OUG 8/2013 e un fel de declaratie de razboi impotriva mediului rural, afirma Attila Kelemen

Rezultatele consultarii publice privind viitorul agriculturii ecologice
OUG 8/2013 e un fel de declaratie de razboi impotriva mediului rural, afirma Attila Kelemen
OUG 8/2013 e un fel de declaratie de razboi impotriva mediului rural, afirma Attila Kelemen

Deputatul Attila Kelemen, liderul UDMR Mures, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, ca Ordonanta de Urgenta nr. 8 din 23 ianuarie 2013, care impune o serie de masuri fiscale fermierilor romani, ”este un fel de declaratie de razboi impotriva mediului rural”.

Kelemen a aratat ca OUG nr. 8/2013 are foarte multe lipsuri si contradictii si ca in urma discutiilor purtate de grupurile reunite ale UDMR cu premierul Romaniei, Victor Ponta, in urma cu o zi, Uniunea s-a angajat sa vina cu completari si corecturi la acest act normativ.

”UDMR, grupurile reunite ale senatorilor si deputatilor, ne-am intalnit cu dl. prim-ministru Ponta si cu dl. ministru al Finantelor, Chitoiu, si am ridicat mai multe probleme. Eu am vorbit despre Ordonanta nr. 8 din 23 ianuarie 2013 care in conceptia mediului rural din Romania, din judetul Mures este un fel de declaratie de razboi impotriva mediului rural (…) Cu respect am atras atentia domnului prim-ministru ca a fost probabil dezinformat de cei care au pregatit acest discurs, pentru ca nu doar ca nu a scazut fiscalitatea in agricultura, ci a crescut si am ajuns pe baza Ordonantei nr. 8 la niste taxe care nu existau pana acum. In loc sa scada fiscalitatea, fiscalitatea in agricultura a crescut cu cel putin 100%. Am atras atentia si ca aceste taxe nu au mai existat si nici contribuabilii nu au fost taxati pana acum pentru productia agricola. In tara domneste o nebuloasa in ceea ce priveste aceasta Ordonanta 8, nimeni nu stie cu ce si cu cat va fi taxata”, a sustinut Attila Kelemen.

Deputatul a sustinut ca a atras atentia ca aceasta OUG ”are multe lacune” si ca ar impune chiar si o serie de discriminari.El
a sustinut ca aceasta OUG ”a fost o gandire destul de defectuoasa”, ca inca nu a venit vremea ca productia agricola sa fie taxata.

”Prima oara, daca vrei sa produci ceva pe pamantul tau esti taxat, dupa aceea daca ai animale si folosesti aceste furaje la animale si animalele sunt taxate. Si daca – Doamne fereste! – iti mai vine in minte ca vrei sa si prelucrezi ca sa creezi conform indicatiilor UE valoare adaugata la produsele agricole si vrei sa faci de exemplu branzeturi pe care sa le pui pe piata, iarasi esti taxat pentru ca ai prelucrat laptele in gospodaria ta si ai produs produse lactate. Pe trei etape plateste taxe gospodarul care mai are curaj si pofta sa lucreze in agricultura. Eu stiu ca pana acum niciun guvern nu a indraznit sa taxeze mediul rural”, a subliniat politicianul.

El a adaugat ca aceia care lucreaza in agricultura ”au tot mai putina incredere in guvernele succesive si acum mai primesc si aceasta declaratie de razboi, ca acum va taxam, caci pana acum toti cei care nu v-au taxat au facut o greseala”.

”Ori hotaram ca ii ajutam pe cei din mediul rural, ori credem UE care a spus ca singura ramura din Romania care poate salva Romania este agricultura si in cadrul agriculturii chiar zootehnia, unde suntem si noi interesati, zona Transilvaniei, ori nu credem aceasta treaba si incercam sa facem altceva”, a sustinut Kelemen.

Acesta a spus ca in Romania sunt foarte multe deficiente in ceea ce priveste sprijinul in agricultura si ca este foarte greu sa pretinzi ceva de la tarani cand acestia nu au primit nici macar ajutorul de minimis promis de Guvern pentru compensarea pagubelor provocate de seceta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *