„Saptamana Verde” de la Berlin. Cu ce se prezinta Romania la unul dintre cele mai importante evenimente agro-alimentare

„Saptamana Verde” de la Berlin. Cu ce se prezinta Romania la unul dintre cele mai importante evenimente agro-alimentare

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, va participa in perioada 18 – 27 ianuarie la Expozitia Internationala pentru Industrie Alimentara, Agricultura si Horticultura „Saptamana Verde”, care va fi organizata in Germania, la Berlin.

Cu aceasta ocazie, Constantin se va intalni cu omologii sai din statele participante la acest eveniment si va discuta cu ministrii, printre altele, despre investitiile responsabile in economia agrara si alimentara.

Se vor analiza, de asemenea, aspecte legate de modul in care investitiile private si publice pot contribui la dezvoltarea sectorului agricol si alimentar mondial, potrivit unui comunicat remis gandul de catre reprezentantii Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).

Pavilionul Romaniei din acest an de la aceasta expozitie va avea o suprafata de 158 de metri patrati, aici urmand sa fie prezentate atat produse procesate din carne, cat si produse lactate, de patiserie, vin si palinca.

Anul acesta, in cadrul evenimentului „Saptamana Verde” vor expune firme din state precum Rusia, Italia, Turcia, Ungaria, Polonia, Norvegia, Austria, Elvetia, Grecia, Litruania, Mongolia, Afganistan, Sudan si Olanda.

Anul trecut, Romania a avut statutul de „tara partenera” la acest „Saptamana Verde”, iar pavilionul sau a avut o suprafata de 1.000 de metri patrati. Atunci germanii au avut ocazia de a degusta produse traditionale romanesti.

Cele mai apreciate au fost mierea si palinca, multi dintre vizitatori dorind chiar sa cumpere din produsele expuse in cadrul pavilionului.

Doar in primele sase zile ale editiei de anul trecut a acestui eveniment circa 200.000 de persoane au vizitat expozitia si au fost dispuse sa cheltuiasca, in medie, 100 de euro pentru a cumpara diverse produse sau pentru a face comenzi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *