Recuperarea deseurilor din ambalaje: Propunerile producatorilor, in analiza autoritatii MMAP

Recuperarea deseurilor din ambalaje: Propunerile producatorilor, in analiza autoritatii MMAP
Recuperarea deseurilor din ambalaje: Propunerile producatorilor, in analiza autoritatii MMAP

Ieri, 21 ianuarie 2016, la sediul Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor (MMAP) s-a desfasurat o intalnire intre conducerea MMAP, a Administratiei Fondului pentru Mediu (AFM) si reprezentantii industriilor din Romania, pe tema recuperarii de pe piata a deseurilor rezultate din ambalaje.

Intalnirea a vizat riscul la care tara noastra se supune in cazul neatingerii tintelor de reciclare in domeniul ambalajelor, respectiv potentiala declansare a unei proceduri de infringement. De asemenea, intalnirea a fost motivata si de semnalele din piata privind intentia producatorilor de a creste preturile produselor.

”Riscul declansarii procedurii de infringement in domeniul deseurilor de ambalaje a fost evidentiat de controalele fiscale derulate de Administratia Fondului pentru Mediu la organizatiile de transfer de responsabilitate (OTR) angajate de agentii economici pentru recuperarea deseurilor de pe piata. Controalele desfasurate in 2015 au identificat o serie de nereguli in acest sistem, dintre care, cea mai grava se refera la raportarea de catre OTR a unor cantitati fictive de deseuri care, in realitate, nu au fost niciodata colectate sau reciclate. Ca atare, AFM a aplicat penalitati fiscale pentru 6 din cele 10 OTR din Romania, in valoare de aproximativ 19 milioane de euro. Dincolo de ceea ce a dispus AFM, cazul a fost trimis mai departe si catre Parchetul General, pentru verificare si stabilirea masurilor, conform legii”, a declarat Corina Lupu, secretar de stat in cadrul MMAP pentru domeniul Mediu. De altfel, potrivit comunicarii oficiale a Parchetului General, potentialul prejudiciu al acestor activitati se ridca la peste 54 milioane de euro.

La aceasta intanire, producatorii au solicitat autoritatii urmatoarele:
amnistie fiscala;
suspendarea termenului pentru depunerea declaratiilor anuale;
diminuarea penalitatii de 2 lei pe kg, prevazuta de lege in cazul neindeplinirii tintelor de reciclare.

”Intentia Ministerului Mediului nu este aceea de a aplica penalitati pentru fiecare kg de deseu nereciclat. Intentia noastra este una foarte simpla: sa implusionam un sistem functional de management al deseurilor de ambalaje care sa nu plaseze Romania in nefericita situatie a unui infringement pe aceasta tema. Daca tintele de reciclare nu sunt atinse de producatori, exista riscul iminent de a primi penalitati europene de pana la 200.000 de euro pe zi. Prin urmare, amnistia fiscala nu este o solutie, aceasta nu ar face decat sa intretina o piata neagra a deseurilor, descoperita in urma controalelor AFM. In acelasi timp, o astfel de masura ar amana atingerea tintelor si, implicit, ar genera un infringement care s-ar rasfrange asupra populatiei. In plus, aceasta masura nu ar afecta eventuale penalitati care ar putea fi impuse la plata, deoarece legislatia nu poate fi aplicata retroactiv. In privinta celorlalte solicitari ale producatorilor, acestea vor fi evaluate dupa 25 ianuarie 2016, data la care producatorii trebuie sa depuna la AFM declaratiile privind cantitatile colectate in anul 2015. Abia atunci cand vom avea o estimare corecta a cantitatilor reciclate putem sa stim in ce masura tintele de reciclare au fost atinse si vom putea sti care este impactul real in piata. Ministerul Mediului doreste sa contribuie la sustinerea acestor industrii dar si la crearea unui sistem functional, durabil si conform cu legea. Trebuie sa tinem cont ca masurile UE in acest domeniu se vor inaspri odata cu adoptarea pachetului economie circulara, care va impune o recuperare a deseurilor de 90% pana in 2030”, a adaugat Corina Lupu.

In privinta semnalelor producatorilor privind cresterea preturilor produselor, reprezentantul MMAP a afirmat ca: ”aceasta atitudine este nejustificata, mai ales ca pana in acest moment nu au fost stabilite penalitati pentru niciunul dintre producatori. Pe de alta parte, in cazul neatingerii tintelor, este la fel de anormal sa transferi catre cetateni dobanzile si penalitatile de intarziere datorate nerespectarii legii, care, in astfel de situatii, permite inclusiv masura de esalonare a platii. Mai mult decat atat, consideram ca acest cost ar fi trebuit ajustat de la bun inceput, din momentul in care legea a intrat in efect, in urma cu aproximativ 10 ani.”

In ceea ce priveste reducerea penalitatii de 2 lei pe kg, acest lucru nu este de dorit, deoarece reprezinta un instrument pentru stimularea reciclarii si descurajarea depozitarii la groapa. Argumentul prezentat de producatori, care se refera la faptul ca alte state au costuri mai mici, este irelevant, deoarece in acele state cultura reciclarii functioneaza, acestea depasindu-si cu mult tintele propuse.

Pentru stimularea managementului sustenabil al deseurilor si pentru a creste rata de recuperare/conservare a resurselor naturale primare, MMAP are in vedere deblocarea sistemului de trasabilitate al deseurilor, dar si instrumente precum ”platesti pentru cat arunci”, sisteme imbunatatite de depozit-returnare, in special pentru deseurile din sticla, precum si sustinerea industriei de reciclare.

Informatii suplimentare:
Conform legii, orice agent economic care pune pe piata produse ambalate, este obligat sa recupereze deseurile de ambalaje rezultate in urma consumului. Legea este valabila pentru orice tara a Uniunii Europene, nu doar in Romania. Pentru asumarea acestei responsabilitati, agentii economici se pot organiza in cadrul unor structuri asociative de tip organizatie de transfer de responsabilitate, sau isi pot recupera deseurile puse pe piata prin resurse proprii. Daca agentii economici nu-si indeplinesc tintele asumate, acestia sunt obligati legal sa contribuie la Fondul de Mediu cu 2 lei pe kilogram pentru cantitatile de ambalaje nereciclate. Aceasta contributie este necesara pentru:
a descuraja depozitarea deseurilor la groapa;
a optimiza activitatea de reciclare a agentilor economici;
dar si pentru a finanta prin AFM proiecte de colectare selectiva a deseurilor, proiecte care le vin in sprijin.

Legislatia privind obligatiile de reciclare este in vigoare, in Romania, de mai bine de 10 ani. In tot acest timp, au fost infiintate si autorizate un numar de 10 Organizatii de Transfer de Responsabilitate.
M.M.A.P.
Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor

Constatarile PRO AGRO dupa sedinta de la Ministerul Mediului

Urmare a adreselor transmise de Federatia Nationala PRO AGRO din 15 si 23 decembrie 2015, Ministerul Mediului a organizat o intalnire pentru a dezbate problemele intampinate in sistemul de reciclare a ambalajelor din Industria Alimentara Romaneasca care vor avea un efect decisiv asupra acesteia incepand cu 25 ianuarie 2016.

La aceasta intalnire au participat 15 reprezentanti din organizatiile membre ale PRO AGRO din sectoarele cele mai afectate (legume-fructe, vin, carne), cat si producatorii de bere, singura fabrica de sticla din Romania, reprezentantii Coalitiei pentru Dezvoltarea Romaniei, organizatiile de preluare a responsabilitatilor de transfer (O.T.R.), reprezentantii Asociatiei Romane pentru Managementul Deseurilor, Asociatiei pentru Coordonarea si Managementul Ambalajelor si Asociatiei Reciclatorilor alaturi de Doamna Ministru Cristina Pasca Palmer, Doamna Secretar de Stat Corina Lupu, directori ai agentiilor care se ocupa de aceste aspecte si alti reprezentanti cu functii de conducere.

In urma dezbaterilor Federatia Nationala PRO AGRO a constatat ca nu s-a desprins din partea autoritatilor publice centrale prezentarea unei solutii legale de indreptare a inechitatilor legislative cu toate ca propunerile noastre au fost pertinente si in concordanta cu respectarea prevederilor legale nationale si comunitare si anume:
Modificarea cuantumului suprataxei de 2 lei stabilite prin OUG 196/2005 modificata de OUG 31/2013 similar altor state U.E. vecine ( Ungaria – 0,27 lei);
Regandirea intregului sistem de reciclare in care sa se stabileasca responsabilitatile pentru fiecare actor implicat in procesul de punere pe piata-colectare-selectare-reciclare-verificare-control.
Prorogarea termenului de 25 ianuarie la care se emit deciziile de plata in sarcina producatorului pana la o data rezonabila la care sa existe o evaluare a volumului de ambalaje reciclate in 2015 si a unui nou mecanism de punere in aplicare incepand cu 2016.
Crearea unui grup de lucru in cadrul careia sa fie cooptati toti actorii, incepand cu operatorii economici care pun pe piata ambalaj cat si reciclatori, autoritati ale administratiei publice locale care colecteaza, alaturi de reprezentanti ai Ministerului Mediului si institutiilor coordonate pentru a se elabora un proiect de act normativ care sa tina cont de specificitatea Romaniei si identificarea unor resurse bugetare pentru implementarea unor masuri de stimulare si incurajare a reciclarii de catre consumatorul final.

Fata de acestea PRO AGRO va reveni cu o noua adresa catre Guvernul Romaniei condus de catre Domnul Dacian Julien Ciolos in care va solicita cu celeritate organizarea unei intalniri inaintea datei de 25 ianuarie din care sa rezulte o solutie juridica prin care se va evita intrarea in colaps a anumitor sectoare din industria agroalimentara romaneasca, deoarece este nevoie vitala de o decizie politica.

In orice caz operatorii economici care au ales solutia prevazuta in lege de a transfera responsabilitatea catre O.T.R-uri vor fi dublu taxati incepand cu 25 ianuarie daca nu se ia o masura, pe de o parte prin achitarea contractului catre O.T.R.-uri, iar pe de alta parte de catre A.F.M. prin achitarea penalitatilor de 2 lei fara insa ca obiectivul final pe care Romania si la asumat catre Comisia Europeana, de a recicla un anumit procent de ambalaj pus pe piata sa fie atins.

In cazul in care institutiile din Romania nu vor face demersurile legale necesare salvarii producatorilor din sectorul agroalimentar romanesc ne rezervam dreptul de a sesiza institutiile europene abilitate in acest sens pentru a evita obligarea producatorilor sa suporte suprataxarea doar pentru ca au respectat legea.

Federatia Nationala PRO AGRO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *