Cum vor sa salveze cercetatorii soiurile romanesti pe cale de disparitie

Cum vor sa salveze cercetatorii soiurile romanesti pe cale de disparitie

Initiativa apartine cercetatorilor Centrului de Cercetari Biologice din Jibou, care vor sa se asigure, astfel, ca pomii fructiferi traditionali vor supravietui in timp. Ei au inceput deja sa lucreze la crearea unei „banci de gene” vie, pe un teren al Gradinii Botanice din oras.

Biologul Cosmin Sicora, directorul Centrului de Cercetari Biologice Jibou, spune ca nevoia unei astfel de „banci de gene” porneste de la faptul ca, in goana dupa soiuri cu productivitate tot mai mare, soiurile locale, traditionale, de pomi fructiferi nu mai sunt cultivate, astfel ca exista pericolul real ca acestea sa dispara odata cu uscarea pomilor in vegetatie acum. Si vorbim despre soiuri care, dincolo de faptul ca dau fructe cu un gust deosebit, unic de cele mai multe ori, prezinta si o alta mare calitate: sunt foarte rezistente la boli si daunatori. Aceste soiuri au caractere genetice foarte valoroase si se vor pierde, pentru ca toata lumea cultiva acum soiuri comerciale, care sunt mult mai productive, dar care, insa, nu rezista la boli. „Un astfel de soi poate produce bine patru sau cinci ani, dupa care dispar. Nu rezista la boli daca nu il stropesti de 14 ori pe an, nu va da productie si se va distruge. Iar acest lucru reprezinta un mare risc, pentru ca in maximum 50 de ani, vom avea un fel de monocultura, cu soiuri exclusiv comerciale, iar in cazul unui atac al unei boli, peste 90 la suta din pomi ar putea disparea”, explica Sicora riscurile ramanerii fara pomii pe care ii mai vedem, azi, prin curtile si gradinile oamenilor de la tara.

Merii si perii, primii pomi salvati in „Arca lui Noe” de la Jibou

Cosmin Sicora spune ca proiectul de la Jibou vizeaza in special speciile de mar si par existente, in mod traditional, in Salaj. „Sunt acele soiuri pe care multi nici nu mai stiu cum se numesc: batul, mere dulci, mere de vara, mere de iarna, mere crete si asa mai departe. Vorbim, de cele mai multe ori, de pomi tot mai batrani, care nu se mai reproduc si care ajung sa fie, astfel, pe cale de disparitie. Noi vom merge prin satele din judet si vom alege ramurele din toate aceste soiuri, pe care le vom altoi in cultura de port-altoi pe care o avem, in parte, deja”, explica directorul.

O comoara pe cale de disparitie

Cultura de port-altoi este, de fapt, o plantatie de meri si peri padureti, in care vor fi altoite soiurile traditionale de meri si peri adunate de prin satele Salajului. Incropirea acestei „banci de gene vii”, cum ii place initiatorului sau sa spuna, va incepe in aceasta primavara. „Scopul este de a avea o colectie de pomi fructiferi din zona Salajului, soiuri naturale, nu ameliorate, cu o mare rezistenta la mana si care sunt, practic, o comoara pe cale de disparitie”, ne explica Sicora.

Centrul de Cercetari Biologice de la Jibou este cunoscut in special datorita Gradinii Botanice „Vasile Fati”, una dintre cele mai frumoase gradini botanice din regiune, insa in ultima perioada vine puternic din urma si activitatea stiintifica. Cercetatorii de aici au initiat proiecte spectaculoase, de la cele din domeniu micro-biologiei, prin care incearca sa gaseasca, in natura, leacuri pentru tratarea unor tumori canceroase, pana la proiecte ce tin de valorificarea resurselor alternative de energie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *