Robot-colibri

Un cercetator japonez a dezvoltat un „robot-colibri”, controlat de la distanta prin raze infrarosii.robot-colibri

Hiroshi Liu, cercetator la Universitatea Chiba, din apropiere de Tokyo, a conceput prototipul acestui „robot-colibri”, echipat cu un motor minuscul si cu patru aripi, care bat de 30 de ori pe secunda.

Acest robot cu o lungime de 10 cm, comparabila cu a multor specii de pasari colibri, este controlat de la distanta prin raze infrarosii, poate sa urce sau sa coboare, sa intoarca la stanga sau la dreapta, in functie de comenzile primite.

Fiind foarte usor – 2,6 grame – robotul poate sa ia viraje stranse in aer si este chiar mai usor de manevrat decat un elicopter, potrivit declaratiei inventatorului sau.

„Este mai usor sa concepi un robot de talie mare. Sa faci unul in miniatura este complicat, e nevoie de multe competente, in special in domeniul ingineriei materialelor”, a declarat Hiroshi Liu, citat de AFP.

Pentru acest om de stiinta nipon, „etapa urmatoare consta in zborul pe loc al aparatului”, de care sunt capabile adevaratele pasari colibri. Hiroshi Liu intentioneaza sa ataseze la bordul acestui robot miniatural si o camera video, inainte de anul 2011, deoarece acest detaliu tehnic va impulsiona considerabil comercializarea lui.

Sursa: Jurnalul National

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *