Initiat si transformat, ulterior, in subiect electoral de catre PDL, proiectul „Rosia Montana“ a stat in ultimii ani in mainile ministrilor UDMR, dar si ale unor afaceristi controversati. De la momentul in care Radu Berceanu semna actul constitutiv al proiectului minier „Rosia Montana“, aceasta a fost plimbat intre interese politice la nivel inalt si strategii comerciale de amploare.
Aprobarea descarcarii de sarcina arheologica pentru Masivul Carnic, situat langa localitatea Rosia Montana, judetul Alba, luata saptamana trecuta de Ministerul Culturii si Patrimoniului National, este penultimul pas inaintea transformarii zonei in exploatare miniera. Potrivit legii, ar mai fi necesar un singur aviz, cel de mediu, din partea ministerului condus la Laszlo Borbely. Odata adoptat, acest aviz ar incheia o poveste ce s-a intins pe mai bine de un deceniu, ridicand controverse teribile si dezbateri aparent inutile.
Drumul deschis in iunie 1999, printr-o decizie a fostului ministru al Industriei si Comertului, Radu Berceanu, este construit in jurul unor afaceristi extrem de controversati, a unor decizii cu iz de ilegalitate, luate de mai multe institutii ale statului, dar si a declaratiilor in zig zag, abrupte si schimbatoare de la o zi la alta. Initiata de un membru al PDL, si transformata de actualul partid aflat la guvernare in motiv electoral, subiectul Rosia Montana a stat in ultimii ani in mainile ministrilor UDMR. Pe parcurs insa si-au facut aparitia o serie de oameni de afaceri israelieni mai mult sau mai putin controversati, bine conectati la zona politica din Romania. Pe aceste trei coordonate este construita povestea intereselor economice ce definesc subiectul „Rosia Montana”.
Cateva sute de tone de aur pierdute
In 1998, la numai doua luni de la instalarea lui Radu Berceanu in functia de ministru al Industriei si Comertului, intra in vigoare Legea minelor. Acesta a fost actul normativ ce a stat la baza incredintarii directe a exploatarii aurifere de la Rosia Montana catre Compania Nationala a Cuprului, Aurului si Fierului „Minvest”. Oficializarea avea sa fie facuta in iunie 1999, prin Hotararea de Guvern nr. 458, semnata de Radu Berceanu, la acea data ministru al Industriei si Comertului. Prin documentul din 1999 se aproba licenta de concesiune nr. 47/1999, iar zona Rosia Montana ajunge la Compania Nationala „Minvest”.
Alaturi de Berceanu, documentul a fost semnat de presedintele ANMR de la acel moment, Mihail Ianas, si de catre fostul ministru al Finantelor, Decebal Traian Remes. In mandatul aceluiasi Radu Berceanu, pe data de 9 octombrie 2000, se facea transferul licentei de exploatare de la compania de stat catre Rosia Montana Gold Corporation, unde actionar majoritar, in proportie de 80%, era o societate controlata de omul de afaceri Frank Timis.
Acesta era, de altfel, momentul in care statul roman pierdea controlul asupra exploatarii aurului. Ordinul din 9 octombrie 2000 a fost semnat de catre acelasi fost presedinte ANMR, Mihail Ianas. In aceeasi zi, Radu Berceanu aproba transferul licentei de exploatare si, implicit, cedarea controlului asupra aurului de la Rosia Montana printr-o simpla scrisoare, avand numarul de inregistrare 193247/09.10.2000.
Miza transferului era enorma. Contravaloarea concesiunii, de numai trei milioane de dolari, ii dadea dreptul companiei exploatatoare sa intre in posesia unui zacamant de peste 800 de tone de aur si 2.000 de tone de argint, cu valoare estimata de 10 miliarde de dolari. Intr-un singur an, in perioada 1999-2000, zona exploatata a fost largita, in urma analizelor, de la 12, la 22 si, in final, la 42,8 kilometri patrati.
Licenta, la secret
In plus, in acelasi an, 1999, localitatea Rosia Montana era declarata, prin hotarare de guvern, „zona defavorizata”, fiind astfel scutita de plata TVA pe o perioada de 10 ani (pana in 2009). Din acel moment a inceput si lungul sir al suspiciunilor legate de legalitatea acestui proiect. Primele semne de intrebare au fost legate de modul de acordare a licentei de exploatare, concret de documentele ce au stat la baza transferului acesteia de la o companie de stat la una cu capital majoritar privat.
Pana astazi, licenta de exploatare nu a fost prezentata opiniei publice, autoritatile prevalandu-se de prevederea potrivit careia documentele anexe ale hotararii de guvern din 1999 nu se incadreaza in categoria informatiilor de interes public. Insasi aceasta clasificare a fost efectuata printr-un ordin al presedintelui ANMR, Mihail Ianas, cu alte cuvinte ale unuia dintre cele mai controversate personaje ale acestei afaceri.
Nereguli de procedura
In 2002, in Parlamentul Romaniei era prezentata motiunea „Rosia Montana”, prin care se afirma ca licenta de exploatare nu putea fi transferata catre RMGC, ci doar drepturile de exploatare puteau fi cedate. In textul motiunii din 2002 se arata ca, in conformitate cu art. 14 din Legea minelor, „titularul unei licente poate transfera unei alte persoane juridice doar drepturile dobandite si obligatiile asumate in baza respectivei licente, nu si licenta in sine”. Aceasta din urma trebuia, in mod normal, sa ramana la compania de stat.
Din 2002 pana astazi, fiecare partid politic aflat la putere si-a aratat, intr-un fel sau altul, sustinerea fata de inceperea proiectului minier de la Rosia Montana. Ultimele exemple sunt cele ale lui Traian Basescu, in campania prezidentiala din 2009, si a lui Adriean Videanu, care, in calitate de ministru interimar al Economiei, declara in decembrie 2009: „Vrem sa includem in Programul de Guvernare demararea cat mai rapida a proiectului Rosia Montana”. Nici pana astazi insa nu a fost declansata vreo ancheta privind conditiile in care exploatarea din judetul Alba a fost transferata. In plus, nici acum nu se cunoaste continutul anexelor „clasificate” ale Hotararii de Guvern din iunie 1999.
Beneficiile statului
Potrivit datelor prezentate pe site-ul Gold Corporation, statul roman ar avea de castigat din proiectul Rosia Montana peste 4 miliarde de dolari. Beneficiile statului ar proveni din trei surse: participatia in compania RMGC, redeventele miniere si impozitele si taxele pe profit, salarii, proprietati etc.
Rosia Montana, in curtea UDMR
Un alt factor extrem de important in istoria recenta a proiectului minier de la Rosia Montana se leaga de dependenta autorizarii acestuia de catre ministrii UDMR. Fostul ministru al Mediului, Attila Korodi, a fost cel care s-a plasat explicit impotriva mineritului in zona. Acesta a suspendat, in 2008, acordarea avizului de mediu al proiectului Gold Corporation. O declaratie data la acel moment de fostul ministru – „Nu suntem in tara nimanui, iar respectarea procedurilor si a legilor de mediu nu este optionala pentru cei care vor sa investeasca aici” – a starnit furia canadienilor, care l-au dat in judecata pe Korodi, solicitand daune materiale si pretentii de circa 1,5 milioane de euro.
Laszlo Borbely si Kelemen Hunor, intr-o vizita de lucru la Rosia Montana Foto: mediafax
Mult mai alunecoase au fost pozitiile urmatorilor ministri maghiari, implicati direct in procesul de autorizare. Pe 21 ianuarie 2011, ministrul Culturii, Kelemen Hunor, declara: „Vrem ca zona Rosia Montana sa fie pe lista UNESCO”. O astfel de decizie ar fi echivalat, practic, cu interzicerea proiectului minier in zona. Acelasi ministru declara ulterior, referitor la cazul Rosia Montana, ca statul roman ar trebui sa adopte „un compromis care nu compromite”. Saptamana trecuta, acelasi Hunor declara ca decizia acordarii avizului de descarcare arheologica in zona s-a facut „de specialisti, cu respectarea perfecta a legalitatii”.
Declaratii contradictorii
In aceeasi zona a declaratiilor s-a situat si actualul ministru al Mediului, Laszlo Borbely, cel de care depinde direct ultimul aviz necesar inceperii proiectului minier. Intr-un interviu acordat pentru Pro TV, in 2010, Borbely anunta ca, in cazul in care investitorul in zona ar obtine descarcarea arheologica (obiectiv realizat saptamana trecuta), ar fi dispus sa acorde si avizul de mediu, cu conditia ca Gold Corporation sa ofere garantii, „cu banii jos, 150-160 de milioane de dolari, pentru reecologizare”. Cat priveste pozitia Parlamentului European, care adoptase recent o rezolutie de interzicere a mineritului cu cianuri, Borbely nu se arata foarte impresionat de acest document.
Pe aceeasi linie stramba s-au situat si declaratiile oficialilor de la Budapesta legate de subiectul Rosia Montana. „Nu, nu si nu pentru Rosia Montana. Nu avem incredere in aceasta tehnologie, chiar daca ni se spune ca functioneaza in Canada sau Suedia”, declara Füzes Oszkár, ambasador al Ungariei la Bucuresti, pe 17 februarie 2007. „Noi am dori sa nu se efectueze acest proiect… Noi spunem «Nu» pentru acest program”, declara si Semjén Zsolt, vicepremierul Ungariei, pe 20 iunie 2010, la Alba Iulia.
La 14 februarie 2011, la Oradea, Fazekas Sándor, ministrul Dezvoltarii Rurale, declara: „Doresc sa ii multumesc domnului ministru Borbély László pentru promptitudinea si transparenta cu care ne-a tinut la curent referitor la derularea proiectului Rosia Montana. In acest moment, cel mai important lucru pentru noi este comunicarea intre partea romana si maghiara privind evolutia acestui demers”.
Legaturi periculoase
Printre actionarii prezenti in Rosia Montana Gold Corporation se numara Compania Miniera de Stat – MINVEST – Deva, cu o cota de 19,31%, firma Gabriel Resources, cu 80,46%, si alti „actionari minoritari”, cu 0,23%. 80% din actiunile Gabriel Resources sunt detinute de investitori din SUA: Newmont Mining Corporation, cu 15%, al doilea producator de aur din lume, Electrum Strategic Holdings, cu 18%, si Paulson & CO. Printre numele controversate prezente in aceste firme se numara Beny Steinmetz (foto), judecat pentru evaziune fiscala in SUA, cel care a preluat actiunile vandute de catre Frank Timis, dar si de George Soros.
Corporatia condusa de Beny Steinmetz, BSG, a fost implicata, in 2008, in incidente sangeroase in Sierra Leone. Aceeasi firma a intrat si pe piata imobiliara din Romania prin intermediul unui fost consilier al lui Adrian Nastase, Remus Truica. Potrivit unui articol publicat de „Evenimentul zilei” in 2008, imperiul Steinmetz si romanul Remus Truica s-au intalnit in firma BRG Residencial Consulting Services, infiintata in octombrie 2007, in Bucuresti. Compania are profil imobiliar, cu Truica detinand 50% din participatiile SRL-ului, iar cealalta jumatate fiind plasata pe numele unui offshore din Insulele Virgine Britanice, ce apartine de BSG.
Insasi intrarea corporatiei BSG in afacerea Rosia Montana a fost una care a ridicat mari intrebari, mai cu seama prin prisma „ajutorului” primit chiar de la autoritatile de la Bucuresti. Pe 11 noiembrie 2009, RMGC ajungea la un acord cu BSG Capital Markets, parte a holdingului Beny Steinmetz Group, pentru vanzarea unui pachet de 30 de milioane de actiuni, in valoare de 67,5 milioane de dolari. BSG urma sa detina astfel 9% din RMGC. Tranzactia a fost perfectata insa doar pe 18 decembrie 2009, la Toronto. In aceeasi zi, in Romania, Adriean Videanu, inainte chiar de confirmarea lui in functia de ministru al Economiei, anunta ca proiectul de la Rosia Montana (un proiect privat) urma sa fie cuprins in programul de guvernare.
De altfel, legaturile dintre Videanu si BSG datau inca din 2007 si 2008. In perioada in care Videanu a fost primar al Capitalei, Seven Hills, divizia imobiliara a BSG, si BSR Europe, parte tot a concernului BSG, au dezvoltat proiecte imobiliare in Bucuresti, dar si in alte orase din Romania, investitiile fiind estimate la sume cuprinse intre 500 de milioane si un miliard de euro.
Rol in campania electorala
Un alt nume important in afacerea Rosia Montana este cel al lui Tal Silberstein, un personaj aflat in apropierea lui Beny Steinmetz. Silberstein si-a facut simtita prezenta in Romania incepand din 2006, cand firma One Communication, condusa de Dan Andronic, semna un parteneriat cu agentiile de PR si lobby GCS Issue Management si RSLB Partners constituind First One Communication. Alaturi de Dan Andronic, in conducerea noii entitati aparea si Tal Silberstein, cei doi ocupandu-se, in 2007, de campania electorala si de imaginea fostului premier Calin Popescu Tariceanu. In prezent, Dan Andronic este consilierul politic al PDL.
