Pasarile nu mai zboara in „tarile calde”

Tot mai multe berze raman peste iarna in orasele din Europa, in loc sa zboare spre zonele sudice. Pasarile care migrau pe distante lungi zboara pe rute mai scurte, iar cele care calatoreau mai putin devin „sedentare”, spun expertii.pasarile migratoare

Ornitologul amator Javier Caracuel a tot trecut pe langa un turn dintr-o zona miniera dezafectata, din orasul spaniol Linares, asteptandu-se ca cele doua berze care si-au facut cuib in varf sa migreze spre sud. Dar, in ciuda zgomotului din jur – turnul este situat intre o scoala si o strada aglomerata – si a celei mai umede ierni din ultimii ani, berzele au ramas peste iarna. Si nu sunt singurele.

Intr-un congres la nivel inalt la care au participat recent peste 200 de experti in migratia pasarilor, cercetatorul spaniol Miguel Ferrer a estimat ca, din cauza schimbarilor climatice, 20 de

miliarde de zburatoare (circa 70% din pasarile migratoare ale lumii) si-au schimbat obiceiurile de migrare in ultimele decenii.

„Migratorii pe distante lungi calatoresc mai putin, migratorii pe distante scurte devin sedentari”, spune Ferrer, care lucreaza in Parcul National Donana, unul dintre punctele-cheie de pe rutele pasarilor migratoare.

„Asta schimba tot ce fac, de la reproducere si hrana la diversitatea genetica, ceea ce afecteaza si alte organisme din lantul trofic.” Cercetatorul britanic Ian Newton spune ca o astfel de schimbare a avut loc si in Era Glaciara, doar ca in prezent totul se petrece mult mai rapid, iar pasarile nu mai au la fel de multe optiuni.

„Nu este acelasi lucru pentru pasari sa incerce sa se adapteze mediului din Manhattan sau mediului din Maldive”, explica Newton. Astfel, in unele zone se inmultesc anumite specii, in timp ce altele dispar, afectand biodiversitatea.

„Pasarile sunt cel mai sensibil termometru al schimbarii mediului, iar daca 20% vor disparea, nu mi se pare ca avem un mod de viata sustenabil”, a punctat si cercetatorul american Peter Marra.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *