Egiptul atrage anual milioane de turisti care vor sa vada piramidele si sa calatoreasca pe marele fluviu. Numarul mare de vapoare a poluat apele, iar pasarile sunt obligate sa-si caute hrana printre peturi sau cutii din tabla, care sunt aruncate peste tot.
Statul egiptean se confrunta cu mari probleme de mediu. Multe dintre terenurile agricole sunt pierdute din circuitul economic in fiecare an din cauza urbanizarii si a furtunilor de praf. Alti poluatori sunt: cresterea salinitatii solului in apropierea barajului de la Aswan, petrolul care ameninta recifurile de corali, plajele si habitatul marin, pesticidele utilizate in agricultura.
Daca exista un loc al contrastelor in lume, atunci sigur acesta este Egiptul. Opulenta si saracie extrema, vegetatie luxurianta si desert se regasesc laolalta in aceasta lume araba. Dar nimic din acestea nu ar fi putut exista fara Nil, fara de care istoria veche de peste 8.000 de ani a acestui popor mandru nu s-ar fi scris. Iar marele fluviu se afla azi in suferinta, pentru ca nu poate scapa din „ghearele” civilizatiei.
Autoritatile incearca sa stopeze acest fenomen si a infiintat un serviciu de salubrizare fluviala. Barci-gunoier se invartesc in jurul vapoarelor cu turisti si incarca sacii cu resturi menajere. In pofida acestor eforturi, in mod inevitabil, pe apele Nilului poti vedea cum plutesc res-turile aruncate peste bord de milioanele de turisti.
Turismul si agricultura aduc venituri egiptenilor
Piramidele de la Giza, mormintele din Valea Regilor si templele Luxor sau Karnak -s-au construit din blocuri de bazalt, transportate cu navele pe fluviu. Populatia, de aproximativ 80 milioane de locuitori, ocupa doar 20% din suprafata tarii. Mai precis, egiptenii si-au construit asezarile numai de o parte si de cealalta a Nilului.
Potrivit statisticilor, economia Egiptului este dependenta in principal de turism, exporturile de petrol si cei peste 5 milioane de egipteni care lucreaza in strainatate, preponderent in Arabia Saudita, Golful Persic si Europa.
Dar activitatea principala a populatiei ramase acasa este agricultura. Si aceasta nu merge prea bine. Acoperita de case si hoteluri, fosta lunca manoasa a Nilului nu mai produce astazi destul grau pentru egipteni. Painea a devenit un lux, iar legumele si fructele sunt destinate turistilor. Blestem si binecuvantare pentru aceasta tara, turismul, supranumit „pensia lui Ramses”, aduce 8 miliarde de dolari anual. Este o motivatie importanta pentru autoritati sa finanteze campanii sustinute pentru a explica populatiei importanta acestui sector economic si pentru a descuraja terorismul islamic care a afectat in ultimii ani aceasta activitate.
Cu toate acestea, la fiecare pas gasesti „politia turistica”, dotata cu jeepuri, camile, magari si bine inarmata.
O alta sursa de venituri este asa-zisa „pensie a lui Ferdinand”, adica banii obtinuti pentru permisiunea de trecere acordata vaselor comerciale prin Canalul de Suez, denumita astfel dupa numele lui Ferdinand De Lesseps, francezul care a construit canalul. Din aceasta taxa, egiptenii strang la buget in jur de 2 miliarde de dolari anual. Nu in ultimul rand, trebuie precizata si „pensia lui David”, respectiv ajutorul financiar pe care Statele Unite il acorda anual tarii ca urmare a incheierii pacii la Camp David in 1978, adica 2 miliarde de dolari anual.
Barajul de la Aswan, ridicat si de romani
Al doilea ca marime in lume, barajul de la Aswan a fost construit in 1971, dand nastere lacului Nasser. Ridicarea barajului a alterat pozitia Nilului in agricultura si ecologia Egiptului. Din punct de vedere economic insa, este o adevarata binefacere. 175 MW pe ora este productia de energie electrica, care este livrata la un pret derizoriu (0,15 USD/KW), comparativ cu cat platesc romanii.
Ce nu spun niciodata ghizii este faptul ca romanii si-au adus contributii serioase la ridicarea barajului de la Aswan, la solicitarea rusilor. In schimb, pentru acestia din urma, egiptenii au ridicat un monument in cinstea prieteniei dintre cele doua popoare. Tot pentru a incerca sa facem o prezentare a maretiei acestui baraj, trebuie spus ca, intr-o ora, se produce energie electrica suficienta pentru functionarea, timp de 10 ani, a unui milion de televizoare…
Irigatiile salveaza agricultura
Marele istoric Herodot afirma ca „Egiptul este un dar al Nilului”. Agricultura nu ar fi existat niciodata daca nu ar fi existat binefacatoarea actiune a Nilului asupra solului egiptean, asigurand fertilitatea si nasterea civilizatiei egiptene. Comparativ cu popoarele din Europa sau America, unde pentru a obtine recolta buna este nevoie de suficienta ploaie, egiptenii nu au cunoscut binecuvantarea precipitatiilor, acest fenomen fiind extrem de rar. In schimb, egiptenilor le-a fost daruit Nilul, care se revarsa si le hranea ogoarele. In fiecare an, la inceputul lui iunie, apele Nilului incepeau sa creasca, pentru a atinge cota maxima in septembrie. „Valea Nilului era atunci inundata, iar asezarile omenesti erau inconjurate de apa ca niste insule.
Cand apele se retrageau, lasau in urma un mal negru. Acesta era bogat in substante nutritive si facea ca samanta sa rodeasca, plantele sa creasca viguros si sa dea o recolta bogata”, ne explica ghidul, Mohamed, cum se facea agricultura in trecut. Mohamed, care a absolvit doua facultati, una de egiptologie si alta de istorie antica, spune ca religia si agricultura la ei erau legate foarte strans: „Taranii ofereau zeilor pe care ii venerau diverse ofrande pentru ca Nilul sa fie bun cu ei. Dar problemele lor nu erau rezolvate doar prin venerarea zeilor.
Fara agricultura, hrana egiptenilor vine din import
Taranii au invatat ca, pentru a avea recolte bogate, apa trebuie sa ramana pe campuri doar o anumita perioada, pentru a se aseza malul fertil, iar apoi surplusul de apa il inlaturau”.
Agricultura egipteana are la dispozitie doar aproximativ 3,5% din suprafata totala a tarii. Din aceasta, 2,85% reprezinta teren arabil, iar 0,47% se foloseste pentru culturi permanente. In schimb, trebuie mentionat ca este irigata o suprafata de 33.000 kmp. Cu toate acestea, se asigura necesarul de alimente si chiar exista surplusuri pentru export, deoarece intr-un an se obtin trei recolte, multe culturi putandu-se recolta chiar dupa patru luni de la insamantare. Bumbacul, orezul si legumele reprezinta principalele culturi de vara, iar graul, fasolea si trifoiul egiptean sunt culturi de iarna. Curmalele sunt cultivate si exportate din sase oaze importante situate in desertul vestic.
Totusi, exista mai multi factori care pun in pericol productia agricola. Constructia de noi locuinte reduce din ce in ce mai mult terenul cultivabil, astfel ca Egiptul va deveni din ce in ce mai dependent de importul de hrana. Apoi, probleme creau si inundatiile provocate de Nil in Delta, dar aceasta chestiune a fost solutionata prin constructia marelui baraj de la Aswan. Apoi, nu trebuie omis nici faptul ca, in ciuda proiectelor intreprinse de guvernanti, Sahara se extinde continuu, in contextul mai larg in care nordul Africii se metamorfozeaza intr-un vast desert.
O tema controversata: izvoarele fluviului
Nilul izvoraste din muntii Rwandei si Burundi si se varsa in Marea Mediterana, traversand Sudan, Burundi, Rwanda, Tanzania, Uganda, Etiopia si Egipt. Cu lungimea de 6.650 km, fluviul este cel mai lung din lume, urmat de Amazon, cu 6.500 km. Locul de unde izvoraste Nilul a fost lung timp una dintre cele mai controversate teme. O parte din izvoarele acestuia se afla in Burundi cu „Luvironza-Ruvuvu-Ruvusu-Akagera” si Rwanda cu „Akagera-Nil”, „Rukarara-Nybarongo”, „Viktoria-Nil”, „Albert-Nil”, „Bahr-al-Dsabal, „Nilul-Alb”, „Nahr-an-Nil” si „Nilul”.
In cele din urma, s-a stabilit ca marele fluviu izvoraste dintre stancile muntilor vulcanici Viruna (4.507 m), in apropierea Ecuatorului. Acestea sunt, de fapt, izvoarele paraului Kasumo, principalul afluent al raului Kagera, consi-derat de-abia din 1938 – dupa o pasionanta istorie milenara de cercetare geografica – ca izvor propriu-zis al Nilului… Inca din perioada romana au existat incercari de a gasi izvorul Nilului. Ulterior, in 1613, misio-narul iezuit portughez Pedro Paez (1564-1622) a descoperit izvorul Nilului Albastru. Si „cercetatorul Africii”, scotianul James Bruce (1730-1794), a descoperit acest izvor, descoperire care insa i-a fost atribuita pana la urma misionarului portughez.
Gradina botanica a lui Kitchener
Daca vrei sa traiesti cateva ore in Paradis, atunci trebuie sa vezi gradina botanica amenajata pe o insula in mijlocul Nilului. La gradina botanica din Aswan se poate ajunge dupa ce faci o plimbare de aproximativ o ora cu feluca, dupa ce inconjori Insula Elephantine. Odata ce pasesti in interiorul gradinii, mirosul florilor si multitudinea de culori te conving ca ai ajuns in Paradis.
Lordul Kitchener a primit insula cadou din partea autoritatilor pentru serviciile aduse in campania din Suda (1896-1898). Cu ajutorul Ministerului Irigatiilor, Kitchener a transformat rapid macula insulita (care are aproximativ 750 de metri lungime) intr-un paradis cu flori si copaci exotici. Cunoscuta initial drept Insula lui Kitchener, localnicii o denumesc Geziret an-Nabatat, in traducere, „Insula plantelor”.
Sursa: Adevarul
