Parcul National Retezat a ratat intrarea in finala minunilor naturale ale lumii, dar, indiferent de clasamente, este o destinatie de exceptie pentru orice iubitor de frumos si de autentic.
Dupa noua zile petrecute in Retezat, privesti totul cu alti ochi. Pentru ca ai fost acolo si nimic nu mai poate fi la fel ca inainte.
Cum vii din Bucuresti, pe calea ferata, lasi in urma inima de carbune invelita in verdeata a Petrosanilor si cobori din tren la Ohaba de sub Piatra. Depasesti ulitele serpuinde ale Nucsoarei, apoi, in timp ce cumperi urda inca siroind de zer de la o stana, descoperi ca Retezatul s-a ridicat in picioare si te asteapta.
Te lepezi de Popasul Carnic pentru drumul forestier strajuit de un rau care slefuieste, asemenea unui ceasornicar, pietre rubinii. Iti legi prevazator doua aripi la bocanc si zbori peste un deal, pentru a surprinde padurea invelindu-se pudic in pledul de caldura vegetala al muschiului. Un pic mai in amonte, un urias de piatra geme de placere, tolanit in copaia sa, iar apa i se scurge printre degetele de la picioare in zeci de siroaie reci.
Bei un ceai de macris la cabana „Gentiana” si observi cum, pe masura inaltarii, padurea lasa loc jnepenisului, pana cand nici macar ghearele aciculare nu se mai pot agata de bolovani. De aici in sus incepe domnia pietrei si a apei, stari impletite intr-o nesfarsita lupta, ca doua piese dintr-un orologiu ce se uzeaza reciproc, dar care au nevoie una de cealalta pentru a masura timpul.
Apele Edenului
In Retezat sunt peste 80 de lacuri asezate pe tronuri de granit, tauri hranite de inimile topite ale ghetarilor sau ochiuri de apa unite prin lacrimile paraielor, daruiti cu nume de fata: Bucura, Lia, Ana, Florica, Viorica. Zanoaga isi coboara talpa lichida pana la o adancime de 29 de metri, iar Taul Agatat isi justifica numele prin aceea ca si-a instalat undele si luciul la 2.250 de metri.
Pretutindeni esti in siajul unei invizibile baghete magice. Cand norii isi incrunta sprancenele deasupra Taului Negru, intreaga zona se schimba la fata, ca si cum muntele tocmai a primit o veste proasta, pe care n-ai vrea s-o auzi. In aerul magnetic din jurul Taului dintre Brazi, acum 18 ani, un grup de turisti a fost urmarit de o lumina stralucitoare, apoi, la cateva zile, un avion a muscat din piatra, lasandu- i muntelui noua vieti si misterul nerezolvat al unei prabusiri. Tot aici se spune ca a fost pescuit un peste care traieste doar in apa sarata.
Toanele
Cum treci de Saua Bucurei, telefonul mobil ti se goleste de ganduri – mesajele celor de-acasa pentru cei plecati in Retezat se vor strange pe aceasta curmatura, timp de cateva zile, la un taifas ingrijorat -, pe cand tu slabesti odgoanele rucsacului si inalti vela pelerinei. Vantul impinge nori vinetii peste clepsidra de piatra, si plutonul de executie ceresc trimite o rafala de grindina.
Doua nopti si o zi stai impachetat in ceata pe malul lacului Bucura, in cortul care face matanii din cauza vantului, ascultand darabana ploii. Apoi, intr-o buna dimineata ce pare asezata la sfarsitul timpurilor, vezi cum vazduhul de deasupra Bucurei a devenit atat de limpede, incat la amiaza Soarele si Luna se vad laolalta pe cer, iar noaptea, cand bolta isi dezvaluie intreaga radiografie de stele, din ugerul Caii Lactee ti se preling pe frunte picaturi de lichid alb inmiresmat.
Imperiul vegetal
Sunt flori peste tot, aproape 1.200 de specii de plante, dintre care 90 nu mai pot fi vazute niciunde in lume, fie rasfirandu-si mandre stralucirea, aromele si culorile, ca la hora, fie pitulate prin crapaturi ori cocotate pe stanci, acolo unde copitele, boturile sau degetele nu le ajung. Campanulele isi scutura clopotele gingase, chemand insectele la baia de polen.
Zambrul rasuceste imbufnate fructe vinetii la capatul bratului intepator. Ici se vede zambetul tran dafiriu al odoleanului, din ale carui flori se extrage calmul vegetal al valerianei, colo sunt clestii mov ai carbunilor si fustitele ciclamen ale rododendronului, dincolo dai de galbenul anghinarii sau de albastrul filigranat al gentianei.
Coborand spre Poiana Pelegii, trei brazi crescuti din aceeasi tulpina isi privegheaza fratele doborat de furtuna, iar jalea neamului din lemn si cetina e aproape omeneasca. Cativa metri mai jos insa, o turbarie si-a tras peste chip un voal de bumbacarita, de parca intreaga poienita s-ar pregati de nun ta soarelui cu pamantul reavan.
Rezervatia
In interiorul Parcului National Retezat exista zona rezervatiei naturale, delimitata de semne speciale, in care nu poti intra decat cu aprobare speciala, de la Academia Romana. Te afli, parca, in du paamiaza celei de-a cincea zile din Geneza, inainte ca lui Dumnezeu sa-i vina indoielnica idee de a-l zamisli pe om. E o nemiscare pura traversata de sangele paraielor, inaltata pe linistea lespezilor ce se odihnesc in vai si pe versanti, piese gigantice ale unei partide de domino intrerupte acum mii de ani.
Secundele se usuca la soare langa soparle si broaste brun-pestrite, iar chitaitul marmotelor te ademeneste sa te eliberezi de legaturile rucsacului si ale vietii la oras. Daca ai noroc, vezi o familie de capre negre, gazdele fragile si sperioase ale inaltimilor.
E atata frumusete in jur incat, in absenta oamenilor, iti vine sa dai „Buna ziua” pietrelor si fluturilor. Nu te simti strain, ai doar acea senzatie de a te fi intors dupa o lunga absenta in casa in care te-ai nascut, pe care nu ti-o amintesti, dar pe care trupul tau o stie, iar toate lucrurile te intreaba: „Unde ai fost?”.
Pe tampla lumii
Urci scari maiestuoase spre salile de tron ale inaltimilor, pe un obraz apune soarele, pe celalalt viscolul rostogoleste minusculi oameni de zapada, cobori prin vai in care muntele refuza si in luna lui Cuptor sa-si lepede lenjeria de zapada si ajungi la buza Taului Agatat. In dreapta, pumnul Judelui pregateste de veacuri sentinta, in stanga Peleaga da pinten cerului.
Acolo chiar si timpul se opreste sa ia o gura de apa, deci iti lasi rucsacul jos si, cu ochii atintiti spre zarea plina de lucruri marunte, te asezi pe-un bolovan si taci indelung.
Sursa: Evenimentul Zilei
