Romanii vor plati anul viitor taxa auto si pentru masinile cu Euro 4 sub 2.000 cmc

3 Oct 2009 Comenteaza pe Forum Trimite prin Y!M Trimite prin Email


Alatura-te comunitatii EcoSapiens

Persoanele care-si cumpara anul viitor cu Euro 4 sub 2.000 cmc vor trebui sa plateasca la inmatricularea acestora, dupa ce autoritatile au decis sa nu mai prelungeasca derogarea de care acestia au beneficiat in 2009, au declarat pentru NewsIn reprezentanti ai Ministerului Mediului.taxe auto

“De la 1 ianuarie exceptiile nu vor mai fi prelungite. Astfel, pentru masini cu Euro 4 sub 2.000 cmc se va achita taxa auto”, au precizat reprezentantii ministerului.

Acestia au adaugat ca, din cauza crizei economice, s-a renuntat la introducerea din 2010 a impozitului anual pe emisiile de dioxid de carbon in locul taxei auto percepute la inmatricularea masinilor.

Pe 9 iulie, fostul ministru al mediului declara ca proiectul privind va fi publicat in luna august pe pagina de internet a Ministerului Mediului, iar principiul de baza va fi “poluatorul plateste”.

Tot atunci, Nemirschi spunea ca a avut deja consultari cu importatorii si producatorii de autoturisme pe tema noii taxe de mediu, dar a evitat sa spuna daca noua taxa va fi mai mica sau, dimpotriva, mai mare, rezumandu-se sa afirme ca “va fi o taxa”. Nicolae Nemirschi a fost inlocuit intre timp la Ministerul Mediului de ministrul interimar Elena Udrea.

Taxa de auto, care a inlocuit de la 1 iulie 2008 vechea taxa de prima inmatriculare, a suferit anul trecut mai multe modificari, ajungand sa aiba, pentru o scurta perioada, in decembrie, o valoare tripla. Din 19 februarie 2009, actualul guvern a redus taxa de auto cu o treime.

Pe 25 iunie, Comisia Europeana a solicitat Romaniei informatii in legatura cu legislatia privind aplicarea taxei de poluare pentru autoturisme, suspectand ca actuala romaneasca are efecte protectioniste asupra industriei auto nationale.

Sursa: NewsIn


Pentru mai multe informatii despre autoturisme, dioxid de carbon, emisiile de dioxid de carbon, euro 4, legislatie, masini, ministerul mediului, Nemirschi, Nicolae Nemirschi, noua taxa auto, poluare, poluare auto, taxa auto, taxa de poluare, taxa de poluare auto, aboneaza-te gratuit la Noul Newsletter EcoMagazin, personalizat pentru tine!

Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci alatura-te si tu celor peste 7500 de membri care s-au inscris deja in EcoSapiens si hai sa ne cunoastem pe forumul ecologistilor. Intrebarile si comentariile tale sunt binevenite.

Recomandari la acest articol


De la 1 ianuarie romanii vor plati o taxa de 02 lei pentru fiecare punga de plastic
29 Dec 2008

taxe pentru pungi de plastic De la 1 ianuarie 2009, vom plati o taxa de 0,2 lei pentru fiecare punga de plastic. Este vorba de cele din materiale care nu sunt biodegradabile. Eco Taxa are rolul de a incuraja productia de ambalaje din materiale reciclabile… Citeste mai departe»



-Rabla- s-a stricat. Din cauza taxei auto, romanii si-au pierdut interesul pentru masinile noi
28 Aug 2008

programul rabla Programul Rabla nu are, in acest an, succesul pe care mizau autoritatile si multi dintre producatorii si distribuitorii implicati in reinnoirea parcului auto. Potrivit statisticilor Administratiei Fondului de Mediu, in primele doua luni si jumatate de la derulare au fost… Citeste mai departe»

Romanii vor plati ,de astazi, taxa de poluare
1 Iul 2008

Noua varianta a taxei auto, denumita taxa de poluare pentru autovehicule, va intra in vigoare astazi, 1 iulie. Calculatorul taxei a fost publicat pe pagina de Internet a Ministerului Economiei si Finantelor http://www.mfinante.ro/calculator_taxe/taxa_auto_2008.html. Normele de aplicare a taxei de poluare,… Citeste mai departe»

Nemirschi: Taxa de poluare va fi inlocuita de un impozit, de anul viitor
13 Apr 2009

taxa de poluare Guvernul va introduce, incepand de anul viitor, un impozit auto, ce va inlocui actuala taxa de poluare, a declarat ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi. Ministrul Mediului a declarat, la Alba Iulia , in cadrul dezbaterii Money Channel Business Tour, ca impozitul… Citeste mai departe»

Cum va fi taxa auto anul acesta
4 Ian 2008

Conflictul dintre Guvern, pe de o parte, si Comisia Europeana si populatie, de cealalta parte, va continua si anul acesta cu o posibila mica schimbare de filosofie din partea conducatorilor Romaniei. Guvernul Tariceanu are termen pina la sfirsitul lunii februarie… Citeste mai departe»

Guvernul vrea sa mentina actuala taxa auto pana la jumatatea anului viitor
28 Noi 2007

Autoritatile romane au transmis ieri Comisiei Europene, cu o zi inainte ca oficialii de la Bruxelles sa ia o decizie privind continuarea procedurii de infrigement impotriva Romaniei, o noua scrisoare, prin care se angajeaza ca modificarile la taxa de inmatriculare… Citeste mai departe»

245 de milioane de euro din taxa auto
23 Ian 2008

Veniturile realizate anul trecut din taxa de prima inmatriculare auto s-au ridicat la circa 245,42 milioane de euro, potrivit datelor furnizate Rompres de Ministerul Economiei si Finantelor. In Capitala, anul trecut au fost colectate din taxa auto circa 65,70 milioane… Citeste mai departe»

Lasa un comentariu
Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet?
Alatura-te discutiilor de pe forum.

Stirile zilei Intr-un oras din Germania de 1500 de locuitori exista in fiecare locuinta cel putin un bolnav de cancer
Sanatate

Intr-un oras din Germania de 1500 de locuitori exista in fiecare locuinta cel putin un bolnav de cancerExpertii de sanatate din Germania sunt socati de un mic orasel, in care in fiecare locuinta exista cel putin un bolnav de cancer. Orasul Wewelsfleth are o populatie de 1500 de locuitori si a fost numit “orasul blestematilor” deoarece numarul persoanelor diagnosticate cu cancer este… Citeste mai departe»

Romania, invitata sa devina partenerul Germaniei la cel mai mare targ de produse ecologice din lume, Biofach 2013
Agricultura ecologica Produse ecologice

Eticheta noua la export: In Romania curge lapte si miere. BioRomania a fost invitata sa devina anul viitor partenerul Germaniei la cel mai mare targ de produse ecologice din lume – Biofach Nuremberg 2013. La editia din acest an, Romania va fi reprezentata de 24 de firme, din care 20… Citeste mai departe»

Pasarile Deltei si-au gasit refugiul si adapostul la munte
Biodiversitate

Păsările Deltei și-au găsit refugiul și adăpostul la munteDaca in aceste zile ajungeti pe malul Barzavei, sa nu va frecati la ochi in momentul in care o sa vedeti carduri de sute de rate salbatice pe apa. Ba mai mult, alaturi de acestea veti vedea o fauna pe… Citeste mai departe»

Incepe actiunea de evaluare la speciile strict protejate in Bistrita-Nasaud: urs brun, lup, ras si pisica salbatica!
Biodiversitate Protectia mediului

Incepe actiunea de evaluare la speciile strict protejate: urs brun, lup, ras si pisica salbatica!Agentia pentru Protectia Mediului Bistrita-Nasaud supervizeaza actiunea de evaluare a efectivelor pentru speciile de animale salbatice strict protejate, respectiv: urs brun, lup, ras si pisica salbatica, care se va desfasura in perioada februarie – aprilie 2012. Gestionarii fondurilor cinegetice au… Citeste mai departe»

Cercetatorii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o noua tehnica ce permite alimentarea dispozitivelor electrice cu energie.
Energie regenerabila

Cercet?torii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o nou? tehnic? ce permite alimentarea dispozitivelor electrice cu energie.Cercetatorii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o noua tehnica ce permite alimentarea dispozitivelor electrice cu energie. Sistemul conceput de profesorul Ben Allen de la Centre for Wireless Research foloseste undele radio pentru energia electrica, anunta BBC… Citeste mai departe»

Economia verde genereaza 500.000 de locuri de munca noi in Uniunea Europeana
Afaceri ecologice

Reabilitare termicaUniunea Europeana ar putea implementa in prima jumatate a acestui an o decizie importanta in ceea ce priveste protejarea mediului, care ar genera 500.000 de locuri de munca.  Masura este una simpla: tarile din Comunitate trebuie sa faca lucrari de… Citeste mai departe»

Promotorul cianurilor pentru Rosia Montana, noul consilier al prim-ministrului Mihai Razvan Ungureanu
Resurse naturale

Interesele companiei Rosia Montana Gold Corporation sunt reprezentate la cel mai inalt nivel si in Guvernul Romaniei. Din echipa noului premier Mihai Razvan Ungureanu va face parte Corina Vintan, unul dintre oamenii de incredere ai prim-ministrului si un vechi colaborator… Citeste mai departe»