Programul de reabilitare termica va fi limitat doar la cazuri sociale

Blocurile de locuin?e din România consum? de 8 ori mai mult? energie ca media UE
Programul de reabilitare termica va fi limitat doar la cazuri sociale
Programul de reabilitare termica va fi limitat doar la cazuri sociale

Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului vrea sa limiteze programul national de reabilitare termica doar la cazurile sociale, pentru a incuraja proprietarii de locuinte unifamiliale, dar si asociatiile de proprietari sa acceseze creditul garantat de stat si cu dobanda subventionata.

Ministrul MDRT, Elena Udrea spune ca programul de reabilitare va fi limitat doar la cazurile sociale si asta pentru ca in Romania exista 3 milioane de apartamente care intr-un ritm de cel mult 24.000 unitati reabilitate pe an ar face ca toate locuintele sa fie izolate termic 100 de ani.

„Programul nu are inca succes pentru ca proprietarii fac diferenta intre prima varianta a programului, in care statul da 80% si cea in care pot lua un credit pe 5 ani garantat de stat. E mai util sa apeleze la acest credit decat sa astepte 99 de ani sa vina statul sa reabiliteze blocul”, a declarat Elena Udrea la Romania Construct Forum 2010 organizat de Mediafax.

Elena Udrea a mai adaugat ca acest program ofera proprietarilor posibilitatea sa controleze preturile si ca va fi greu sa ne mai intalnim cu cazuri aberante. „Acolo unde se amesteca statul, iese prost. Pretul a crescut la unele contracte si oamenilor si s-a cerut 20%, dupa care aceasta contributie a trebuit majorata. In unele cazuri, acest 20% pe care il plateau proprietarii era cu 100% mai mare decat cei care contractau aceste lucrari pe banii lor, fara interventia statului”, a mai adaugat Elena Udrea.

De asemenea, ministrul are dubii in ceea ce priveste calitatea lucrarilor de reabilitare termica efectuate deja si are deja in analiza un proiect care sa stabileasca standarde si reguli, pentru ca aceste reabilitari sa nu fie „de mantuiala”. „Avem si o problema de calitate; asteptam sa vedem daca aceste blocuri vor ramane la fel de frumoase in doi-trei ani”, a mai adaugat Udrea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *