Proiectul ECOREPORTER

Hans HedrichECOREPORTER este un proiect al Asociatiei Sighisoara Durabila, de documentare video a unor proiecte si activitati de mediu desfasurate in special de ONGurile ecologiste din Romania cat si din tarile vecine, sub forma unor minireportaje, interviuri sau clipuri promotionale care ulterior vor fi mediatizate pe site-uri web cat si in media audiovizuala. Deasemenea, proiectul isi propune sa documenteze unele situatii sau probleme de mediu ivite ad-hoc, pentru a contribui astfel la rezolvarea lor…

De la inceperea proiectului, in aprilie 2009, s-au realizat cca. 50 de filme de lungimi si formate diferite, pe subiecte cum ar fi: arii naturale protejate spatii verzi urbane, energie nucleara/energii alternative, dezvoltare urbana, mobilitate sustenabila, investitii industriale/miniere controversate, gospodarirea apelor, agricultura organica, organisme modificate genetic s.a.

Realizarea filmelor in sine constituie doar prima parte a proiectului, mediatizarea filmelor fiind la fel de importanta …si de interesanta! Importanta, pentru ca fara mediatizare filmele ar ‘zace’ undeva pe youtube, fara a fi vizionate. Interesanta, pentru ca la mediatizarea (in special pe internet) pot contribui insasi beneficiarii si spectatorii filmelor, prin comentarea si forwardarea acestor materiale prin email/messenger/skype sau prin inserarea lor pe site-uri web si pe bloguri. Nu in ultimul rand, se pot trimite propuneri de subiecte de reportaj, sugestii si sesizari! In acest fel creeam un spatiu mediatic comun, o retea informala dar eficienta, interactiva si cat mai transparenta, de informare reciproca, pe teme de protectia mediului! Sloganul comunicarii virtuale „Noi toti suntem media!” nu mai este doar o lozinca lipsita de continut ci o formula de participare reala si directa a tuturor celor interesati la procesul de comunicare in masa!
ECOREPORTER va invita, asadar, sa participati la acest proces de mediatizare interactiva a subiectelor de mediu din Romania! Pentru ca ne privesc pe toti – si cu toii putem contribui – si ar trebui sa contribuim – la mentinerea/creearea unui mediu inconjurator cat mai intact si sanatos!

Doresc sa transmit sincere multumiri celor care au facut posibil acest proiect, prin finantarea acordata, anume Fundatiei pentru Parteneriat (Polgartars Alapitvany) din Miercurea Ciuc, prin programul Atitudine si Implicare! (www.repf.ro)

Aici puteti vedea „The Best of Ecoreporter” (cca. 25 de clipuri pe subiectele sus mentionate): http://www.youtube.com/view_play_list?p=86347F083D84E6B2

Hans Hedrich
Asociatia Sighisoara Durabila
proiect ECOREPORTER
www.ecojurnal.ecosapiens.ro
www.youtube.com/user7ecojurnal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *