Rosia Montana: Actiunile Gabriel Resources s-au prabusit la Bursa din Toronto

0
72
Rosia Montana: Actiunile Gabriel Resources s-au prabusit la Bursa din Toronto

Actiunile Gabriel Resources, actionarul majoritar al companiei Rosia Montana Gold Corporation, s-au prabusit la sfarsitul saptamanii trecute cu aproape un sfert la bursa din Toronto, dupa anuntul privind anularea de catre Curtea de Apel Alba Iulia a unei hotarari a Consiliului local Rosia Montana privind zona industriala a comunei.

O actiune Gabriel Resources (GBU) a scazut cu 23,43 la suta (1,08 dolari canadieni), ajungand la unul dintre cele mai scazute valori din ultimul an: 3,53 dolari pe actiune. Valoarea maxima a unei actiuni in ultimele 52 de saptamani a fost, potrivit site-ului Bursei din Toronto, de 8,65 dolari canadieni. Compania a ajuns, astfel, la o capitalizare bursiera de 800 de milioane de dolari, de la un maxim de 2,4 miliarde de dolari canadieni.

Reprezentantii Gabriel Resources au facut public luni, 9 aprilie, tot pe site-ul Bursei din Toronto, un comunicat prin care sustin ca decizia Curtii de Apel a fost interpretata gresit in declaratiile aparute in mass-media.

„Reactia pietei nu reflecta progresul inregistrat de companie in ceea ce priveste proiectul de la Rosia Montana. Curtea de Apel Alba Iulia a anulat o hotarare a Consiliului local din ianuarie 2009 si nu hotararile din 2002 prin care s-au aprobat Planul de Urbanism General si Planul de Urbanism Zonal, care sunt in vigoare. Planul de Urbanism Zonal era in procedura de amendare la momentul deciziei Curtii de Apel si nu va fi afectat de procedurile legale in desfasurare“, se afirma in comuncatul companiei canadiene.

Hotararea nr. 1 din ianuarie 2009 se referea la o procedura de vot. Consilierii locali au reconfirmat in 2009, prin vot, hotararile nr. 45 si 46 din 2002 prin care au fost aprobate Planul de Urbanism Zonal si Planul de Urbanism General pentru Rosia Montana. Cele doua hotarari nu au fost niciodata anulate in justitie. Curtea de Apel Alba Iulia a admis in 2008 doar o exceptie de nelegalitate a acestora pe motiv ca au fost votate de consilieri locali aflati in situatie de incompatibilitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here