Autoritatile nu au deschis anul acesta nicio sesiune de finantare pentru proiecte privind imbunatatirea calitatii mediului prin crearea de spatii verzi in localitati. Reprezentantii Fondului pentru Mediu spun ca prima sesiune va fi deschisa abia dupa ce dosarele ramase de anul trecut vor fi analizate si finantate.parc

Bucurestenii nu beneficiaza decat de jumatate din suprafata de spatiu verde impusa de normele europene Foto: Marian Vilau La nivelul Uniunii Europene, mediul urban reprezinta habitatul pentru aproximativ 70% din populatie. Aerul poluat, traficul intens, lipsa managementului pentru mediu pot conduce la probleme de sanatate si, prin urmare, la o calitate mai scazuta a vietii cetatenilor.

Potrivit Ministerului Mediului, Romania face parte din randul tarilor ce se confrunta constant cu problema poluarii ambientale. Normele Uniunii Europene impun ca fiecarui cetatean roman sa-i revina 26 de metri patrati de spatiu verde, pana la finele anului 2013. Mai mult decat atat, Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda 50 de metri patrati pe cap de locuitor.

Romania nu sta deloc bine la acest capitol, avand in vedere ca numai in Capitala, suprafata spatiului verde ce revine fiecarui cetatean nu acopera nici macar jumatate din prevederile UE.

Impactul negativ al activitatilor economice si sociale a facut ca, in tara noastra, spatiile verzi sa se diminueze si sa fie continuu amenintate cu distrugerea. Pentru contracararea acestui fenomen, Guvernul a demarat, in 2007, Programul National de imbunatatire a calitatii mediului prin crearea de spatii verzi in localitati.

Prin acest program, autoritatile locale pot depune proiecte pentru cresterea suprafetelor spatiilor verzi, proiecte ce sunt finantate prin Administratia Fondului pentru Mediu, cu bani proveniti din taxa de poluare auto.

Trei sesiuni de finantare

Pana in prezent au avut loc trei sesiuni de depunere a cererilor de finantare. Prima dintre ele s-a desfasurat in iulie 2007, iar celelalte doua, anul trecut, in lunile ianuarie si august. Anul acesta nu a fost deschisa nicio sesiune de finantare. Reprezentantii Administratiei Fondului pentru Mediu spun ca perioada de organizare a primei sesiuni de depunere a cererilor de finantare pe 2009 in cadrul Programului national de imbunatatire a calitatii mediului prin crearea de spatii verzi in localitati se stabileste prin ordin al ministrului Mediului.

Perioada in care se va desfasura prima sesiune de depunere a proiectelor pentru anul 2009 nu va avea loc insa pana cand dosarele ramase de anul trecut nu vor fi in intregime analizate si finantate. In ultima sesiune de finantare, peste 360 de localitati au depus proiecte la ministrul Mediului.

Sursa: Adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here