazarma. Al doilea nivel era reprezentat de intrarea in grota, foarte bine consolidat cu pereti grosi din piatra, iar al treilea nivel al fortaretei era in interiorul grotei, unde au fost construite mici amenajari, o camaruta, un jgheab de piatra, o fantana si un punct de observare si aparare. Grota putea adaposti maxim 250 de soldati si era folosita ca refugiu in urma atacurilor. Fantana din centrul grotei a fost construita de prizonierii turci”, mai spune Felix Baratky.

Dumitru Stoichita

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here