Peste 70% din productia mondiala de soia este modificata genetic

0
3
Peste 70% din productia mondiala de soia este modificata genetic

Odata cu explozia cresterii intensive a animalelor, soia, destinata in principal hranei animalelor, a devenit in cativa ani una din materiile agricole cele mai comercializate din lume si peste 70 % din productie o reprezinta plantele modificate genetic, relateaza vineri AFP, citata de Agerpres.

Statele Unite ale Americii (SUA) raman principalul producator si exportator din lume, dar lor li s-au alaturat doi mari giganti agricoli sud-americani – Brazilia si Argentina. Cei doi reprezinta acum jumatate din productia mondiala. Astfel, in 2010, Brazilia a produs 75 milioane de tone si Argentina 49 milioane de tone, respectiv o crestere de patru ori in decurs de 20 de ani.

Cultura de soia ocupa peste un milion de kilometri patrati in lume, o suprafata echivalenta cu dublul suprafetei Frantei. Aceasta explozie a productiei a fost puternic in avantajul plantatiilor de organisme modificate genetic (OGM).

Adoptata in mod larg SUA si Argentina, cultura de soia transgenica se dezvolta in prezent foarte rapid in Brazilia. Aceste varietati sunt cel mai adesea rezistente la erbicide.

Fara sa fie neaparat constienti consumatorii, aceste plante modificate genetic ajung apoi in alimentatia animalelor din fermele europene. Odata cu cresterea consumului de carne, indeosebi in tarile emergente, succesul soia nu se dezminte. Situatia mondiala a acestei plante oleaginoase este foarte tensionata si stocurile sunt reduse. Aceasta determina o crestere a cursurilor pe pietele agricole si bautura de soia a obtinut recent un succes la Bursa din Chicago cu peste 15 dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here