RASP Ploiesti, care a poluat miercuri raul Prahova, a fost amendata cu 35.000 lei

RASP Ploiesti a fost amendata cu 35.000 lei pentru ca nu a luat masuri de inlaturare a cauzelor si efectelor in caz de poluare accidentala prin statia de epurare a apei uzate menajere, a declarat, joi, pentru NewsIn, reprezentantul Administratiei Nationale Apele Romane (ANAR), Ana Maria Tanase.
raul_prahova
„Poluatorul a fost amendat cu 35.000 lei pentru neluarea de masuri operative, in caz de poluare accidentala, de inlaturare a cauzelor si efectelor acesteia, conform legii apelor”, a precizat purtatorul de cuvant al ANAR.

Raul Prahova a fost poluat miercuri, ca urmare a deschiderii by-pass-ului la statia de epurare Ploiesti a societatii RASP, prin care apa reziduala neepurata a fost deversata in paraul Dambu, de acolo in raul Prahova si ulterior in raul Ialomita.

„Din analizele efectuate la prelevarea probelor de apa au fost observate valori scazute ale oxigenului din apa ce au determinat mortalitate piscicola”, a spus Tanase.

Ea a adaugat ca societatea a fost obligata ca, in cel mult doua ore, sa anunte ANAR – Directia Apelor Ialomita Buzau in caz de producere a unei avarii sau a oricarei alte probleme. De asemenea ANAR a impus monitorizarea calitatii apei si a luat masuri de evacuare a unei cantitati suplimentare de apa din acumularea Dridu, care sa asigure dilutia apei si sa diminueze efectele poluarii.

Sursa: NewsIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *