Patru dintre cele sase reactoare ale centralei nucleare nipone Fukushima Daiichi vor fi desfiintate

0
35
Patru dintre cele sase reactoare ale centralei nucleare nipone Fukushima Daiichi vor fi desfiintate

Patru dintre cele sase reactoare ale centralei nucleare nipone Fukushima Daiichi nu vor mai avea existenta administrativa cu incepere din 20 aprilie, a anuntat luni operatorul centralei, compania Tokyo Electric Power (Tepco), potrivit AFP.

In virtutea legii, parcul de reactoare nucleare comerciale din Japonia va trece astfel de la 54 de unitati la 50, decizie asteptata in contextul in care de mai multe luni era practic o certitudine faptul ca aceste patru unitati, grav afectate de seismul urmat de tsunami din 11 martie 2011, erau condamnate. Celelalte doua nu sunt inca sterse de pe lista din punct de vedere administrativ, dar nu au nicio sansa de a redemara si vor fi, probabil, desfiintate la randul lor.

Cele patru reactoare ale celei de-a doua centrale a prefecturii Fukushima, Fukushima Daini, in prezent oprite din cauza catastrofei, vor avea, fara indoiala, aceeasi soarta, pe baza unei decizii politice, chiar daca Tepco spune ca nu vrea sa renunte pentru moment.

Dintre cele 17 reactoare comerciale pe care le are, compania care deserveste Tokyo si imprejurimile (35 de milioane de locuitori) nu va mai avea decat 13 dupa anularea celor patru ale centralei Fukushima Daiichi.

Niciunul dintre reactoarele sale nu mai este in functiune. Cele zece ale celor doua situri Fukushima au fost oprite de seismul din 11 martie si, dintre cele sapte ale altei centrale, Kashiwazaki-Kariwa (vest), trei sunt inca oprite de la cutremurul din Niigata din 2007 si patru sunt oprite pentru revizia de rutina obligatorie dupa fiecare 13 luni de functionare.

Din parcul total de reactoare din Japonia (54 in prezent, 50 cu incepere din 20 aprilie), numai o unitate este in functiune, Tomari 3, care urmeaza insa a fi oprita pentru revizie obisnuita incepand din 6 mai, informeaza Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here