„Rosia Montana”, dezbatere publica la Sibiu

Problemele cu care localnicii din Rosia Montana se confrunta au fost si sunt subiectul campaniilor de salvare a acestei locatii de ceva ani. Pe langa cei care activeaza strict pentru „Salvati Rosia Montana” se mai afla si alte persoane care vor sa ii constietizeze pe apropiatii lor de modul in care mii de oameni sunt obligati sa traiasca la Rosia Montana.

Este cazul a sase tineri din Sibiu, Timisoara si Bucuresti care, mergand la Rosia Montana si, vazand problemele pe care oamenii de acolo le au, au inceput un proiect prin care spera sa ii faca pe romani sa inteleaga mai bine ceea ce se intampla.

„Mergem de ceva timp la Rosia Montana. Am aflat despre situatia de acolo si nu am vrea sa dispara muntii. Vrem sa facem cat mai cunoscuta aceasta problema. Oamenii trebuie sa inteleaga ca, daca nu facem nimic, o sa apara un loc de cianura care o sa polueze orasul Campeni”, a declarat pentru citynews.ro unul dintre tinerii care vor sa constientizeze romanii de problema Rosia Montana, Sergiu Rizea.

Primii care sunt invitati la o dezbatere asupra Rosiei Montane sunt sibienii. Astfel, miercuri, 15 septembrie, de la ora 17.00, va avea loc la Biblioteca Astra o expozitie de fotografii facute in zona Rosia Montana, precum si o serie de discutii „pe marginea investitiilor propuse in zona si pozitia localnicilor cu privire la o posibila exploatare miniera a zonei”.

Cei interesati vor putea urmari si un film documentar care reflecta problemele oamenilor din Rosia Montana.

Sesiune de dezbateri pe tema „Rosia Montana” nu este singura pe care cei sase tineri vor sa o desfasoare in orasele din Romania, urmatorul fiind Bucurestiul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *