Renate Weber: “Presedintele se simte cu musca pe caciula”

Renate Weber, eurodeputat PNL in cadrul gruparii politice ALDE din Parlamentul European

Proiectul Rosia Montana nu trebuie evaluat doar material, asa cum face presedintele Traian Basescu, este de parere europarlamentarul Renate Weber.

DEZBATERE S-a trezit si Traian Basescu: „Proiectul de la Rosia Montana trebuie facut“! Tu ce parere ai ?
Intr-un interviu acordat postului radio RFI, dupa declaratia presedintelui Traian Basescu, Weber spune ca presedintele se simte probabil cu musca pe caciula, de aici si afirmatiile superficiale ale acestuia.

Europarlamentarul califica declaratia presedintelui drept una “usor superficiala, pentru ca se refera strict la chestiunea beneficiilor, fara sa aiba in vedere intreaga complexitate a pierderilor care s-ar produce in acea zona, daca acest proiect se materializeaza”.

Declaratiile presedintelui nu au mirat-o pe Renate Weber, intrucat politicienii din Opozitie l-au acuzat de mai multe ori pe seful statului si pe cei din partidul din care provine acesta de legaturi periculoase cu firma implicata in dezvoltarea exploatarii miniere de la Rosia Montana. “Presedintele se simte «cu musca pe caciula»…. PDL a fost intotdeauna cel care a sustinut acest proiect… Cred ca PDL are o datorie, cu ghilimele sau fara ghilimele, fata de Rosia Montana Gold Corporation, pentru ca acest proiect sa se intample”, a explicat Renate Weber.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *