Si acum mi-a ramas intiparita in minte o imagine dintr-o vacanta petrecuta cu parintii pe cand aveam cam 10 ani. Am fost sa ne petrecem vacanta la Lacul Rosu, iar intr-una dintre zile am mers cu un autobuz pe Cheile Bicazului pana in orasul Bicaz. Era foarte cald si foarte aglomerat. Aproape ca stateam intr-un picior, prinsa intre mirosuri pestilentiale cand cu stupoare mi-am aruncat ochii pe o bancheta din apropiere, unde o doamna voluminoasa manca cu pofta dintr-o jumatate de pepene verde, total relaxata. Impreuna cu parintii mei schimbam priviri in care se putea citi un amestec de uimire, dezgust, disperare chiar. Dar aceasta intamplare nu s-a oprit aici. Doamna, dupa ce si-a luat masa, cu un aer satisfacut a deschis fereastra autobuzului, dupa care, cu ochii si mai mariti am vazut cum arunca tot restul acelui pepene pe fereastra, in plina natura a Cheilor Bicazului, zeama, samburii si tot ce mai ramasese din carnosul fruct scurgandu-se pe geamul autobuzului si pe caldaram.
De atunci s-au scurs multi ani, in care multe s-au schimbat in Romania, dar multe au ramas la acelasi nivel de nesimtire. Desi aceasta imagine ma bantuia de ani de zile, totusi in sufleteul meu am pastrat o amintire frumoassa spectacularelor Chei ale Bicazului. Altfel acum vreo 2 ani am hotarat cu doi prieteni sa vizitam acele locuri minunate, pentru cateva zile. In prima zi am mers sa vizitam barajul de la Bicaz. Stupoare: am gasit acolo mormane de nedescris. Si nu intentionez aici sa vorbesc despre toaletele sub orice critica de mizere, ci chiar despre imprejurimile Bicazului. Am cautat o ora un loc unde sa mancam pe marginea lacului, in natura. Dar dupa ce am dat ocol lacului, s-a dovedit a fi imposibila identificarea unui coltisor cat de cat curat. Totul colcaia de mizerie, de la sticle de tot felul, hartii si alte deseuri care iti dadeau o stare de greata, in contrast cu natura care este intr-adevar minunata in acea zona. Dupa 16 ani, din nou nu i-am inteles pe oameni, nici pe cei care lasa asa ceva in urma lor, nici pe autoritatile care nu valorifica potentialul regiunii lor. In alta zi am batut la pas Cheile. Prietenii mei, urmareau natura din spatele obiectivului de fotografiat cu un ochi avizat, eu o redescopeream cu ochi nesatui. Dar din nou am fost deranjata de resturile care salasluiau la fiecare cotitura. In plus am fost oripilata de doua cupluri care admirau frumusetile, incurgitau continutul bomboanelor agricole, pe care ulterior le depuneau sisematic pe unde se nimerea, ca pe propria tarla. Deci nu se schimbase mare lucru in cei 16 ani…
Si vara asta am mers cu cortul in diferite locatii incepand cu Vama Veche, Ocna Sibiului, Sovata, Tusnad, Lacul Sfanta Ana. Lasand la o parte frumusetea locurilor nu am putut sa nu percep mizeria, masile sau Atv- urile de care trebuie sa te feresti si in statiune, si pe faleza dar si pe varful muntelui, wc- urile din lumea a 3-a, sticlele sparte ostentativ pe drum, poluarea fonica incepand cu muzica data tare(si in plus si de proasta calitate), injuratuile la tot pasul sau amestecul de muzica de la o terasa la alta. Alfel la mare nu am auzit muzica valurilor pe care obisnuiam sa o ascult in adolescenta, iar pe varful muntelui din padure sipoteau manelele, in locul sunetelor unduioase ale copacilor.
Din pacate bucuria splendorii naturii noastre, a diversitatii si a bogatiei sale este umbrita de asfel de elemente care nu cunosc esentiala regula a bunului simt, dupa care ar trebui sa se ghideze fiecare, indiferent de varsta sau de statut social.
