Merg pe ideea ca „din pamant suntem facuti si-n acelasi pamant vom merge”. Daca era sa fiu pamant, cu siguranta as fi preferat sa ma aflu in varful unui munte sau in inima unei campii curate unde sa domneasca fericirea… sa ma intind la soare de-a lungul unei ape, sa pescuiesc fauna ce ar face o pasiune pentru mine.
Natura nu inceteaza sa ma surprinda atat prin diversitatea ei cat si prin continua sa schimbare ce face fiecare plimbare, un vis. Desigur, nu vorbesc despre cea la care a ajuns omul, nu… ci de aceea intacta, unde piciorul distrugator al evolutiei umane inca nu si-a facut aparitia.
Zilele trecute, din dorinta de a ma izola de tot ceea ce inseamna civilizatie, am ales ca loc de refugiu o comuna clujeana: Floresti. Speram ca, pe malul Somesului Mic fiind, intr-un loc unde creatia divina a uitat de lacomie, sa gasesc intr-adevar refugiul dar… zadarnic! Motivul?! Devine zona rezidentiala! Cu alte cuvinte, omului nu ii ajunge ceea ce a reusit deja sa distruga ci, din egoism tinde spre a cuceri lumea.
Astfel, ma gandesc acum la cat de frumos ar putea fi acel loc, ce valoare ar putea avea pentru Romania („tara mea de glorii, tara mea de dor”, dupa cum spunea Eminescu)… si cata vitalitate!
„Ce frumos ar fi aratat aceasta zona daca ar fi fost in tara mea” ar spune un american/francez/neamt, dar nu si un roman care pare a-si merita acum mai mult ca niciodata rusinea pe care i-o atribuie cu usurinta aproape oricine… Ma intreb acum daca omul este atat de inconstient sau este numai nepasator…
Am vazut ca in inima acestor deseuri se relaxeaza pescarii la cele doua lacuri, ape, balti, sau cum le-or spune, iar in aval exista si un fel de „grilaj de filtrare a apei” sau „grilaj de retentie a mizeriilor” si chiar doua cladiri frumoase – sedii ale Apelor Romane – oare cum se impaca ideii de vecinatate cu „groapa de gunoaie a comunei”, cum „admira” zilnic deseurile menajere si industriale ce polueaza apa (ce cu siguranta nu mai ascunde nicio sursa de viata)?
Pe de alta parte, dupa cum am mai spus, nici solul nu are o soarta mai usoara fiind obligat sa reziste unui tratament mult prea dur. Unde este raiul pe care l-a atribuit Dumnezeu acelei zone?
…Culmea este ca se construieste, se vinde, se polueaza dar nimeni niciodata nu se gandeste sa si stranga si sa faca o lume acceptabila, daca nu mai buna! Gravitatea situatiei depaseste fortele unei singure persoane sau a unui grup limitat de persoane, cu atat mai mult cu cat tot acest Eden este lasat neprotejat, la voia intamplarii. Oare chiar nu ii pare nimanui rau de ce se intampla aici?
E lumea oarba sau… iar, ignoranta?! Daca ar reactiona cineva la acest apel… un strigat din partea unui ochi deschis, adresat unei urechi capabile sa inteleaga mesajul, poate intr-o zi apartinand viitorului apropiat, voi putea sa ma bucur de murmului apei si de albastrul cerului.
Noutăți
