Inca din luna martie, liderii UE s-au angajat ca in anul 2020, aproximativ 20 de procente din energia consumata in tarile lor sa provina din resurse regenerabile, iar dintre acestea minim 10% din biocombustibili.
De la 1 iulie 2007, agentii economici sunt obligati sa comercializeze motorina cu minim 2% biocarburant. Urmeaza ca de la 1 iulie 2008 proportia de amestecuri de biocarburanti si carburanti conventionali sa creasca la 3 %, peste inca un an la 4 % si asa pana in 2010, cand aceasta proportie trebuie sa ajunga la 5,75 %. Este bine, este rau? Pana a veni cu un raspuns la aceasta spinoasa intrebare, Directiva UE a fost transpusa in legislatia romaneasca, ca atare a devenit obligatorie.
Dar nici reactiile si disputele n-au intarziat sa apara. Atat ecologistii, cat si Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, la care s-a raliat si Organizatia pentru Agricultura si Alimentatie (FAO) se indoiesc ca solutia gasita de UE ar fi dintre cele mai bune. Dimpotriva, ea ar putea fi chiar mai nociva pentru planeta. Buna parte dintre cercetatori sustin ca prin procesare, rafinare, transport si distributie biocombustibilul elibereaza bioxid de carbon si gaze de sera in atmosfera. Este unul dintre efectele de care ar trebui sa se tina seama. Apoi, cererea tot mai crescuta pentru biocombustibili ar schimba fundamental structura pietii agricole, ceea ce inseamna majorarea preturilor la un sir nesfarsit de produse.
Este, daca vreti, ca o reactie in lant: utilizarea pe scara larga a cerealelor, zaharului sau uleiurilor vegetale pentru producerea de inlocuitori de combustibili fosili, va scumpi automat nutreturile pentru furajarea animalelor, spun specialistii. Ca atare, pretul animalelor vii va creste simtitor si, consecinta fireasca, scumpirea carnii si a preparatelor din carne. A fost doar un exemplu… Ispita Pentru Romania, posesoare a 9 milioane hectare de teren arabil, pericolul orientarii excesive catre culturile de rapita, floarea soarelui sau soia trebuie luat in calcul. Oficialii guvernamentali se lauda ca au deja la usa lor investitori straini dispusi sa investeasca in asemenea culturi. Si cum „foamea” acestora pentru euro si dolari este binecunoscuta, ne putem astepta la schimbari dramatice in agricultura. De ce dramatice? Pentru ca ar putea, la un moment dat, sa fie periclitate culturile traditionale, unde includem si legumicultura, care asigura in mare masura alimentatia populatiei.
Micii si marii producatori pot fi ispititi de subventiile guvernamentale si europene sa treaca la cultura plantelor cu potential de biocombustibil, in detrimentul celorlalte culturi, inclusiv a celor rezistente la daunatori si seceta. Am fost candva granarul Europei, am clacat si ne-am ales doar cu renumele de odinioara, dar am putea deveni mari producatori de biodiesel! Nimic rau in asta, dar de la dorinta pentru castiguri mari si rapide, pana la un dezastru ecologic nu este decat un pas, daca nu va fi urmarita strict ponderea de plante cultivate pentru biocombustibil in structura agriculturii la nivel national. Directivele europene trebuie respectate, masurile impotriva incalzirii globale sunt binevenite, dar echilibrul trebuie pastrat. Foamea de terenuri destinate culturii plantelor pentru productia de biocombustibil a dus si in alte parti la defrisari masive.
Avem la indemana exemplele unor tari din America Latina (Argentina, Paraguay, Bolivia, Brazilia, etc) care au taiat milioane de hectare din padurile amazoniene pentru a deveni lideri in exportul de biocombustibili, fara a se gandi la efectele ecologice ale acestor sacrificari necugetate. La noi, unde situatia ecologica este deja dramatica, asemenea initiative, daca nu sunt ponderate si asezate in prisma unei strategii coerente, ar putea arunca Romania la periferia Europei pentru totdeauna.
Cei aproape 18 ani de tranzitie ne-au demonstrat apetitul imbogatitilor peste noapte de a-si urmari doar interesele proprii, in detrimentul celui general. N-ar fi, deci, de mirare ca marii latifundiari sa se „converteasca” la culturile producatoare de biocombustibili si, implicit, de profituri grase, iar micii producatori sa-i imite. Intr-un asemenea nefericit caz, efectele ar fi cu adevarat perverse: dependenta totala de importurile masive de alimente. Ramanem doar cu speranta ca autoritatile romane sunt constiente de acest imens pericol si nu vor permite ca o idee corecta sa devina premisa unui dezastru in agricultura!
Emil Munteanu, Afacerea (Periodic online al Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti)
Anul II, Nr. 32 (87), 15-21.08.2007
