Pesti cu grad inalt de radioactivitate detectati in raurile din Fukushima

Pesti cu grad inalt de radioactivitate detectati in raurile din Fukushima

Un studiu realizat de Ministerul Mediului japonez a relevat prezenta de pesti cu grad inalt de cesiu radioactiv in raurile si lacurile de acumulare din Fukushima, provincia in care se afla centrala nucleara avariata de tsunamiul din 2011, informeaza sambata, 17 noiembrie 2012, agentia Kyodo, citata de EFE.
Intre exemplarele cu cel mai mare material radioactiv se afla pastravul de munte, la care au fost detectate 11.400 de bechereli de cesiu la kilogram, depasind de o suta de ori limita de 100 de bechereli la kilogram stabilita in Japonia.
Pastravul a fost prins in raul Niida, al orasului Minamisoma, situata la circa 20 de kilometri la nord de centrala de la Fukushima Daiichi, cea mai afectata de accidentul nuclear si aflata la limita de excludere creata.
Detectarea anul trecut la orez si la carnea de vaca de material radioactiv dupa accidentul provocat de tsunami, a determinat guvernul sa reduca in aprilie de la 500 la 100 de bechereli limita pentru fructe, legume, cereale, peste, fructe de mare si carnea de vaca.
A fost redusa, de asemenea, de la 200 la 50 de bechereli de cesiu la kilogram limita pentru lapte si alimentele pentru copii si de la 200 la 10 limita pentru apa. Este a doua analiza de acest gen realizata de Ministerul Mediului dupa prima efectuata intre decembrie 2011 si ianuarie 2012.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *