Remus Mitrea a demisionat, presedintele APM Vaslui estecercetat de procurorii anticoruptie

0
52
Remus Mitrea a demisionat, presedintele APM Vaslui estecercetat de procurorii anticoruptie

REMUS MITREA, DIRECTORUL AGENTIEI PENTRU PROTECTIA MEDIULUI A DEMISIONAT. RETRAGEREA ACESTUIA DIN FUNCTIE VINE IN URMA DESCINDERII FĂCUTE DE PROCURORII DIRECTIEI NATIONALE ANTICORUPTIE – SERVICIUL TERITORIAL IASI LA SEDIUL AGENTIEI PENTRU PROTECTIA MEDIULUI VASLUI.

In data de 11 octombrie, procurorii anticoruptie au dispus retinerea acestuia pe o perioada de 24 de ore. La aceeasi data, Tribunalul Iasi a dispus arestarea preventiva a inculpatului pe o perioada de 30 de zile. Fostul sef de la APM este cercetat pentru opt infractiuni de luare de mita, cinci infractiuni de spalare de bani, dare de mita, in forma continuata, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor si 11 infractiuni prevazute in legea pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, republicata, respectiv infractiunea de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri ori alte foloase in timpul campaniei electorale, precum si in scopul determinarii alegatorului sa voteze sau sa nu voteze o anumita lista de candidati ori un anumit candidat pentru functia de primar, consilier sau de presedinte al consiliului judetean.

“La sediul Agentiei pentru Protectia Mediului Vaslui au fost reprezentanti din partea DNA-ului Iasi de unde au ridicat cateva calculatoare. Joi, domnul director al Agentiei si-a depus demisia, noi am inaintat-o la Agentia Nationala pentru Protectia Mediului”, a mentionat Doina Ungureanu, purtatorul de cuvant al APM Vaslui.

Potrivit comunicatului de presa emis de Directia Nationala Anticoruptie, in perioada 2011- septembrie 2012, Remus Mitrea, in calitate de director executiv al Agentiei pentru Protectia Mediului Vaslui, abuzand de prerogativele functiei sale, a pretins de la reprezentantii mai multor societati comerciale sumele totale de 1.380.772 lei si 115.000 euro, pentru ca, in schimb sa isi indeplineasca atributiile de serviciu si sa emita in favoarea acestor firme diverse documente de reglementare si autorizare necesare pentru desfasurarea in mod legal a activitatii acestor firme in domenii precum dezvoltarea parcurilor eoliene sau constructii.

“Independent de activitatea sa in calitate de director al Agentiei pentru Protectia Mediului Vaslui, in cursul lunii iunie 2012, pe fondul desfasurarii alegerilor locale intr-o comuna din judetul vaslui, inculpatul Mitrea Remus a remis unui numar de 11 persoane diverse sume de bani pentru ca acestea sa se deplaseze in mai multe judete ale tarii si sa voteze, in comuna respectiva, o ruda de-a sa in functia de primar al comunei si alte persoane indicate de inculpate in functiile de consilieri si presedinte al consiliului judetean”, se precizeaza in comunicatul emis de DNA .

De asemenea, in cursul lunii aprilie 2012, in contextul in care una dintre firmele sale exploata material lemnos pe raza unui ocol silvic din cadrul Directiei Silvice Bacau, inculpatul a dat, cu titlu de mita, unei persoane din cadrul respectivului ocol silvic, diverse cantitati de bauturi alcoolice, precum si un imprumut banesc, pentru ca firma sa sa fie favorizata din punct de vedere financiar si pentru ca inculpatul sa beneficieze de informatii preferentiale in legatura cu activitatea ocolului silvic respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here