Gospodarirea intensiva a padurilor si apelor a aparat, timp de 50 de ani, Romania de secete excesive si inundatii catastrofale.
Starea alarmanta a modificarilor climatice din ultimii ani din Romania, dar si de pe plan european si global, impune o analiza a masurilor ce trebuie luate, a functiilor si contributiei padurilor la asigurarea unui echilibru climatic de durata.
Din corelarea datele climaterice si hidrologice, cu evolutia gospodaririi padurilor din perioada interbelica, se constata ca dupa perioadele de defrisari masive dintre cele doua Razboaie Mondiale, fenomenele de inundatii catastrofale si de secete au bantuit ciclic tara pana in anii 1946-1947. Aceste fenomene excesive au determinat puterea politica sa creeze in anul1948, la cerintele oamenilor de stiinta si ale specialistilor din silvicultura si agricultura, pentru prima data in Romania, un minister al padurilor, iar politica de refacere si dezvoltare a fondului forestier sa devina prioritara.
Incepand cu anul 1948, fenomenele ciclice de secete si inundatii catastrofale nu s-au mai repetat si, intr-o perioada de 50 de ani de gospodarire intensiva a padurilor si a apelor, se constata ca in Romania au fost ani normali sau mai ploiosi, dar ani excesiv de secetosi, cu distrugeri de recolte si infometarea populatiei nu au mai fost. Inundatii catastrofale, cu victime omenesti si distrugeri materiale, s-au produs numai in anul 1971, cand s-au inregistrat ploi cu debite mari, concentrate intr-un numar relativ redus de bazine hidrografice, in care s-au practicat taieri fortate in masivele paduroase.
La aceasta normalitate climatica a contribuit impadurirea unei suprafete de circa 2,5 milioane hectare pe suprafete ramase goale din perioada interbelica si refacerea de paduri degradate si plantari masive de perdele de protectie, astfel ca s-a ajuns la o suprafata de aproape 7 milioane hectare paduri si vegetatie forestiera cu functie de protectie a apei, solului si aparare de vanturi. Iar in zonele cele mai afectate de seceta ale tarii, reteaua de lacuri naturale, alaturi de cele de interes hidroenergetic, pentru alimentari cu apa, pentru piscicultura etc. si mai ales umiditatea permanenta din sol si atmosfera, asigurata de cele circa 3,5 milioane hectare de terenuri agricole udate prin irigatii, apa din canalele de reglare a excesului de ape, realizate pentru imbunatatiri funciare, au creat un climat cu umiditate normala.
Se poate sustine ipoteza ca padurile, perdelele de protectie, lacurile de acumulare, lucrarile de irigatii si imbunatatiri funciare etc. si-au exercitat functiile de echilibru climateric pe aproape jumatate din teritoriul tarii. Timp de o jumatate de secol in Romania s-a instaurat si mentinut un adevarat microclimat cu un regim aproape normal al apelor, fara calamitati, inundatii si secete catastrofale.
Aceasta ipoteza se confirma si prin comparatie cu schimbarile radicale de climat, consecinte ale defrisarilor masive de paduri si ale abandonarii lucrarilor de irigatii si imbunatatirii funciare ce au avut loc dupa anul 1990. Au revenit secetele excesive si calamitatile catstrofale si se mentine un adevarat dezastru ecologic. Au aparut tendinte de modificari climatice accentuate si chiar evolutie spre desertificare in anumite zone ale tarii.
Pentru oprirea sau temperarea fenomenelor de degradare continua a climatului se impun, pana nu este prea tarziu, masuri pentru extindea padurilor si concomitent sa se refaca sistemele de irigatii si imbunatatirile funciare.
Un program complex de durata pentru oprirea calamitatilor provocate de inundatii si secete si de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera ar trebui sa fie obiectiv prioritar al Guvernului, prezentat spre cofinantare Uniunii Europene.
Acest program trebuie elaborat de profesionisti calificati ai gospodaririi padurilor si ai mediului impreuna cu reprezentantii industriei producatoare de gaze cu efect de sera, pentru indeplinirea obligatiilor Romaniei rezultate din Protocolul de la Kyoto.
Romania detine un „record absolute” cu cele 7,2 milioane hectare de diverse forme si intensitati de eroziune (30 la suta din teritoriu). Din cele 2,5 milioane hectare de teren degradat inventariate, aproximativ 800 mii hectare sunt atat de grav afectate incat au devenit, practic, neproductive, singura solutie viabila fiind impadurirea lor. Bazinele hidrografice torentiale reprezinta si ele o suprafata de 1,1 milioane hectare, din care 0,7 milioane hectare sunt terenuri degradate in forme avansate.
Fata de aceasta situatie grava, Programul de Guvernare 2009 – 2012 propune cresterea suprafetei padurilor la 30 %, fata de 32 % prevederi ale Guvernului precedent si 35-40 % considerat necesar de institutiile de specialitate.
In perioda de tranzitie, suprafetele impadurite au fost de 22.000 hectare – din care numai 1,5 % in paduri proprietati private, fata de 32 – 40.000 hectare in perioada interbelica. Intre anii 1948-1960, pentru lichidarea suprafetelor restante la impaduriri, s-au realizat 70-90 mii hectare, dispunand de peste 3.500 ingineri si tehnicieni si peste 11.000 padurari.
Programul de Guvernare 2009 – 2012 propune cresterea suprafetei padurilor la 30 % din suprafata tarii, ceea ce presupune reimpadurirea anual a circa 85.000-100.000 hectare din suprafetele defrisate dupa 1990, apreciate la 350.000-400.000 hectare de Banca Mondiala si confirmate de dl. Gh. Flutur, fostul ministru al Agriculturii si Padurilor, dar si de studiul aerofotogramelor padurilor. Pentru impaduriri de terenuri degradate si perdele forestiere, trebuie reinfiintate ocoalele silvice de profil, cu personal si baza logistica adecvata, dupa modelul celor care au functionat in perioada interbelica si au obtinut realizari remarcabile. Acestea ar avea ca atributii identificarea terenurilor si a proprietarilor acestora, stabilirea cadrului juridic, constituirea asociatiilor de proprietari, intocmirea documentatiei pentru obtinerea de fonduri bugetare si europene.
Programul guvernamental trebuie sa cuprinda si masuri de stimulare a asocierii proprietarilor de paduri si acordarea de facilitati economice si asistenta tehnica; sarcini concrete pe ministere pentru inventarierea terenurilor din fondul funciar agricol, constituirea perimetrelor de ameliorare.
Dupa anul 1990, in decurs de 6 ani, s-au lansat patru programe, denumite de lunga durata, dar modificate cand se schimbau ministrii din guvern si nu contineau solutii pentru salvarea si dezvoltarea padurilor. Prin comparatie, Programul national pentru conservarea si dezvoltarea fondului forestier in perioada 1976 – 2010 a fost primul model european de dezvoltare durabila a gospodaririi padurilor fata de studiile de 5 la 10 ani din unele tari europene. Prevederile din program s-au realizat deoarece fondurile de investitii si indeplinirea obligatiilor ce reveneau altor ministere si institutii erau asigurate prin legile de aprobare a planurilor cincinale si anuale.
Programul de Guvernare 2009 – 2012, din argumentele prezentate, nu poate constitui o solutie pentru salvarea padurilor, iar Planul National Strategic 2007 – 2013 si Strategia nationala pentru dezvoltare durabila, pentru anii 2013, 2020, 2030 trebuiesc revazute si reactualizate conditiilor actuale.
Numeroase strategii, planuri, programe ale guvernelor care s-au succedat nu erau corelate cu obiectivele prioritare ale Uniunii Europene.
Pentru limitarea calamitatilor naturale si reducerea gazelor cu efect de sera prin extinderea suprafetelor cu paduri, Romania trebuie sa se bazeze pe o politica de dezvoltare a padurilor, prin programe sustinute politic si financiar de Uniunea Europeana.
Membrii fondatorii ai FEDERATIEI PENTRU APARAREA PADURILOR
Dr. Ing. Mihai Ionescu, Dr. Ing. Aurel Ungur, Ing. Marcel Ionescu
Presedintele Asociatiei Proprietar de padure, Presedintele Asociatiei Patronale
Proprietarilor de Paduri Presedinte al Asociatiei Silvo-Domeniale Resita U.D.R.
din Romania, A.S.P.R. „Vulturul” – jud. Cluj
