Proiectul Recicleta – Colectarea deseurilor de hartie din birouri

0
17
Proiectul Recicleta - Colectarea deseurilor de hartie din birouri

Initial de Asociatiei ViitorPlus, o asociatie ale carei programe urmaresc dezvoltarea durabila in Romania, Proiectul Recicleta – de colectare a deseurilor de hirtie din birouri – a demarat in urma cu trei ani, mai precis in septembrie 2009, si s-a bazat pe transportul deseurilor cu ajutorul cargo-bicicletelor, conduse de persoane cu probleme sociale, aflate im programul de prevenire a abandonului familial desfasurat de SOS Satele Copiilor Bucuresti.

Alexandru Antonian are 37 de ani, o familie numeroasa, cinci copii – patru baieti si o fata, iar sotia sa este casnica. „Va dati seama“ – imi spune – „cu atitia copii acasa, munceste mai mult, casnica fiind, decit daca ar munci altundeva“. Alexandru face parte dintre cei multi pentru care viata, zi de zi, este o provocare. Pina sa ajunga aici, a lucrat… ce a putut, „de toate“. A lucrat si pe santiere, angajat „cu ziua“, si pe la cite o vila, ca om bun la toate. Ca zilier insa, cind ai si o familie numeroasa, financiar n-ai cum sa te descurci, iar lipsurile l-au impins pe Alexandru inspre programul social derulat de SOS Satele Copiilor Bucuresti, un program de prevenire a abandonului familial. „Sa muncesti? Gasesti, da, oriunde gasesti sa muncesti, stiti doar vorba aia: de oase rupte nu te plingi; dar cind ai familie, trebuie sa muncesti cu acte in regula, ca sa ai o asigurare, o carte de munca. La negru gasesti oricind, dar n-ai siguranta zilei de miine, iar pe timp de iarna, ce faci?“
Alexandru lucreaza in Proiectul Recicleta de aproape trei ani, din 2009. „Prima zi? Trebuia sa te acomodezi. In primul rind, nu oricine poate sa mearga pe cargo-bicicleta, care e foarte grea, goala fiind si cintareste 80 de kilograme. Plina, ajunge la 150. Ce sa spun? Ca sa mergi pe una dintr-astea, trebuie sa inveti ca pentru carnet auto, caci nu e usor, ca pentru plimbare de voie. Aici muncesti, iesi in trafic si, daca n-o poti controla, e destul de greu. Mai ales cu traficul din Bucuresti, sau conditiile de trafic. De cind cu bordurile astea mari, abia mai reusesti s-o urci pe trotuar cind e plina. Asa ca dureaza pina te acomodezi, pina inveti ce faci cind ai probleme cu ea, de exemplu, o pana, sau cum iei o curba mai strinsa. Dureaza asa, cam o luna, o luna si ceva… Si in primul rind nu-ti da nimeni voie sa iesi cu ea in trafic, pina n-o stapinesti ca lumea. Acum, dupa atita timp, va dati seama, m-am obisnuit.“
„De cind este in proiect s-a responsabilizat foarte mult.“ – imi povesteste si Cristina Pascanu, coordonatoarea acestui proiect. „Cind a a venit aici, era destul de dificil sa lucrezi cu el, pentru ca, unu la mina, vorbim de oameni care provin dintr-un mediu defavorizat, iar doi la mina, nu sint obisnuiti cu stilul de viata al unui om angajat cu carte de munca, cu rigorile acelui loc de munca. A invatat in timp sa vina zi de zi, sa aiba un program, sa fie responsabil. Acum, la aproape trei ani de cind lucreaza in Proiectul Recicleta, a ajuns la un prag de dezvoltare care ii permite sa se descurce singur, a capatat o oarecare autonomie.“

Intrebindu-l pe Alexandru daca isi mai aminteste prima zi de munca, m-a surprins povestirea: desi ma asteptam la o confesiune despre geutatile „primei zile“, Alexandru mi-a spus senin ca i s-a parut „ceva normal, ceva ce trebuia sa facem demult, dar se pare ca doar acum s-a putut. Oamenii erau deschisi cind le spuneam ca am venit sa colectez hirtia, erau incintati. Pentru ca exista si firme de colectare, dar acelea o fac doar pentru profit, noi, cu banii de aici, plantam copaci“.

Si mi-am dat seama ca pentru el Recicleta nu mai inseamna doar un loc de munca si, desi munceste ca sa-si intretina familia, in timp a prins acel sentiment al ratiunii ecologice. „Ca la orice slujba, ai avantaje si dezavantaje. Dezavantajele sint legate de trafic, insa aici simt ca fac ceva util in general, caci e vorba de mediu. Acasa imi invat copiii cum sta treaba cu colectarea deseurilor.“

Poveste asemanatoare are si colegul sau, Florin Constantin, un tinar de 23 de ani. Are un baietel de 8 luni si o sotie casnica. „Unii oameni se mira cind ne vad pe strada cu cargo-bicicleta. Ne opresc si ne fac poze. Salariul e OK, ne descurcam, mai ales ca ceva stabil, sa ai asigurari medicale, azi gasesti mai greu.“

„Au inteles beneficiile unui loc de munca stabil si legal“ – marturiseste Cristina Pascanu – „si nu cred ca s-ar mai intoarce la un loc de munca «la negru», pentru ca au invatat deja ce inseamna stabilitate. Alexandru a reusit chiar sa-si ia un credit.“

Inceputul

O intreb pe coordonatoare cum a luat nastere acest proiect si care este componenta principala: partea sociala – prin care ii ajuta pe oameni proveniti din medii defavorizate, sau partea ecologica – colectarea hirtiei si protejarea padurilor? Aflu, in primul rind, ca la temelia Asociatiei ViitorPlus, cea de care apartine Recicleta, sta conceptul de dezvoltare durabila iar proiectele sale vizeaza cei trei piloni ai unei societati stabile si armonizarea dintre mediu, social si economic. „Nevoia de la care a pornit acest proiect a fost una mai complexa pentru ca am cautat sa atingem toate aceste aspecte.“

In septembrie 2009, pe piata din Romania erau doar citeva firme specializate in colectarea de hirtie, iar companiile existente incheiau contracte de colectare doar pentru cantitati mari, de peste 200 kg. Pe linga acestea, existau insa si multe cantitati mici, cele generate de birouri, care ajungeau pur si simplu la gunoi. Cum ar fi putut fi acestea colectate, intr-un mod fezabil economic? Sa mergi pe la fiecare birou cu masina, pentru a colecta sacii mici de hirtie – era exclus.

Asa a aparut, pentru prima oara in Romania, ideea de cargo-bicicleta. Desi nu multi au fost dispusi sa creada in aceasta idee, proiectul a inceput prin initiativa unui grup de oameni, „cei citiva pionieri“ – dupa cum ii numeste Cristina – care au cumparat cargo-biciclete la mina a doua, din Franta. „Bineinteles, fiind second-hand, am avut citeva probleme cu ele, important era insa ca am demarat.“

Componenta sociala

Proiectul a inceput sa mearga de la sine, fiecare pas sustinindu-l pe celalalt. „Prin parteneriat cu SOS Satele Copiilor – care au un centru de consiliere si sprijin pentru familiile aflate in risc de a-si abandona copiii – am facut angajari. E vorba, dupa cum ati vazut, de oameni saraci, care n-au nici o perspectiva de a-si gasi un loc de munca, stabil si legal, prin care sa beneficieze si de asigurari medicale. De asemenea, in tot timpul acesta noi ii trimitem si la cursuri de perfectionare, urmind ca mai apoi sa le identificam si alte locuri de munca. Vrem sa dezvoltam mai mult proiectul pe aceasta parte sociala, dar din pacate inca nu avem fondurile necesare.“

Salariile angajatilor si costurile pe care proiectul le presupune sint acoperite din trei surse de venit. Prima sursa este hirtia colectata, vinduta mai apoi fabricilor de reciclare; fiind insa foarte ieftina, nu poate acoperi costurile in intregime, asa ca, suplimentar, vine o taxa (aproape simbolica) de 5 lei, o contributie pe care companiile o platesc pentru fiecare colectare. A treia sursa de venit este promovarea companiilor pe cargo-biciclete, firmele putind astfel sa sustina si proiectul si sa-si faca si publicitate. „In prezent, pe luna, colectam intre 6-10 tone. E putin, raportat la Romania, mult insa pentru Proiectul Recicleta.“

Din pacate, deocamdata, proiectul se desfasoara doar in sectorul 1 al Capitalei. Extinderea proiectului ar presupune, pe linga angajarea mai multor persoane defavorizate, si o protejare in plus a mediului, pentru ca, in loc sa arunci la gunoi diferite bucatele de hirtie – cum este obiceiul majoritatii –, le poti pune separat, in pungi de care scapi apelind acest serviciu. Pentru ca nu doar companiile private pot beneficia de Recicleta, ci si institutiile de stat, primariile si chiar persoanele fizice, care reusesc sa stringa minimum 25 de kilograme. „Trebuie doar sa suni si sa te inscrii.“

Antidotul la pesimism

Recicleta este printre cele mai importante proiecte ale Asociatiei ViitorPlus, alaturi de Atelierul de pinza, unde lucreaza in special femei din mediul insitutionalizat, din orfelinatele pe care sint obligate sa le paraseasca la implinirea virstei de 18 ani. „Vorbim si de persoane care n-au reusit sa se angajeze cu carte de munca, sau persoane cu handicap, care pot lucra de acasa. La fel ca Recicleta, si acest proiect se autosustine financiar. Alt proiect pe care il derulam, pe partea ecologica, este Adopta un copac, un proiect prin care vizam impadurirea terenurilor agricole abandonate, degradate, in special cele din sudul tarii, unde situatia este destul de trista: va dau doar o statistica: un judet de cimpie ar trebui sa aiba, minimum, in jur de 20% suprafata impadurita, or, in Romania aceste zone au doar 5%.“

Discutia a continuat. Initiativele, entuziasmul, dar mai ales lumina normalitatii in care imi erau prezentate toate aceste proiecte ma duceau cu gindul la zilnicele discutii pesimiste despre viitorul Romaniei, o tara pe care cei multi o percep ca fiind deja pierduta. „Aici nu se poate face nimic“ – pare sloganul cu care ne-am obisnuit sa renuntam, inainte de a incerca sa schimbam ceva. Antidotul se gaseste insa, din ce in ce mai mult, in aceste Asociatii si ONG-uri de tineri, in proiectele lor si in capacitatea reala de a schimba lucrurile in bine.

Foto: Asociatia ViitorPlus

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here