Parcul Natural Portile de Fier, investitie de 800.000 lei

Parcul Natural Porţile de Fier, investiție de 800.000 lei
Parcul Natural Portile de Fier, investitie de 800.000 lei
Parcul Natural Portile de Fier, investitie de 800.000 lei

Administratia Parcului Natural Portile de Fier a investit aproximativ 800.000 lei in constructia unei nave speciale destinata deplasarii pe Dunare a turistilor, a declarat directorul Marian Jiplea.

Potrivit sursei citate, suma provine din fonduri europene atrase prin promovarea unui proiect al carui obiectiv este amenajarea pe o platforma plutitoare a unui centru de vizitare compartimentat, in spatiile construite organizandu-se expozitii permanente continand specii din flora si fauna celor 13 arii protejate gestionate.

‘Nava va fi construita la santierul naval din Giurgiu. Ea va intra in dotarea noastra din toamna acestui an. Pe puntea principala vom avea o sala expunere biodiversitate, panouri cu informatii despre speciile protejate existente in arealul parcului, despre habitatele protejate, naturalizari ale unor specii (plante si animale) si reproduceri la scara mica a unor situri naturale. De asemenea, va exista o sala expunere traditii, care va fi dotata cu panouri despre comunitatile locale existente, despre portul popular, despre obiceiurile traditionale si principalele obiective culturale si istorice din perimetrul de peste 115.666 hectare al Parcului Natural Portile de Fier’, a precizat Jiplea.

In context, el a mai aratat ca pe puntea superioara a navei vor exista sali de conferinte, de documentare, de expozitii, de pregatire si reconditionare a exponatelor si de cercetare si monitorizare a intregului patrimoniu natural si material al Parcului natural Portile de Fier. ‘Prin constructia acestei nave plutitoare itinerante credem ca numarul turistilor in zona transfrontaliera a Dunarii va creste cu peste 50%. Anual in aria noastra protejata vin in sezonul estival peste 100.000 de persoane’, a concluzionat Jiplea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *