Rusia are nevoie de timp pentru a studia propunerea lui Obama de reducere a arsenalelor nucleare

SUA acuza Rusia ca a testat rachete nucleare
Rusia are nevoie de timp pentru a studia propunerea lui Obama de reducere a arsenalelor nucleare
Rusia are nevoie de timp pentru a studia propunerea lui Obama de reducere a arsenalelor nucleare

Rusia va avea nevoie de timp pentru a studia propunerea de reducere cu o treime a arsenalelor nucleare formulata miercuri de presedintele Barack Obama in discursul rostit la Berlin, a declarat joi ministrul adjunct rus de externe Serghei Riabkov pentru cotidianul Kommersant, citat de agentia EFE.

‘Pozitia noastra va fi conforma cu obligatiile pe care le avem de a garanta securitatea nationala si consolidarea pacii. Analiza implica multe departamente si necesita timp’, a afirmat oficialul rus.

Serghei Riabkov a subliniat ca actualul concept de stabilitate strategica ‘difera substantial de cele din trecut’ si, pe langa rolul armelor nucleare si al chestiunilor legate de plafonarea acestui tip de armament, autoritatile ruse vor lua in considerare in analiza lor si alti factori, precum apararea antiracheta si crearea unor arme conventionale de inalta precizie. In plus se va mai lua in calcul si perspectiva folosirii spatiului cosmic in scopuri militare si faptul ca mai multe state inca refuza sa participe la acordurile cheie pentru controlul armamentelor.

Cu o zi in urma, presedintele Vladimir Putin a avertizat ca Rusia nu va permite modificarea actualului echilibru al sistemului de descurajare nucleara. ‘Nu putem permite o modificare a echilibrului sistemului de disuasiune strategica si nici o reducere a eficacitatii fortelor noastre nucleare’, a punctat liderul de la Kremlin in timpul unei reuniuni guvernamentale dedicate dezvoltarii industriei de aparare spatiala. ‘Crearea unei aparari spatiale, a subliniat presedintele rus, va fi in viitor una dintre principalele linii ale industriei militare’.

Dupa ce presedintele Obama a lansat propunerea de reducere a arsenalelor nucleare si alti oficiali rusi de rang inalt s-au pronuntat in aceasta chestiune. Astfel, vicepremierul rus Dmitri Rogozin a declarat ca Rusia nu poate ‘lua in considerare in mod serios’ initiativa liderului de la Casa Alba din cauza scutului american antiracheta, in timp ce Iuri Usakov, consilier al lui Vladimir Putin, a anuntat ca Moscova a cerut Washingtonului includerea in procesul de reducere a arsenalelor nucleare si a altor tari care detin astfel de arme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *