Reciclarea scade pretul televizoarelor LCD

reciclare.jpgFlamingo International, al doilea retailer de produse electronice, electrocasnice si IT&C de pe piata din Romania a initiat o noua actiune de reciclare, pentru televizoare LCD, prin care clientii care returneaza orice televizor vechi primesc un discount de 1.000 lei la achizitionarea unui LCD Philips cu o diagonala de 94 cm sau mai mare.

Campania se desfasoara pana in ziua de Pasti, in retelele de magazine Flanco si Flanco World. Programul de buy-back vizeaza televizoarele LCD marca Philips, cu diagonale de 94, 107 si 119 cm. Clientii care opteaza pentru achizitionarea acestor produse beneficiaza de un discount de 1.000 lei, la returnarea oricarui televizor vechi, indiferent de starea de functionare si de marca.

„Segmentul televizoarelor LCD ramane in continuare unul dintre cele mai dinamice din retail, chiar si in aceasta perioada aflata sub semnul crizei financiare. Pana in prezent, am inregistrat vanzari foarte bune pentru LCD-urile cu diagonala medie, de 26-32 inci, iar prin aceasta campanie speram sa incurajam si achizitionarea LCD-urilor cu o diagonala mai mare, de peste 37 inci. Acestea ofera o calitate mai ridicata a imaginii si sunetului, care permite vizionarea programelor favorite la cele mai inalte standarde tehnice, dar sprijina in acelasi timp si un consum redus de energie”, a declarat Jiri Rizek, CEO Flamingo International.

La inceputul acestui an, Flamingo International a raportat pentru 2008 o crestere de 100% a volumului de vanzari pentru plasme si LCD-uri, compania atingand 50.000 de unitati vandute. Astfel, LCD-urile au inregistrat una dintre cele mai bune evolutii ale vanzarilor in 2008, iar oficialii Flamingo International estimeaza ca acest segment va continua sa se mentina la acelasi nivel si in 2009.

Valoarea totala a pietei de televizoare LCD si plasme a fost estimata la aproximativ 250 milioane euro in 2008, in timp ce volumul vanzarilor a fost de aproximativ 500.000 unitati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *