Romania – locul 1 la seceta, dupa tarile mediteraneene

Romania ar putea implementa masuri antiseceta dupa modelul Portugaliei si al Spaniei, crede Attila Korodi, ministrul Mediului. Korodi a reprezentat Romania la Consiliul Informal de Mediu de la Lisabona, care a avut ca tema „Seceta si deficitul de apa”. Datele prezentate de ministrii de mediu ai UE vor fi analizate la nivelul Comisiei Europene pentru a vedea daca este cazul sa se adopte o Directiva de Seceta sau daca ar fi suficienta doar aprobarea unor solutii pe termen mediu si lung de management al apei.

Daca, in 2003, Romania se situa la mijloc intr-un top al tarilor europene care au suferit de pe urma secetei, raportul pentru 2007, care va fi prezentat la inceputul anului viitor, este destul de previzibil. „E prematur sa vorbim despre 2007, dar sigur ne vom situa dupa tarile mediteraneene. La nivel european

s-a decis ca este oportuna infiintarea unui Observator European de Seceta care va realiza programe clare de prevenire si minimalizare a pagubelor. Observatorul va da prognoze clare, va culege date stiintifice si va analiza capacitatea de adaptare a tarilor membre UE la politicile propuse”, a precizat ministrul Korodi.

La Consiliul Informal de Mediu s-a pus accentul si pe seceta excesiva din bazinul Marii Negre, care afecteaza atat economia, cat si dezvoltarea anumitor domenii sau conditiile sociale. Ministrii mediului prezenti la intrunire au decis ca o prima masura ar putea fi adaptarea politicilor din agricultura pentru a face fata deficitului de apa. In prezent, la nivelul UE se inregistreaza o risipa de apa de circa 20 la suta din apa disponibila, tendinta fiind de dublare a acestei valori in viitorul apropiat. In ultimii 30 de ani, regiunile afectate de seceta cu crescut cu 20 de procente, iar costul total al pagubelor suferite la nivelul Uniunii s-a ridicat la 8,7 miliarde de euro. Seceta a afectat anual circa 37 la suta din teritoriul UE, iar pierderile economice suferite de pe urma acestui fenomen sunt de 100 miliarde de euro in ultimii 30 de ani. Toate aceste date vor fi aprofundate la Consiliul de Mediu, care va avea loc la Bruxelles pe 30 octombrie.

Sursa: Gandul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *