Primăria Capitalei supunea dezbaterii publice un proiect de hotărâre, prin care ar urma să se aprobe Master Planul pentru sistemul de management integrat al deșeurilor la nivelul Municipiului București. Atât masterplanul capitalei, cât și Planul Național de Gestiune a Deșeurilor elaborat de Ministerul Mediului includ o soluție controversată pentru tratarea deșeurilor mixte generate de populație – și anume valorificarea energetică a deșeurilor. Săptămâna aceasta, europarlamentarii vor vota dacă finanțează sau nu astfel de soluții din bani europeni. În această situație, ne întrebăm care sunt riscurile și care sunt alternativele.

După ce China și-a închis porțile pentru deșeurile venite din import, autoritățile din întreaga lume caută soluții pentru a scăpa de milioanele de tone de deșeuri cu care nu mai au ce face. România este și ea în impas, cu un infringement pe neatingerea țintelor de reciclare și cu un proces intentat recent de Comisia Europeană pentru ne-închiderea a 68 de gropi de gunoi fără autorizații de funcționare. În acest context, autoritățile centrale și locale recurg la o soluție controversată: valorificarea energetică a deșeurilor.

Comisia Europeană a descurajat public incinerarea și instalațiile de tipul Waste to Energy, printr-o comunicare din 2017 și prin Pachetul Economie Circulară. Cu toate acestea, europarlamentarul român Daciana Sârbu a propus două amendamente prin care s-ar permite folosirea banilor europeni pentru construirea de noi incineratoare și extinderea celor vechi (cu bani din Fondul de Coeziune). Votul privind politicile de coeziune va avea loc săptămâna aceasta, în data de 25 octombrie, la Bruxelles.

Ce propun Ministerul Mediului și Primăria Capitalei

În Planul Național de Gestiune a Deșeurilor, publicat la începutul acestui an în Monitorul Oficial, se face o analiză a celor trei tipuri de valorificare termică a deșeurilor: incinerare clasică, piroliză și gazeificare. Pe baza unui studiu care evaluează doar gazele cu efect de seră (nu tot impactul cumulat al factorilor cu impact negativ, precum: acidificarea solului, epuizarea resurselor naturale, toxicitate, eco-toxicitate, impact economic și social asupra comunităților din proximitatea soluțiilor propuse precum incineratoarele de deșeuri), specialiștii ministerului ajung la următoarea concluzie: „Pentru tratarea deșeurilor reziduale municipale este recomandat a fi utilizate doua metode: tratarea mecano-biologică cu biouscare și incinerarea cu valorificare energetică.

O analiză similară a fost realizată și în cadrul Master Planului pentru sistemul de management integrat al deșeurilor la nivelul Municipiului București. Varianta la care s-a ajuns este aceeași: „tratarea deșeurilor reziduale în instalații de tratare termică cu valorificare energetică”. La finalul lunii trecute, Primăria Capitalei punea în dezbatere publică un proiect de hotărâre prin care ar urma să se aprobe acest Master Plan.

Autoritățile centrale și locale susțin că soluțiile moderne de tratare termică propuse, precum gazeificarea, piroliza sau arcul de plasmă, rezolvă pe de o parte problema deșeurilor fără a genera poluare, iar pe de cealaltă parte produc „energie regenerabilă”. Nimic mai fals.

Ce presupune valorificarea energetică, soluția propusă de autorități

Prin gazeificare, deșeurile solide sunt supuse unor temperaturi ridicate (de obicei de peste 600°C, dar pot ajunge și la 1400°C), într-un mediu fără oxigen, pentru a preveni arderea imediată. Rezultă  astfel un gaz sintetic, care ulterior este ars pentru a obține electricitate. Printre produsele secundare rezultate din acest proces, se numără emisiile atmosferice, zgura (o formă de deșeu solid), cenușă volantă din echipamentul de control al poluării aerului (care necesită tratament special din cauza toxicității), precum și resturi lichide sau apă reziduală.

Piroliza este un proces asemănător: folosește căldura fără aport de oxigen, pentru a obține combustibil (uleiuri sau gaz sintetic, precum și reziduuri solide). Diferența este că necesită fluxuri mai omogene de deșeuri. Unii comercianți propun instalații mai mici de producție de combustibil decât cei care vând instalații tipice de gazeificare.

Arcul de plasmă aplică temperaturi și mai înalte în procesul de gazeificare și uneori și în cel de piroliză. Este un proces care necesită și mai multă energie decât gazeificarea și piroliza, ceea ce mărește și costurile.

Aceste soluții sunt suținute de companii petro-chimice precum The American Chemistry Council, Chevron Phillips Chemical, Dow Chemical și Procter & Gamble, care doresc ca producția plasticului să rămână la fel de mare. Potrivit unui studiu publicat în Science Advances, în 2050 volumul total de plastic produs va ajunge la 34.000 de milioane de tone (de patru ori mai mult decât până acum). Totodată, am reușit să reciclăm doar 9% din tot plasticul produs până acum.

Însă, în loc să investească în eco-design și să renunțe la producția de plastic non-reciclabil, unele companii au venit cu soluții așa-zis miraculoase: piroliza, gazeificarea sau arcul de plasmă. Acestea sunt extrem de costisitoare, întrucât consumă multă energie și aunevoie de o infrastructură de colectare care trebuie pusă la punct. În plus, capacitatea de a filtra emisiile toxice poate fi pusă sub semnul întrebării, întrucât tipurile de plastic conțin o varietate de aditivi cu toxicitate diversă.

Care sunt dezavantajele tehnologiilor de valorificare energetică moderne, potrivit GAIA

Deceniile în care s-a încercat folosirea gazeificării, a pirolizei și a arcului de plasmă pentru tratarea deșeurilor menajere au scos la iveală complicațiile care pot apărea pe parcurs – fapt demonstrat de rata mare de eșec a acestor instalații.

Mare parte dintre unitățile de procesare instalate în Europa, Marea Britanie, Canada și Statele Unite au întâmpinat dificultăți în operarea continuă și în a produce suficientă energie pentru a ține afacerile deschise. Funcționarea lor a fost sistată din motive tehnice, printre care menționăm:

  • incapacitatea de a se conforma limitelor de poluare;
  • deteriorarea prin coroziunea echipamentului (ex. prăbușirea acoperișului și a hornului din oțel la o fabrică din Hamm-Uentrop, Germania);
  • dificultăți în a menține temperaturile necesare pentru asigurarea reacțiilor;
  • ineficiența energetică (una dintre cele mai moderne tehnologii de gazeificare din Germania are o eficiență energetică de doar 8.5%).

Gazeificarea deșeurilor, piroliza sau arcul de plasmă au cam aceleași dezavantaje ca arderea în incineratoare convenționale de tipul „energie-din-deșeuri”. Acestea reprezintă cea mai costisitoare variantă de tratare a deșeurilor, însă sunt prezentate într-un mod atractiv prin tehnici de marketing manipulatoare. Iată câteva dintre consecințele nefavorabile:

  • 20-30% din deșeuri rămân sub formă de cenușă; astfel, în loc să se evite depozitarea la rampă, incinerarea este doar o etapă înainte de depozitarea unor deșeuri care devin mult mai periculoase, în urma arderii;
  • emisiile intense de carbon, precum și emisiile de substanțe poluante organice persistente (dioxine, furani, mercur), de metale grele, particule fine, nano-particule și alți poluanți;
  • în China, un studiu realizat în 2015 pe cele 160 de incineratoare de deșeuri municipale arată că 40% dintre acestea dețin date incomplete referitoare la emisii și că doar 8% pun la dispoziția publicului date despre emisiile de dioxină. 69% dintre cele care nu furnizează date au încălcat reglementările de mediu în vigoare.

Nu este tot timpul posibil să delimitezi eșecul tehnologic de cel financiar: multe unități sunt închise înainte de a ajunge la operațiuni stabile, căci costurile devin excesive.

Piroliza

Monica Wilson, coordinator în cadrul Global Alliance for Incinerator Alternatives (GAIA), face o analiză a neajunsurilor pirolizei.
  • Potrivit Departamentului American de Energie, un kilowat de energie produs prin piroliză costă între 8.000 și 11.500 de dolari, dublu decât costurile energiei fotovoltaice. Însă, spre deosebire de energia solară sau eoliană, energia din deșeuri nu poate fi considerată un combustibil regenerabil, întrucât consumă resurse neregenerabile. Pentru producția acestora, s-au extras materii prime și s-au generat cantități însemnate de dioxid de carbon. În plus, piroliza necesită pre-tratarea deșeurilor, prin procese energofage precum tocarea și uscarea materiilor. Meținerea unui mediu lipsit de oxigen presupune și ea consum de energie. Totul pentru un proces generator de gaze cu efect de seră.
  • Mai multe studii (Ortuno et al; Conesa et al) susțin că supunerea plasticului la temperaturi înalte generează emisii de poluanți organici persistenți (POP), precum dioxinele și bifenili policlorurați (PCB), dar și: plumb, arsen, mercur și metale grele, hidrocarburi aromatice policiclice, cum ar fi cele produse prin arderea materialelor ignifuge etc. Dacă aceste substanțe sunt într-adevăr captate și neutralizate, ele rămân în cenușă, zgură și apele reziduale care trebuie și ele tratate. Se estimează că, în urma pirolizei, se trimit la depozitare cantități de deșeuri reziduale de 15-20% din cantitățile de deșeuri prelucrate. În plus, combustibilii obținuți din piroliză ar emana potrivit unui studiu emisii mai mari decât motorina, mai mult sulf decât benzina și motorina, dar și dioxine și metale grele.

Pe lângă toate aceste pericole, piroliza compromite reciclarea deșeurilor și susține un sistem liniar în care resursele trebuie extrase din pământ, prelucrate în fabrici, consumate și apoi distruse prin ardere sau prin îngropare. Incineratoarele compromit de asemenea o parte dintre locurile de muncă ce ar putea fi generate la nivel european prin tranziția spre economia circulară. Potrivit estimărilor din 2015 ale Comisiei Europene, economia circulară ar putea crea trei milioane de locuri de muncă în UE, dintre care jumătate de milion – joburi complet noi.

Gazeificarea

Deși gazeificarea este clasificată în studiile academice și în documentele comercianților ca varianta „mai curată” de combustie comparativ cu incinerarea convențională de tipul „energie-din-deșeuri”, datele existente nu confirmă aceste revendicări. În timp ce unitățile de procesare furnizează foarte rar date complete despre emisii, agențiile de reglementare și consemnările din mass-media indică depășiri serioase și repetate ale emisiilor generate de numeroase unități de procesare.

Atâta timp cât gazeificarea se face folosind un flux de deșeuri mixte sau deșeuri de plastic – care conțin cloruri și metale grele – emisiile vor fi similare celor rezultate din incinerarea convențională. Printre aceste, se numără: NOx, SOx, hidrocarburi, monoxid de carbon, particule fine (PM), metale grele, gaze cu efect de seră, precum CO2, și dioxine/ furani.

Nici măcar tehnologiile moderne de control al poluării aerului nu pot preveni emisiile sau deteriorarea echipamentului, fapt demonstrat în mod dramatic de prăbușirea acoperișului și a hornului din oțel la o unitate de gazeificare din Hamm-Uentrop, Germania, soldată cu distrugerea fabricii. Prăbușirea a fost cauzată de coroziunea provocată de aciditatea gazelor arse.

Stocarea reziduurilor este și ea controversată. Cenușa volantă, apa reziduală și zgura sunt contaminate într-o anumită măsură cu tot felul de substanțe toxice – printre care dioxine și metale grele. În plus, consumul și contaminarea apei au reprezentat o problemă notabilă la unitatea de dimensiuni mari Thermoselect din Germania, care a funcționat doar pentru o scurtă perioadă de timp.

Pe lângă problemele economice și de mediu, tehnologiile energie-din-deșeuri au deja o reputație proastă în mentalul colectiv. Asta înseamnă că acele companii care vor să le implementeze riscă opoziție din partea comunităților locale, prin procese în instanță, proteste și campanii ample.

Care sunt soluțiile alternative propuse de ONG-urile de mediu

Așadar, dintre provocările tehnice și economice ale proiectelor de gazeificare, arc de plasmă sau piroliză, amintim: incapacitatea de a genera cantitatea de energie estimată, eșecul de a genera veniturile estimate și depășirea țintelor de emisii. Aceste instalații au avut întotdeauna nevoie de subvenții publice pentru a putea fi profitabile. Așadar, avantajele sunt mai mici și mai nesigure decât susțin promotorii lor. Însă nici depozitarea la groapă sau incinerarea convențională nu constituie o opțiune acceptabilă.

În schimb, programele care se bazează pe strategii de prevenire, de sortare la sursă, de reciclare intensivă, de transformare a deșeurilor biodegradabile în compost, precum și de re-proiectare a produselor/materialelor astfel încât acestea să fie durabile, reparabile, refolosibile, compostabile sau reciclabile și-au demonstrat succesul economic și tehnic.

Global Alliance for Incineration Alternatives, Zero Waste Europe, Zero Waste România și Energy Justice România sunt coaliții de peste 900 de organizații care militează pentru stoparea incineratoarelor. Ca soluție, acestea promovează alternative sigure, sustenabile și echitabile de management al deșeurilor, în linie cu Pachetul Economie Circulară adoptat la nivel european.

Mai exact, este vorba despre adoptarea de strategii Zero Waste la mai multe niveluri:

  • la nivelul comunităților, printr-un angajament de a reduce generarea de deșeuri și de a îmbunătăți reciclarea (prin măsuri precum colectarea separată la sursă a deșeurilor; instrumentul economic plătești-pentru-cât-arunci; sistemul depozit-returnare, interzicerea incinerării; descurajarea punerii pe piață a produselor greu de reutilizat, reparat sau reciclat; încurajarea afacerilor care previn risipa, precum mineritul urban, atelierele de reparații, magazinele vrac, prestatorii de servicii care înlocuiesc posesia lucrurilor etc.); Zero Waste România a creat în acest sens un sistem de certificare adaptat realităților locale, pe care îl pune la dispoziția tuturor autorităților publice locale.
  • la nivelul companiilor, care ar trebui să respecte o serie de principii de economie circulară: să folosească materiale reciclate unde este posibil și din surse regenerabile; să evite trimiterea spre depozitare sau incinerare a cel puțin 90% din deșeurile pe care le generează; să își schimbe modelul de operare dintr-unul liniar într-unul circular, unde eco-designul, prevenirea și reciclarea sunt prioritare; să internalizeze costurile de mediu, precum energia și apa consumate, costul tratării deșeurilor; să își schimbe paradigma, de la productivitatea muncii la eficiența folosirii resurselor.
  • la nivel individual, prin adoptarea unui stil de viață și a unui comportament de consum care reduce semnificativ deșeurile generate, dar și prin sortarea deșeurilor inevitabile;

Până acum, Strategia Zero Waste pentru Comunități/Orașe a fost implementată cu succes pe 5 continente, fiind adoptată de peste 400 de municipalități europene, în orașe foarte variate ca dimensiuni – San Francisco, SUA (+800 000 locuitori) sau Capannouri, Italia (+40 000 locuitori). De asemenea, există numeroase afaceri care s-au aliniat principiilor economiei circulare; unele dintre acestea au fost incluse în harta de mai jos:

Nu în ultimul rând, există cetățeni responsabili, care au adoptat în mod voluntar un stil de viață fără deșeuri. Printre cei mai cunoscuți – Bea Johnson, Lauren Singer sau Kathryn Kellogg.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here