Sa descrii orbului lumina

25 Oct 2009 Comenteaza pe Forum Trimite prin Y!M Trimite prin Email

O viitura naprasnica a ornat malurile Moldovei cu urata varietate a deseurilor menajere ori industriale pe care satele si orasele din amonte le incredintasera albiei. Gunoaiele purtate se agatasera in arborii abia inmuguriti acoperind crengile pana spre jumatatea inaltimii lor pe zeci de kilometri.

Aveau o densitate coplesitoare, ca si cum o mana rea le-ar fi asezat cu luare-aminte, sistematic, nu cumva ca vreo salcie, vreun arin ori fir de iarba sa nu poarte povara scarboasa a timpului modern. Am pasit de-a lungul raului, cu aparatul fotografic in mana, anume spre a-mi arhiva imaginile dezastrului inainte ca frunzele noi sa-l ascunda.

Domnea o caldura timida, ca la inceput de aprilie. si in buza apei, asezati pe bolovanii uscati, am observat doi tineri. Ii vedeam din spate, tinandu-se tandru de umeri, proiectati in contre-jour-ul stralucitor al valurilor. Deasupra lor, intrepatrunse, ramurile a doua salcii vecine inchegau o bolta care cu ani in urma ar fi incadrat perechea firesc si cald, ca o poarta a secretelor. Acum insa, din cupola vegetala atarnau, pana la cateva palme deasupra indragostitilor, franjurii unor zdrente textile.

Pungi de polietilena si resturile unei site de plastic tremurau si ele in boare. Carpe de origini incerte, ba chiar – clasic element de caricatura – o gheata imblanita se odihneau in stanga lui Romeo, care, absorbit de soaptele iubitei, parea sa ignore, ca si aceasta de altfel, pubela care le adapostea idila. I-am fotografiat cu decor cu tot si click-ul aparatului m-a tradat.

Nu m-am abtinut si mi-am exprimat mirarea ca stateau intr-asa un loc, cata vreme padurea cu poieni enigmatice incepea ceva mai incolo. “Ce vreti, domnule?… Doar asa-i la rau!”, a sunat raspunsul lui, adresat senin unuia care nu intelegea ceva foarte evident: normalul acelui loc si al acestui timp. Cum nu pareau sa fi trecut de 17-18 ani, era limpede ca tinerii deschisesera ochii asupra lumii intr-un prezent care, la prima promenada cu parintii pe firul apei, le infatisase spectacolul gunoaielor calatoare coplesind arborii si lunca.

La prima scalda le intalnisera si pe fundul albiei pesemne, prinse in pietre ori ragalii, si tot atunci se taiasera poate sau isi zdrelisera picioarele in sticlele si sarmele innamolite. “Asa-i la rau” – cateva cuvinte rezumand infirmitatea orbului care, necunoscand lumina, accepta intunericul ca pe unicul adevar. Sa fi incercat sa le vorbesc despre “vremea mea”, despre raul copilariei mele , Sebesul, chemandu-se spre izvoare Valea Frumoasei – nemurita de Sadoveanu – despre alt normal pe care bunul-simt ar fi trebuit sa-l reclame cu incrancenare acum, ar fi fost inutil. M-ar fi ascultat, in cel mai bun caz, cu ingaduinta nerabdatoare a celor care le stiu pe toate, generata de blazarea mentalului colectiv pentru care bravura lipsei de reguli si de criterii constituie singura regula si criteriu.

Venus, pictata de Boticelli, nascandu-se din spuma marii, astazi ar avea trupul acoperit cu pete de petrol.

Sursa: Jurnalul National

Pentru mai multe informatii despre decor, ecologizare, gheata, iarba, izvoare, padurea, plastic, polietilena, Pubela, reclame, spuma, viitura, aboneaza-te gratuit la Noul Newsletter EcoMagazin, personalizat pentru tine!

Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci alatura-te si tu celor peste 7500 de membri care s-au inscris deja in EcoSapiens si hai sa ne cunoastem pe forumul ecologistilor. Intrebarile si comentariile tale sunt binevenite.