Plimbatul cainilor este interzis in noul parc din Zorilor, de 3,1 hectare, din Cluj-Napoca

Plimbatul cainilor este interzis in noul parc din Zorilor, de 3,1 hectare, din Cluj-Napoca

Zona verde din cartierul Zorilor este functionala de ieri. Primaria a amenajat terenul de 3,1 hectare pus la dispozitie de Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara pe strada Gh. Dima si l-a transformat cu 780.000 de lei intr-un loc de recreere pentru clujeni.
Tweet

Plimbatul cainilor este interzis in noul parc din Zorilor, inaugurat ieri de administratia locala clujeana. Cetatenii din cartier nu tolereaza patrupedele si au facut presiuni imense ca acestea sa nu intre in padurea-parc. Primaria cauta alternative de spatii pentru clujenii care detin caini si va amenaja in zona un loc special in acest sens.

„Am intalnit o opozitie foarte mare in cartierul Zorilor. Cetatenii s-au opus ca in noul parc sa poata fi plimbati cainii. Am incercat la inceputul saptamanii sa amenajam un loc special unde sa fie permis plimbatul cainilor, in proximitatea noului parc de pe strada Gh. Dima. Cand s-au deplasat in zona angajatii de la spatii verzi, cetatenii s-au opus din nou. Din pacate, in noul parc nu pot fi plimbati cainii. Cei care vor incalca interdictia vor primi avertismente”, a declarat primarul interimar Radu Moisin. Acesta a adaugat ca administratia locala cauta alternative de spatii pentru proprietarii de caini, unde acestia sa poata iesi cu patrupedele. „Speram sa identificam cat mai repede o locatie, in asa fel incat toata lumea sa fie multumita”, a mentionat Moisin.

Oficialii primariei au dat in folosinta clujenilor ieri primul parc-padure din oras. Noul parc amenajat pe strada Gh. Dima in cadrul unui parteneriat cu Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Cluj a fost botezat „Iuliu Prodan” (botanist roman, profesor al Academiei Agricole clujene). Obiectivul a fost inaugurat ieri de oficialii primariei. Padurea-parc ocupa o suprafata de 3,1 hectare si a presupus o investitie de aproximativ 780.000 de lei de la bugetul local. Potrivit datelor furnizate de Biroul mass-media al primariei, de amenajari s-au ocupat angajatii Serviciului spatii verzi al institutiei. „Acestia au amplasat cinci aparate de fitness, aparate de joaca, foisor, precum si 10 banci reconditionate din Parcul Central. Mobilierul a fost furnizat de firmele Dupex, Paniman si King Industrial si a costat peste 72.000 de lei”, a precizat Biroul mass-media al primariei. In ceea ce priveste infrastructura de acces, dar si cea din interiorul parcului, lucrarile au fost executate de Diferit-Kiat, asocierea care detine contractul pentru modernizarea si reabilitarea strazilor din oras pana in 2014. „S-au executat alei pe o lungime de 1.200 de metri. Costurile de amenajare au fost de aproximativ 400.000 de lei”, a mai comunicat Biroul mass-media.

Parcul „Iuliu Prodan” a fost realizat in urma unui parteneriat incheiat intre Consiliul Local Cluj-Napoca si USAMV, care presupune si amenajarea unei gradini agrobotanice. Universitatea a pus la dispozitia primariei o suprafata de circa 6 hectare (parcul si o gradina agrobotanica), iar administratia locala s-a angajat sa amenajeze cele doua obiective. In prima etapa s-a realizat parcul public pentru toti cetatenii municipiului, dar cu precadere pentru cei din Zorilor, pentru ca in aceasta zona nu exista nici un parc pana la ora actuala. In cea de-a doua etapa se va amenaja o gradina agrobotanica la nivel european, cu acces controlat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *