Ploaia grabeste evacuarea sinistratilor
1 Sep 2009 Comenteaza pe Forum Trimite prin Y!M Trimite prin Email
Alte opt familii din Ocnele Mari vor fi mutate daca nivelul lacului va creste cu 50 de centimetri. Nivelul saramurii a crescut si din cauza ploilor din ultimele zile, apa scurgandu-se de pe versanti in lac. De duminica, in zona a plouat torential, dar vremea se va indrepta.
La Ocnele Mari se mentine in continuare codul rosu si, daca situatia se complica, sunt pregatiti sa intervina pompieri, jandarmi si politisti. Deja familiile Hodorog si Ciriperu au fost evacuate, iar autoritatile spun ca, daca nivelul saramurii va mai creste cu inca jumatate de metru, iar cota va ajunge la 267 de metri, inca opt familii vor fi mutate.
“In cazul in care saramura ajunge la 267 de metri vor fi inundate curtile altor opt familii si se va trece la evacuarea bunurilor”, a declarat Remus Grigorescu, prefectul judetului Valcea.
Nu se indura sa plece
Familia Chiripus si-a mutat deja bunurile la Tabara Ocnita, dar inca sta in locuinta, desi saramura i-a inundat gradina. “Avem camera la tabara, dar nu am plecat din zona. Unde sa stau cu sotul bolnav intr-o camaruta? Camera e foarte mica, nu intra in ea decat o dormeza. Cat se mai poate stam aici. Cand nu s-o mai putea, ne ducem la tabara, pana ne fac casa la Cazanesti. Aproape au ajuns la acoperis”, a spus Maria Chiripus.
Nici Elena Bradeanu nu se grabeste sa-si paraseasca gospodaria, desi este constienta ca, daca nivelul saramurii in lacul nou va continua sa creasca, saramura va ajunge si la casa ei. “Suntem stresati. Am ajuns sa stam noaptea cu lanterna langa noi sa vedem daca mai inainteaza saramura. Faci infarct cand vezi ca saramura inainteaza si autoritatile spun ca e totul sub control”, a spus femeia.
Mutare provizorie in locuinte ANL
Ieri, prefectul a prezentat reprezentantilor Ministerului Administratiei si Internelor situatia oamenilor care risca sa ramana fara locuinte acum, in prag de toamna.
Guvernul a alocat 1,5 milioane de lei pentru constructia celor 20 de locuinte in cartierul Cazanesti al Ramnicului destinate sinistratilor, dar mai sunt necesare inca 12 milioane de lei. In cazul in care acestea nu vor fi gata la timp, sinistratii pot fi mutati provizoriu in blocul ANL construit la Ocnele Mari.
“Blocul ANL poate fi folosit si la iarna. Problema e ca blocul nu are utilitati si am cerut fonduri in regim de urgenta ca sa rezolvam problema”, a declarat prefectul.
In zona afectata de acumularea de saramura, sapte familii au solicitat reevaluarea proprietatilor. Printre ele si familia Hodorog. Ion si Gherghina Hodorog au fost evacuati din locuinta la inceputul lunii august in Tabara Ocnita. Casa si gradina lor au fost acoperite de saramura. “La reevaluare am cerut pe casa cu sase camere si pe teren 240.000 de lei, dar ma multumesc si cu 220.000 de lei. Nu vreau locuinta de la stat. Vreau sa-mi cumpar casa in alta zona”, a spus Ion Hodorog. 
In functie de preferinte si de rezultatul evaluarilor, sinistratii pot primi bani sau locuinte la cheie. Noile case vor avea o camera, doua, sau trei, plus bucatarie si baie si sunt in curs de amenajare in cartierul Cazanesti. Alte locuinte vor fi contruite si in cartierul Copacelu din municipiul Ramnicu Valcea.
Sursa: Adevarul
Pentru mai multe informatii despre bucatarie, casa si gradina, cazanesti, cumpar, evacuati, infarct, inundate, jandarmi, locuinta, locuinte, nivelul saramurii, ocnele mari, reevaluare, saramura, sinistrati, Tabara, aboneaza-te gratuit la Noul Newsletter EcoMagazin, personalizat pentru tine!
Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci alatura-te si tu celor peste 7500 de membri care s-au inscris deja in EcoSapiens si hai sa ne cunoastem pe forumul ecologistilor. Intrebarile si comentariile tale sunt binevenite.
Recomandari la acest articol
Valcea: Numarul sinistratilor din comuna Mateesti a ajuns la 15
14 Feb 2008
La Mateesti, in judetul Valcea, alunecarea de teren continua, dar halda de steril nu a mai inghitit ieri nicio casa. Autoritatile se tem acum de inundatii, daca pamantul instabil va bloca albia paraului din localitate. Cele sapte familii ramase pe… Citeste mai departe»
Oamenii au refuzat evacuarea
5 Mar 2008
Familia Golescu, amenintata de alunecarea de teren de la halda de steril Panga Nord din comuna Mateesti, a refuzat ieri evacuarea. Oamenii au spus ca nu pleaca din zona pana cand nu vor primi bani ca despagubire si un teren… Citeste mai departe»
Casele provizorii oferite sinistratilor uraganului Katrina sunt cancerigene
7 Mai 2008
Casele mobile puse la dispozitia sinistratilor uraganului Katrina, care a afectat in 2005 Statele Unite ale Americii, contin cantitati prea mari de substante cancerigene si cele 39.000 de familii care traiesc in ele trebuie mutate cat mai repede, sustine Associated… Citeste mai departe»
Eruptia unui vulcan din Chile a dus la evacuarea localnicilor si turistilor
6 Apr 2009
Autoritatile din Chile au fost nevoite sa evacueze localnici si turisti dupa ce vulcanul Llaima a inceput sa erupa. Norii de cenusa s-au ridicat pana la 600 de metri deasupra craterului, iar raul de lava depaseste un kilometru.
Zapada de… Citeste mai departe»
Ploaia acida
22 Mar 2009
“Ce ploaie acida domne’ ?” asa-mi spunea un cunoscut caruia i-am spus de efectele ploilor acide asupra oamenilor, padurilor si culturilor, “Nu vezi ce legume frumoase am eu in gradina ?”
Intr-adevar omul avea o gradina cu rosii si zarzavaturi… Citeste mai departe»
Cum se provoaca ploaia artificiala
20 Aug 2007
Tehnologia de combatere a grindinei si stimulare a precipitatiilor experimentata in prezent la noi in tara permite provocarea ploii artificiale din nori de grindina la un cost rezonabil, de 8 – 10 euro pe hectar, si fara impact riscant asupra… Citeste mai departe»
Si ploaia produce curent electric!
15 Apr 2008
Vibratiile create de picaturile care cad pe un material “sensibil” genereaza kilowati.
Cautand surse de energie nepoluante, oamenii de stiinta analizeaza de zor toate fenomenele naturii si incearca sa produca energie electrica in cele mai inedite moduri.
Abandonarea combustibililor fosili… Citeste mai departe»
Lasa un comentariu
Stirile zilei
Intr-un oras din Germania de 1500 de locuitori exista in fiecare locuinta cel putin un bolnav de cancer
Sanatate
Expertii de sanatate din Germania sunt socati de un mic orasel, in care in fiecare locuinta exista cel putin un bolnav de cancer. Orasul Wewelsfleth are o populatie de 1500 de locuitori si a fost numit “orasul blestematilor” deoarece numarul persoanelor diagnosticate cu cancer este… Citeste mai departe»
Romania, invitata sa devina partenerul Germaniei la cel mai mare targ de produse ecologice din lume, Biofach 2013
Agricultura ecologica Produse ecologice
Romania a fost invitata sa devina anul viitor partenerul Germaniei la cel mai mare targ de produse ecologice din lume – Biofach Nuremberg 2013. La editia din acest an, Romania va fi reprezentata de 24 de firme, din care 20… Citeste mai departe»
Pasarile Deltei si-au gasit refugiul si adapostul la munte
Biodiversitate
Daca in aceste zile ajungeti pe malul Barzavei, sa nu va frecati la ochi in momentul in care o sa vedeti carduri de sute de rate salbatice pe apa. Ba mai mult, alaturi de acestea veti vedea o fauna pe… Citeste mai departe»
Incepe actiunea de evaluare la speciile strict protejate in Bistrita-Nasaud: urs brun, lup, ras si pisica salbatica!
Biodiversitate Protectia mediului
Agentia pentru Protectia Mediului Bistrita-Nasaud supervizeaza actiunea de evaluare a efectivelor pentru speciile de animale salbatice strict protejate, respectiv: urs brun, lup, ras si pisica salbatica, care se va desfasura in perioada februarie – aprilie 2012.
Gestionarii fondurilor cinegetice au… Citeste mai departe»
Cercetatorii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o noua tehnica ce permite alimentarea dispozitivelor electrice cu energie.
Energie regenerabila
Cercetatorii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o noua tehnica ce permite alimentarea dispozitivelor electrice cu energie. Sistemul conceput de profesorul Ben Allen de la Centre for Wireless Research foloseste undele radio pentru energia electrica, anunta BBC… Citeste mai departe»
Economia verde genereaza 500.000 de locuri de munca noi in Uniunea Europeana
Afaceri ecologice
Uniunea Europeana ar putea implementa in prima jumatate a acestui an o decizie importanta in ceea ce priveste protejarea mediului, care ar genera 500.000 de locuri de munca.
Masura este una simpla: tarile din Comunitate trebuie sa faca lucrari de… Citeste mai departe»
Promotorul cianurilor pentru Rosia Montana, noul consilier al prim-ministrului Mihai Razvan Ungureanu
Resurse naturale
Interesele companiei Rosia Montana Gold Corporation sunt reprezentate la cel mai inalt nivel si in Guvernul Romaniei. Din echipa noului premier Mihai Razvan Ungureanu va face parte Corina Vintan, unul dintre oamenii de incredere ai prim-ministrului si un vechi colaborator… Citeste mai departe»