Romania va ajunge importatoare de uraniu

Dupa terminarea reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda nu vom avea destula materie prima, iar curentul produs se va scumpi.

Functionarea unitatilor 3 si 4 de la Cernavoda ar putea duce la cresterea deficitului comercial.
O data cu punerea in functiune a reactoarelor 3 si 4 ale centralei de la Cernavoda, Romania va trebui sa importe uraniu, deoarece exploatarile din tara nu sint suficiente pentru a asigura necesarul de combustibil nuclear al uzinei, a declarat pentru Cotidianul Paul Rusu, economist la Compania Nationala a Uraniului. Acest lucru se va intimpla in circa cinci ani, atit cit ar dura constructia celor doua reactoare, presupunind ca pina la sfirsitul acestui an se va cunoaste consortiul care se va ocupa de constructia lor, apreciaza oficialul CNU.

Potrivit acestuia, in prezent nu exista probleme cu aprovizionarea centralei de la Cernavoda, insa, o data cu punerea in functiune a inca doua reactoare, importurile de minereu devin obligatorii. „Putem concesiona un zacamint in afara tarii sau sa importam concentrat termic pe care sa-l prelucram in uzina. Oricum, uraniul de import este mai scump si vom mari preturile, pentru ca CNU nu va vinde fara sa-si acopere cheltuielile de productie, de mediu si alte cheltuieli impuse de legislatia in vigoare”, a precizat Rusu. Acesta adauga ca oricum pretul international al uraniului este in crestere, doar in ultimul an majorarea fiind de 200%, asa ca marirea pretului de livrare a uraniului este inevitabila, iar CNU chiar asta intentioneaza sa faca, in curind, in urma unor negocieri bilaterale cu Nuclearelectrica.

Teodor Chirica, directorul general al centralei de la Cernavoda, este de acord cu scumpirile invocate de CNU, insa acesta spune ca, pentru a tolera o crestere a pretului materiei prime, va cere Companiei Nationale a Uraniului sa faca dovada clara a costurilor pe care le are. In caz contrar, directorul centralei de la Cernavoda spune ca are in vedere si alte variante. „Putem cumpara si din alta parte, nu neaparat de la CNU. De fapt, cel mai bine ar fi sa cumparam si din tara, si din afara. Astfel am pune presiune si pe furnizorul intern, si pe cel extern, eficientizind costurile”, apreciaza Chirica. Acesta spune ca importurile de uraniu vor deveni o realitate pe termen mediu, la fel si scumpirea energiei electrice produse de Nuclearelectrica, chiar mai devreme, „dar oricum nu anul acesta”. Importurile de uraniu nu ar trebui sa ingrijoreze pe nimeni, pentru ca sint o practica a marilor puteri europene si mondiale, ca de altfel si concesiunile de perimetre uranifere, apreciaza oficialul Nuclearelectrica.

Printre tarile exportatoare de uraniu sint Australia, Canada sau Kazahstan, tari aflate in afara perimetrelor „fierbinti” ale planetei. In Europa, Romania se poate considera un caz fericit, avind exploatari la Baita si la Crucea, care pot asigura cererea prezenta. In afara tarii noastre, in zona se mai gaseste minereu de uraniu in Bulgaria. In 2006, profitul CNU a fost de 800.000 de lei net, iar in acest an estimarile arata ca acesta va fi de un milion de lei net, ceea ce, potrivit lui Rusu, inseamna 1% din cifra de afaceri a companiei. Desemnarea consortiului care va construi reactoarele 3 si 4 ale centralei de la Cernavoda va fi stabilita pina la sfirsitul acestui an, potrivit Strategiei Energetice a Romaniei. Printre firmele selectate se numara nume „grele” din energie, precum ENEL, E.ON sau Iberdrola.

Sursa: Cotidianul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *