RWEA: "Se prelungeste incertitudinea pe piata regenerabilelor"
RWEA: „Se prelungeste incertitudinea pe piata regenerabilelor”

Sesizarea Curtii Constitutionale de catre presedintele Traian Basescu, in privinta ordonantei care diminueaza sprijinul pentru energia verde, va conduce la prelungirea starii de incertitudine din domeniu, ne-a declarat Ionel David, directorul executiv al Asociatiei pentru Energie Eoliana (RWEA). Legea de aprobare a celebrei ordonante 57/2013, care amana tranzactionarea unei parti importante a certificatelor verzi, este acum in „stand-by”, presedintele motivandu-si demersul la Curte prin faptul ca nu a fost respectata procedura de notificare a Comisiei Europene, care ar putea duce la declansarea procedurii de infringement.

Domnul David ne-a mentionat: „Este evident ca autoritatile nu au avut, pana in prezent, aprobarea Comisiei Europene pentru modificarea schemei de sprijin a energiei verzi, care a fost aprobata printr-o lege notificata la UE. Consideram ca orice modificare a acestei scheme de sprijin trebuia agreata in prealabil inaintea adoptarii ordonantei de urgenta”.

Reprezentantul RWEA ne-a mai declarat ca este posibil ca ordonanta si legea ei de aprobare sa fie anulate de Curtea Constitutionala, iar pe piata regenerabilelor sa fie reinstaurata vechea Lege 220.

Comisia Europeana (CE) a fost informata in mod constant asupra modificarilor propuse de OUG 57/2013 si de Legea de aprobare a OUG nr.57 asupra schemei de sprijin pentru energia regenerabila, arata reprezentantii Departamentului pentru Energie. Aceasta informare a fost facuta prin intermediul Consiliului Concurentei, institutia de contact in relatia cu CE pe problematica ajutorului de stat, mai spun oficialii Departamentului, care precizeaza, intr-un comunicat: „Prin adresa nr. 100.223/29.01.2014, adresata domnului Mihai Alexandru Voicu, Ministrul delegat pentru relatia cu Parlamentul, a fost solicitat acceptul Parlamentului pentru notificarea in forma consolidata a OUG nr.57/2013. In data de 04.02.2014, Departamentul pentru Energie a transmis prin Consiliul Concurentei si Reprezentanta permanenta de la Bruxelles, in atentia DG Competition, o nota informala care cuprinde expunerea detaliata a masurilor consolidate ce urmeaza a fi notificate. In data de 21.02.2014, Departamentul pentru Energie a transmis la Consiliul Concurentei si ANRE, spre consultare si completare, documentatia aferenta pentru indeplinirea procedurii de notificare a modificarilor si completarilor la schema de sprijin prin certificate verzi. Documentatia trimisa pentru consultare, pe 21 februarie 2014, in vederea notificarii finale, cuprinde versiunea consolidata a masurilor prevazute de Legea nr. 134/2012, de Ordonanta de Urgenta 57/2013 si de Legea de aprobare a OUG nr.57/2013 nepromulgata”.

Conducerea Departamentului pentru Energie sustine, astfel, ca a respectat toate procedurile in relatia cu Comisia Europeana si ca solicitarea Presedintelui a fost transmisa Curtii Constitutionale fara a lua in considerare date esentiale ale procesului de comunicare cu Comisia pe subiectul OUG 57/2013.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here