Proiectul de reducere a poluarii apelor cu nutrienti necesita o investitie de 60,5 mil. euro

0
9
Proiectul de reducere a poluarii apelor cu nutrienti necesita o investitie de 60,5 mil. euro

Proiectul de reducere a poluarii apelor necesita o investitie de 60,5 mil. euro, din care 50 mil. euro provin dintr-un imprumut de la Banca Mondiala

Rovana Plumb: Este esential ca investitiile in domeniul mediului sa contribuie la crearea de locuri de munca si protejarea sanatatii fiecaruia dintre noi

70 de localitati din zone vulnerabile la poluarea cu nutrienti, din 34 de judete ale Romaniei, fac parte din proiectul „Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti”, derulat de Ministerul Mediului si Padurilor impreuna cu Banca Mondiala si Guvernul Romaniei. „Proiectul „Controlul integrat al poluarii cu nutrienti” urmareste reducerea poluarii apei si solului cu nutrienti, in special azot si fosfor, prin investitii, platforme si utilaje pentru depozitarea gunoiului de grajd, in aproape 70 de localitati din zone vulnerabile la acest tip de poluare, din 34 de judete ale Romaniei. Este esential ca beneficiarii sa constientizeze importanta pe care o au aceste investitii si sa le utilizeze spre binele lor. In fond, trebuie sa ne indreptam spre o astfel de abordare care pune bazele unei dezvoltari durabile”, a declarat ministrul Mediului si Padurilor, subliniind importanta pe care o are constientizarea de catre cetatean a pericolelor depozitarii necorespunzatoare a gunoiului de grajd.
„Avem nevoie de o agricultura ecologica care sa respecte mediul si care sa ofere o sursa de alimentatie sanatoasa. Mediul este in stransa legatura cu sanatatea fiecaruia dintre noi, iar pentru aceasta este absolut vital ca cetatenii sa beneficieze de o sursa de apa curata, nepoluata. Ministerul Mediului si Padurilor va derula in continuare investitii in acest domeniu pentru a creste nivelul calitatii vietii oamenilor si a imbunatati mediul inconjurator”, a mai spus Rovana Plumb.

Se vor construi platforme comunale de depozitare a gunoiului de grajd

Proiectul este finantat de Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD) si Facilitatea Globala de Mediu (GEF), care au acordat Romaniei un imprumut, respectiv un Ajutor financiar nerambursabil. Valoarea proiectului, implementat pe o perioada de 5 ani, este de 60,04 milioane euro, sursele de finantare fiind 50 mil. euro – imprumut de la Banca Mondiala, 4,01 mil. euro – donatie de la Facilitatea Globala de Mediu (GEF), 1,4 mil. euro – contributii ale Consiliilor Judetene, 3,63 mil. euro – contributii ale Consiliilor Locale si 1 mil. euro – contributia Administratiei Nationale Apele Romane.
Proiectul consta in realizarea activitatilor de colectare, depozitare si gestionare a gunoiului de grajd prin constructia unor platforme comunale de depozitare a gunoiului de grajd, dotarea gospodariilor cu platforme individuale de depozitare a gunoiului de grajd si dotarea comunitatilor locale cu echipamente pentru colectarea, compostarea si imprastierea ca fertilizant organic a gunoiului de grajd.

Se va elimina riscul imbolnavirii cauzate de consumul apei contaminate

Potrivit oficialilor, aceste masuri elimina riscul imbolnavirii cauzate de consumul de apa contaminata si promoveaza utilizarea eficienta a gunoiului de grajd care, in acest mod, nu va mai fi un factor poluant.
„Scopul campaniei este de a induce schimbari comportamentale la nivel de individ si grup pentru un control al poluarii cu nutrienti, dar mai ales pentru identificarea de solutii viabile pentru protejarea in viitor a poluarii apelor cu nitrati si nitriti. Pe termen lung, obiectivul acestei campanii este imbunatatirea calitatii vietii prin practicarea agriculturii ecologice, impadurirea terenurilor improprii agriculturii si crearea de perdele forestiere de protectie”, a comunicat Ministerul Mediului.

Ministrul Mediului si Padurilor, Rovana Plumb, a participat in ultimele doua zile la cel de-al doilea workshop din cadrul Campaniei de informare si constientizare a Proiectului „Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti”, proiect derulat de Ministerul Mediului si Padurilor impreuna cu Banca Mondiala si Guvernul Romaniei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here