Romania nu a notificat CE cu privire la modificarea legislatiei privind energiile verzi

RENEXPO SOUTH-EAST EUROPE, lider in lupta pentru un viitor curat a energiilor regenerabile si eficientei energetice!
Romania nu a notificat CE cu privire la modificarea legislatiei privind energiile verzi
Romania nu a notificat CE cu privire la modificarea legislatiei privind energiile verzi

Prevederile ordonantei de urgenta care modifica schema de sprijin pentru energia regenerabila se aplica din 1 iulie, desi actul normativ nu a fost notificat Comisiei Europene, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita,afirmand ca o notificare informala a fost trimisa Consiliului Concurentei.

„Am trimis notificare informala in 17 iulie catre Consiliul Concurentei, dar sa vedem daca notificam toata legea, sau doar partea care vizeaza marii consumatori. Notificarea presupune un volum de munca foarte mare, nu este o hartie care se face intr-o zi”, a declarat joi Nita, intr-o conferinta pe teme de energie.

Guvernul nu a notificat Comisia Europeana in legatura cu schimbarea legii energiei regenerabile, desi Nita spunea in luna mai ca „in mare” Comisia a fost de acord cu schimbarile legislative.

„Pana acum nu a fost primita nicio astfel de prenotificare”, potrivit unui document al CE, datat 24 iunie.

Reprezentantii Comisiei spun ca anuntul facut de Nita in luna mai este incorect, lipsind notificarea.

„Comisia Europeana a apreciat ca legea a fost in dezbatere, ca ne-am consultat cu ei, in mare a fost de acord cu propunerile noastre”, a spus Nita la 23 mai.

Totodata, CE a cerut Guvernului sa transmita informatii „consolidate” privind legislatia care prevede ajutorul de stat pentru energiile regenerabile, datele nefiind insa comunicate.

Guvernul a decis, la inceputul lunii iunie, sa amane acordarea unui certificat din cele doua alocate productiei de energie eoliana pana in 2017. Decizia a nemultumit investitorii in astfel de unitati de productie a electricitatii.

Energia produsa din surse regenerabile este sprijinita de guvern prin schema certificatelor verzi. Fiecare producator primeste gratuit de la Transelectrica un anumit numar de certificate verzi pentru energia pe care o produce si o livreaza in retea.

Mai departe, producatorii vand aceste certificate verzi catre furnizori, care sunt obligati prin lege sa le cumpere, scopul fiind ca o anumita parte din consumul final de energie sa fie asigurata de sursele regenerabile. Furnizorii isi recupereaza costurile cu achizitia certificatelor verzi prin includerea in tarife a acestor cheltuieli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *