Dupa ce a esuat ani la rand in afaceri, bucuresteanul Iulian Micu s-a retras in camp si s-a apucat de capre. La ferma are, cu totul, 400. Aduce lapte crud si branza la domiciliul clientului, exact ca pe pizza. Afacerea merge excelent, caci marfa asta e raritate in magazine. Ca sa n-o ia razna singur cu atatea capre, fermierul a invatat… psihologia caprina. Acum doarme impreuna cu „fetele” – ele in grajd, el in capul grajdului, intr-o casuta improvizata
Mandra ca o domnita te priveste semet de pe o pagina de internet. E alba la fata si au fotografiat-o artistic, mai dintr-o parte, sa para si misterioasa. Jumate din fata e invaluita in umbra, cealalta e luminata. Din ochiul luminat i se aprinde din cand in cand o steluta animata, ca in felicitarile de Craciun. Este caprita cea mai frumoasa a fermei „La caprina” din comuna Toporu de Giurgiu. Era domnisoara cand au fotografiat-o; poza ei a fost aleasa din cateva sute.
Domnisoara traieste la ferma impreuna cu alte 400 de surori, Albe de Banat si Carpatine. Laptele lor ajunge, crud, in Bucuresti, la bebelusi bolnavi, la cancerosi, la batrani cu TBC sau cu astm, la depresivi si chiar la doamnele care-si dichisesc obrazul des.
publicitate
4 lei litrul de lapte, 20 de lei kilul de branza de capra
Fermierul Iulian Micu isi bibileste capritele ca pe comori – in sfarsit, dupa cinci ani, a dat lovitura cu ele; pentru 2010 de abia ieri a inceput livrarea laptelui si deja avea vreo 60 de comenzi. Si asta e numai inceputul! I-a dat prin gand sa livreze laptele si branza cu masina, la cerere, ca pe pizza. Mai sunt in tara caprari, dar numai el ti-l si aduce la usa, crud, cu tot cu instructiuni de folosire. Trebuie sa suni ori sa comanzi pe net cu cateva zile inainte. Il da cu 4 lei litrul, branza e 20 de lei. Are avize si tot ce trebuie ca e lapte bun, neatins macar de aer. „Cand le bagam in sala de muls, ele si mananca, in timp ce li se pun pe ugere cele doua pahare de muls, prin vacuum si pulsare. Ele stau foarte relaxate ca au ce rontai. Ideea e ca isi lasa laptele de placere”, ne spune fermierul.
In plus, sunt si fericite ca se simt bagate in seama.
Toata ziua, omul le mangaie intre coarne („acolo le place lor cel mai mult”), sta sa-i roada hainele, apoi se pupa cu ele pe bot. E adevarata terapie sa te joci cu asa frumuseti, ti se incarca bateriile imediat. „Fetele mele sunt cele mai scumpe”, s-a convins Iulian Micu. Le cunoaste si psihologia: „Fiecare turma are o sefa, e aia care le bate pe toate. Ei, daca ea are chef sa doarma intr-un anumit loc, toate se scoala sa-i cedeze locul. Daca ea vrea sa manance ceva, o da la o parte pe alta, sa rontaie ea de acolo”.
Casa cu dus si aer conditionat din grajdul caprelor
Si ca sa nu stea despartit de fete, acum cinci ani Iulian Micu s-a mutat din Bucuresti in camp, la ferma. In pustiu, numai el si caprele. Doarme in grajd cu ele, si-a facut acolo cateva camarute moderne, cu gresie, faianta, dus, aer conditionat, bucatarie si dormitor, apa calda curenta si aer conditionat. A crescut in Bucuresti, dar nu-l mai suporta.
Acum, doar fiul il mai ajuta – si el a dat un job la room service Marriott pe turma de capre! „Padurea din spatele grajdului e in judetul Teleorman, grajdul e in Giurgiu. Sar gardul si am ajuns in Teleorman. La cinci dimineata alerg o jumatate de ora prin padure, apoi ma duc la capre. Toti anii astia am baut cate un litru de lapte de capra dimineata, imediat dupa muls, crud si unul seara. Mai din plictiseala, mai in cafea… Si efectul a fost ca n-am racit o data! Si n-am obosit la munca, nici macar cand dormeam cate trei ore pe noapte. Asta, numai de la laptele de capra”, spune fermierul. Greu sa-l contrazici; are 57 de ani dar arata cu zece ani mai tanar. S-a dus si la emisiunea „Fermier. Caut nevasta” si a avut mare succes la doamne. Dar in afaceri pana acum a avut numai ghinioane – in 20 de ani a incercat vreo sase afaceri. Mergeau ce mergeau, dupa un an, doi, se alegea praful de ele. Dar el n-a renuntat nici o secunda, era prea mare provocarea.
Esecurile: negot, butic, macelarie, croitorie, tipografie, termopane
„Ma saturasem de sefi. Dupa Revolutie mi-am cumparat camion si faceam negot. Cumparam cereale dintr-o parte si vindeam la munte. Asta a mers un an, atat. N-am stat, mi-am deschis un mic butic in Ghencea. Apoi l-am transformat in macelarie, credeam ca revolutionez eu macelariile. Lucram singur – transam, preparam, faceam mici si carnati, vindeam. N-avea vad, am inchis-o. Apoi m-am asociat si am deschis croitorie si tipografie, cinci ani am lucrat numai pentru Ministerul Sanatatii. La inceput era asa de bine, incat nu mai puteam face fata comenzilor. Faceam fise medicale, iar la croitorie, saltele de pat, uniforme de doctori, in fine, toata gama de inventar moale. Eu imi bagam mereu nasul pe acolo si invatasem sa cos la masina, sa o repar… Le-am inchis si pe alea ca spitalele nu mai aveau bani sa ne plateasca, erau ca falimentate. Era mare inflatia, banii de la spitale veneau si dupa un an, iar noi nu mai aveam cu ce cumpara materia prima. Le-am inchis si pe astea si am deschis un atelier de tamplarie mecanica. Nu stiam nimic despre asta, dar am stat o saptamana intr-un atelier si am invatat cum se fabrica si cum se monteaza o usa, o fereastra. Era prin 2003, aparusera termopanele si am zis: aici e de tras! Ne-am axat pe casele in constructie, mare greseala! Trebuia sa ne axam pe blocuri. Doi ani am lucrat pe profit foarte mic, apoi au venit firmele mari si ne-au strivit. Eu ma saturasem de toate astea si ma gandeam la o ferma de animale, imi doream de mult. Dar ce animale? Eu nu stiam de cresc asa ceva. Sa incerc cu porci? Mai bine nu, sunt probleme ba cu pesta porcina, ba cu fermele mari. Pasari? Nici, ma gandeam la gripa aviara. Vaci? Nu-mi placeau, fac mizerie mare, consuma mult si e oricum, concurenta mare. Intr-o zi am citit intamplator despre calitatile laptelui de capra, crud. Si mi-am zis: da! Laptele de capra e cel mai sanatos si nu are nici concurenta. Cand am citit ca, dintre animalele mulgatoare, laptele acesta este cel mai apropiat de cel uman, mi-am spus: aici e pentru bebelusi. Apoi am aflat si restul, am citit mult, m-am documentat zile in sir, am consultat si carti de medicina veterinara”, povesteste fermierul. Dupa ce a aflat toate secretele caprelor, epopeea a inceput.
100.000 de euro, investitia in intreaga ferma
100.000 de euro a bagat in toata ferma: terenul (intr-un fost IAS), caprele, sala de muls moderna, tancul de inox pentru racire, vana de inox pentru facut branza, camera cu crinte pentru maturare, depozitul cu aer conditionat, moara pentru facut uruiala. Cinci ani de zile treaba a scartait rau, nu-l lasa legea sa vanda lapte crud si dadea totul la procesatori, pe nimic: „Mi-l luau cu 8 bani – un leu litrul, uneori nu scoteam nici hrana caprelor. De ce n-am abandonat toti anii astia? Pai, mi-am zis mereu: lasa, la anul sigur o sa mearga!”. Si asa a fost. In 2009 legea a permis vanzarea de laptele crud la persoane fizice. Bucurie mare! Tata si fiu s-au pregatit de „razboi”: si-au cumparat un Papuc frigorific si au tiparit 80.000 de fluturasi. Au batut toate stradutele Capitalei sa le agate pe clanta usii. Majoritatea clientilor asa i-au castigat. Si comenzile au inceput sa curga. Dar ideile inca il bantuie; cateodata se mai gandeste la o balta cu peste sau cum o sa incruciseze el Alba de Banat cu Saanen.
Pana atunci, insa, o sa se tot joace cu preferatele lui din prezent: caprita Bitu, care in copilarie nu behaia, ci miorlaia, Piciorus, nascuta cu un picior mai scurt, pe care i-a fost mila sa o taie, Regina si Viespea. Ultima tocmai a facut doi iezi si se mai pomeneste strigata din usa de fermier: „Acum hai, vino sa dai la copii sa suga!”. Din spate, tapul Aurica isi priveste fiii, tantos.
Sursa: Gandul
