Cum remodeleaza resursele energetice relatiile intre state

0
60
Cum remodeleaza resursele energetice relatiile intre state

La inceputul anilor ’70, SUA visa sa devina independenta energetic, adica sa ajunga sa isi asigure intreg necesarul de energie din resurse interne si sa nu mai apeleze, in consecinta, la importuri de petrol sau gaze naturale. Treaba asta se intampla in contextul scumpirii masive a titeiului de catre statele OPEC, in urma razboiului Yom Kippur din 1973. Ulterior insa, visul a fost abandonat. Americanii si-au dat seama ca mai presanta decat independenta energetica este securitatea energetica, inteleasa ca asigurarea accesului la surse de energie fiabile, acceptabile ca pret, ferite de riscuri politice si care sa poata fi implementate rapid si usor. Totusi, pe fondul productiilor record de gaze naturale din ultimii ani, care au scutit SUA de importuri costisitoare, ideea independentei energetice a revenit in atentie (unii specialisti spun chiar ca aceasta independenta ar putea deveni realitate prin 2030). Sa vedem insa cum se prezinta situatia si in Europa.

In prezent, Uniunea Europeana importa 73% din necesarul sau de petrol si 44% din necesarul sau de gaze naturale, deci nici vorba de independenta energetica. Mai mult chiar, nici nu se intrevede vreo imbunatatire a situatiei, in special in ceea ce priveste importurile de gaz, domeniu in care Rusia detine o pozitie de forta, ca principal furnizor (ea asigura 25% din necesarul tarilor UE).
Statele Uniunii Europene, in marea lor majoritate, depind energetic de Rusia – unele dintre ele in totalitate (Slovacia, Finlanda sau Tarile Baltice) – iar Rusia, constienta de acest lucru, isi permite ca din cand in cand sa profite de conjunctura si sa ameninte cu inchiderea robinetului pentru a-si atinge diverse obiective politice. Din acest motiv, se poate spune ca dependenta se transforma intr-o adevarata vulnerabilitate.
Doar ca aceasta vulnerabilitate este una autoindusa, din moment ce UE nu negociaza ca o singura entitate, ca o „Europa unita” care urmareste sa-si asigure securitatea energetica per ansamblu, ci fragmentat. In cadrul ei exista numeroase state membre care „tradeaza” si care negociaza pe cont propriu contracte de import pe termen lung cu Gazprom, rezultatul fiind o Uniune Europeana care in relatia ei cu Moscova nu vorbeste pe o singura voce.

Optiunea respectivelor state „tradatoare”, care este motivata exclusiv de interese nationale, ii ofera astfel Rusiei posibilitatea sa erodeze securitatea energetica a Europei, printr-o strategie eficienta de tipul „divide et impera”. De aceea multi analisti spun ca orice negociere intre UE si Rusia cu impact asupra domeniului energetic ar trebui sa porneasca de la o premisa simpla, aceea ca securitatea energetica a Uniunii este indivizibila. Practic, asta ar presupune ca orice aranjament energetic intre un stat membru al Uniunii si un stat tert sa nu poata fi demarat decat dupa o examinare atenta a impactului si a consecintelor asupra securitatii energetice europene per ansamblu.

Daca s-ar intampla asta, Rusia ar vinde nu unor piete nationale, ci unei piete unice europene, ceea ce ar constitui o situatie foarte avantajoasa pentru tarile UE – in cazul in care una dintre ele s-ar confrunta cu un soc energetic, ar putea sa primeasca imediat o parte din rezervele disponibile. Rusia n-ar mai incheia astfel contracte separate, ci un singur contract cu UE, si chiar ar fi obligata sa faca lucrul acesta, deoarece nu si-ar permite sa-si piarda al doilea mare client al sau, dupa spatiul CSI. Plus ca mare parte din infrastructura energetica a Rusiei este orientata spre Europa si, in consecinta, orice deteriorare a relatiei cu UE ar duce la inutilitatea acestei infrastructuri.

Exista, deci, si o vulnerabilitate inversa, a Rusiei in fata Uniunii Europene, doar ca aceasta vulnerabilitate este una mai mult teoretica si, in consecinta, ea nu prea conteaza. E-adevarat ca Rusia ar pierde bani daca nu ar mai aproviziona pietele energetice europene, in schimb pentru tarile care nu ar mai primi gaz in mijlocul iernii situatia ar fi catastrofala.

Liderii de la Kremlin stiu, asadar, ce arma fenomenala este energia si mai stiu, cum am mentionat mai sus, ca o pot folosi in scopuri politice. Nu este o simpla speculatie, dovada faptul ca Rusia n-a ezitat sa sisteze alimentarea cu gaz a Cehiei imediat dupa ce aceasta a fost de acord sa gazduiasca elemente ale scutului antiracheta american in Europa Centrala. Ca sa nu mai vorbim de influentele (tot politice) care provin din intelegerile energetice bilaterale pe care Rusia le incheie cu tarile din Vestul Europei: de exemplu, e de asteptat ca aceste tari sa ia partea Rusiei si sa se solidarizeze cu pozitia Moscovei in cazul anumitor decizii importante, cum ar fi cele referitoare la intrarea in NATO a Georgiei si a Ucrainei. Rusia chiar stie sa-si impleteasca interesele comerciale cu cele politice.

Situatia Romaniei

O analiza a revistei Foreign Policy releva faptul ca Romania, o tara cu traditie in domeniul exploatarii petrolului si gazelor naturale, este pe cale sa isi epuizeze rezervele de tip hidrocarburi. E-adevarat, tara noastra si-a imbunatatit recent potofoliul de resurse energetice prin descoperirea unui zacamant important de gaze naturale in platforma continentala a Marii Negre, dar pentru specialisti mai atractive par sa fie sursele pe care inca nu si le-a valorificat: e vorba de sursele regenerabile – vant, soare, biomasa – si de rezervele de gaz de sist care, conform estimarilor, sunt consistente.

Referitor la gazul de sist, se ridica insa doua intrebari. Prima ar fi in ce masura estimarile privind rezervele se vor confirma, dat fiind ca Exxon Mobil s-a retras recent din Polonia (considerata a fi numarul 1 in Europa ca potential pe aceasta resursa), dupa ce forajele de testare a unor zacaminte s-au dovedit total nesatisfacatoare. Iar a doua intrebare ar fi daca se justifica urmarile negative ale exploatarii gazului de sist, printre care se numara poluarea panzei freatice cu substante toxice si provocarea de cutremure de suprafata (fapt atestat de Serviciul Geodezic al SUA). Asta intr-o tara ca Romania, care are cel mai ridicat potential seismic din Europa.

In plus, trebuie luat in calcul si faptul ca beneficiile statului roman de pe urma extragerii gazului de sist ar putea fi practic nule daca se va aplica recomandarea ca “redeventele pentru gazele de sist sa fie mai mici decat cele pentru gazele conventionale”, avand in vedere nivelul deja foarte scazut al redeventelor practicate in Romania (intre 3,5% si un maxim de 13%, de regula neaplicabil!).

Probleme sunt si cu zacamantul recent descoperit in Marea Neagra, de care am amintit. Acesta ar putea permite o reducere a importului de gaze pe o perioada determinata, de cca 10 ani, dar asta doar daca productia va fi destinata pietei locale si doar daca se vor mai face descoperiri in zona. Altfel, costul exploatarii, estimat undeva intre 3 si 10 miliarde $, ridica intrebari privind eficienta economica a acestei exploatari. Plus ca  rezervele, in fapt, nu apartin decat intr-o mica masura statului roman, grosul revenind companiilor Exxon Mobil si OMV, care au primit licenta de exploatare.

Aceste doua companii nu sunt obligate sa vanda in Romania, doar se presupune ca o vor face, cu conditia ca statul roman sa fi incheiat acorduri de partaj al productiei (inainte de acordarea licentelor) si sa nu fi acceptat doar niste redevente modeste – mai ales ca nivelul acestora nu poate fi modificat, acest aspect fiind stabilit in legea de privatizare a Petrom si in Legile petrolului si gazelor.

Cat priveste importul de gaze din Rusia, Romania nu are un contract direct de import-export cu Gazprom si este nevoita sa importe gaz prin firme intermediare, la preturi sensibil mai mari fata de alte tari, in conditii de livrare similare. Nu suntem singurii in aceasta situatie, diferente asemanatoare mai apar si in cazul altor tari, iar asta contureaza o concluzie neplacuta, aceea ca factorul politic determina in final nivelul pretului. Asa cum spunea si Cliff Kupchan, fost oficial in cadrul Departamentului de Stat al SUA, “exista o legatura evidenta intre pretul la care Rusia vinde gaz fostilor sai sateliti si loialitatea lor politica fata de Kremlin.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here