Romsilva va renunta la activitatile neprofitabile in 2013

Romsilva va renunta la activitatile neprofitabile in 2013

Regia Nationala a Padurilor (RNP) – Romsilva va renunta, in 2013, la activitatile neprofitabile desfasurate la nivelul directiilor silvice, insa va investi in modernizarea unor capacitati de productie necesare producerii hranei pentru animale si in acele activitati care produc pentru piata.

„Am facut o analiza cu directorii directiilor silvice si am decis sa inchidem in 2013 toate activitatile nerentabile, unde se fac produse care nu mai sunt cerute pe piata. In schimb vom dezvolta activitatile care s-au adaptat economiei de piata. Vom lua masuri de modernizare a unor pastravarii pentru cresterea productiei de peste de calitate, dar si a unor fazanarii”, a declarat directorul general al Romsilva, Adam Craciunescu.

Acesta a subliniat ca unele fazanarii si pastravarii gestionate de Romsilva nu mai corespund din punct de vedere al amplasamentului sau din cauza reducerii debitului de apa, acestea urmand sa fie desfiintate sau inchise. Pe de alte parte, altele vor fi modernizate pentru reducerea pretului de cost.
„Vor fi mai putine fazanarii, vor fi zonale, pentru reducerea pretului de cost in producerea fazanilor astfel incat asociatiile de vanatoare, chiar si cele private, sa-si permita popularea fondurilor de vanatoare cu fazani. La ora actuala, costurile sunt ridicate pentru ca lucram inca cu tehnologia anilor ’90”, a spus Craciunescu.Romsilva se confrunta la ora actuala cu probleme legate de achizitia hranei pentru animale, din cauza contestatiilor depuse in urma licitatiilor, in acest sens intentionand sa modernizeze o capacitate de productie de hrana concentrata pentru unitatile proprii de productie.

In ceea ce priveste actiunile de vanatoare, Romsilva a inregistrat in ultimul an o scadere considerabila a incasarilor din cauza crizei financiare, dar si din cauza cedarii unui numar de peste 200 de fonduri de vanatoare, de la circa patru milioane de euro anual, la sub un milion de euro in prezent.

„La ora actuala piata a scazut foarte mult pe vanat, criza economica si financiara afectand activitatea de vanatoare, care si asa era destul de scumpa. Numarul de vanatori a inceput sa scada si cei care mai sunt nu mai cheltuie cat cheltuiau anii trecuti. Daca inainte stateau 5 zile la vanatoare, acum poate stau 2-3 zile. Nu mai este o cerere atat de mare pe piata pentru vanat, desi noi oferim prin fondurile regiei vanat din fauna salbatica, mai putin cel produs in crescatorii. Incasarile din activitatea de vanatoare au scazut sub un milion de euro pentru ca am cedat foarte multe fonduri. Din cele peste 500 mai avem doar 308 si am pierdut fondurile cu vanat de valoarea mare”, a adaugat seful Romsilva.

RNP – Romsilva are in gestiune 308 de fonduri cinegetice, precum si un numar de 10 complexuri de vanatoare. Prin actiunile de vanatoare organizate in 2012 s-au valorificat pe piata interna si pe cea externa 154 tone carne vanat, precum si 43.990 exemplare vanat viu. De asemenea, din activitatea de salmonicultura s-au valorificat 561 tone pastrav pentru consum.

Regia Nationala a Padurilor estimeaza pentru 2012 o cifra de afaceri de 1,46 miliarde de lei, in crestere cu 20% fata de anul trecut si un profit brut de 85,72 milioane lei, de peste doua ori mai mare decat in 2011.

RNP-Romsilva functioneaza din 2010 sub autoritatea Ministerului Mediului si Padurilor si administreaza 3.266.494 hectare de padure aflata in proprietatea statului si asigura servicii silvice, in baza a 147.937 contracte, pentru o suprafata de 1.123.378 hectare fond forestier proprietate publica a unitatilor administrativ teritoriale sau privata a proprietarilor privati, persoane fizice si juridice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *