Presedintele CJ Valcea a solicitat primarilor sa inceapa actiunile de plantare a perdelelor forestiere

Ampla actiune a politistilor clujeni pentru protectia fondului forestier
Presedintele CJ Valcea a solicitat primarilor sa inceapa actiunile de plantare a perdelelor forestiere
Presedintele CJ Valcea a solicitat primarilor sa inceapa actiunile de plantare a perdelelor forestiere

Presedintele Consiliului Judetean Valcea, Ion Cilea, a solicitat marti primarilor sa inceapa actiunile de plantare a perdelelor forestiere, pentru ca, spune el, nu trebuie uitate problemele cauzate de caderea zapezilor din aceasta iarna si, implicit, deteriorarea drumurilor.
„Observ cu surprindere ca s-au uitat mult prea repede situatiile critice din iarna, de soselele troienite, blocate de nameti si de casele disparute sub munti de zapada, ca si de sumele uriase alocate actiunilor de deszapeziri, sume care au depasit costul infiintarii acelor perdele forestiere de protectie despre care s-a tot vorbit. In acele momente s-au organizat numeroase dezbateri si conferinte de presa in care s-a insistat pe necesitatea crearii de perdele si pe realizarea unui sistem national de protectie silvica”.

„La 23 decembrie 2013, printr-o Ordonanta de Urgenta, Guvernul insusi a aprobat in mod expres un program national de infiintare a unor perdele de protectie a drumurilor nationale si judetene pe aproximativ 870 kilometri si a destinat acestui scop fonduri in valoare de 30 milioane lei. Este un program cu bataie lunga, pe durata a 10 ani, perioada in care se cere crearea unui sistem national de perdele forestiere in lungime de aproximativ 19.000 de kilometri”, a declarat Ion Cilea.

Scuzele amanarilor, a mai spus Cilea, n-au intarziat nici ele sa apara, justificandu-se ca acest program nu poate fi convertit in realitate, deoarece terenurile pe care trebuie create aceste perdele forestiere apartin unor proprietari particulari. „Se omite, in schimb, sa li se spuna acestora ca cedand terenuri nu vor fi deloc in paguba, ci, dimpotriva, ei vor fi recompensati timp de 5-6 ani cu o renta echivalenta de zece ori a pretului unui metru cub de masa lemnoasa pe picior, ceea ce inseamna sa primeasca anual cate 1.000 de lei pe hectar. Primarii, mai ales cei care administreaza localitati bantuite anual de vanturi puternice si troieniri, ar trebui sa fie cei dintai la intelegerea faptului ca perdelele forestiere sunt mai necesare ca oricand. Ei nu duc lipsa de studii in acest sens, Institutul de Cercetari si Amenajari Silvice fiind o importanta sursa de informatii. Mai trebuie precizat si faptul ca tot in aceasta perioada trebuie luata in atentie si refacerea coridoarelor forestiere de-a lungul cursurilor de apa, ca si impadurirea versantilor, daca dorim cu adevarat sa prevenim alunecarile de teren si riscurile de inundatii”, a mai precizat presedintele Consiliului Judetean Valcea.

Localitatile cu probleme in privinta viscolului sunt cele situate in sudul judetului Valcea, in zona Dragasani si Balcesti, unde majoritatea comunelor s-au confruntat in aceasta iarna cu caderi masive de zapada si viscol, multe drumuri judetene fiind inchise.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *