Schimbarile climatice si scepticii de serviciu

Mijlocul secolului trecut ne-a facut martorii cretinismului de stat comunist cu Lisenko in Uniunea Sovietica a anilor ’40-’50. Precum lisenkismul in URSS, care modifica rezultatele cercetarii stiintifice in functie de ideologia stalinista, marea critica a schimbarilor climatice vine, la randu-i, dinspre ideologie (neoliberala, intr-un procent covarsitor), desi e vorba de niste rapoarte ale IPCC redactate de cateva sute de cercetatori stiintifici din domenii precum climatologie, geologie, biologie, fizica etc.

Amestecul politicului in cercetarea stiintifica naste monstri.

Conditionarea metodelor si rezultatelor stiintifice de interesele politice partizane nici macar nu intra in sfera negationismului rational ori a scepticismului. Reactiile isterice sau arogante la rezultatele muncii celor de la IPCC tin cel mult de teorii ale conspiratiei si cel putin de interesul politic temporar in a nega evidenta stiintifica. Iar finalitatea e prezervarea unui statu-quo politic si conservarea intereselor economice subsecvente.

Totusi, scepticii au dreptul si trebuie sa fie ascultati. Scepticismul este seva cercetarii stiintifice si are o importanta enorma in crearea politicilor. Stiinta schimbarilor climatice inca nu a ajuns la o revolutie copernicana, nu este inca big science, adevar inatacabil. Este totusi la fel de adevarat ca IPCC nu e o academie ci o institutie internationala destul de birocratica.

Cu toate acestea, scepticii (sau negationistii) nu au monopolul criticii. Rezultatele cercetarilor celor de la IPCC sunt exprimate aproape tot timpul in probabilitati si eventualitati, indicand astfel recunoasterea incertitudinilor si a cunoasterii noastre limitate. Diversitatea opiniilor in interiorul IPCC e deseori ignorata, rapoartele sunt rezultatul echilibrarii mai multor abordari teoretice sau metode.

Scepticii vor spune mereu ca riscurile sunt exagerate. Insa exista si tabara opusa, mult mai numeroasa, a celor care vad in munca IPCC aproape o taraganare conservatoare. Insa acum vom sintetiza doar trendurile sceptice. Trebuie totusi notat ca nu pot lua in considerare teorii cum ca ideea schimbarilor climatice e izvorata din mintile perverse ale iudeo-masonilor si nici nu vreau sa iau in serios beletristica, precum misteriosul thriller “zau, bine documentat, are bibliografie mare”, Frica al lui Michael Crichton.

Argumentul ciclurilor solare

Fred Singer si Dennis Avery[1] sustin ca incalzirea moderna a globului este in realitate moderata, iar contributia oamenilor este neglijabila. Cei doi autori se lamenteaza ca teza lor nu e discutata in spatiul public din cauza unei atentii hipertrofiate acordate celor de la IPCC – “o campanie de relatii publice de dimensiuni ametitoare”. IPCC, spun ei, incearca sa ne convinga ca schimbarile climatice sunt o criza si sunt create de oameni, iar, consecutiv, impreuna cu grupuri ecologiste, agentii de stat si chiar unele media nu fac decat sa transmita mesaje catastrofiste. Cei doi cred ca clima a fost mereu in flux si reflux, iar schimbarile temperaturii globale medii contemporane nu ar trebui sa ne alarmeze. Argumentele lor tin de documentari geologice care ar fi marturii ale unor cicluri moderate si neregulare de modificare a climei la fiecare… 1500 de ani. Cauza schimbarilor climatice sunt variatiile petelor solare. Evident, spun cei doi autori, acum ne aflam in faza de incalzire a unui astfel de ciclu. Ba mai mult, grija noastra ar trebui sa fie glaciatiunea ce va sa vie.

Argumentul descalificarii IPCC

Un alt „eretic” e Patrick Michaels si el reprezinta un curent de opinie care considera ca proiectiile si rezultatele cercetarilor celor de la IPCC sunt intrinsec eronate. Acestia si-ar dori sa avanseze doar previziunile unor cataclisme si dezastre in viitor pentru scopurile lucrative ale unor indivizi ori grupuri. El sustine ca doar o treime din cercetatorii de la IPCC sunt veritabili oameni de stiinta, restul nu ar fi decat niste birocrati (aceasta acuzatie, facilissim de contracarat, s-a dovedit ridicola, ba chiar de-a dreptul caomnioasa – rapoartele sunt semnate numai de oameni de stiinta). Faptele si descoperirile care nu satisfac linia catastrofei mondiale sunt automat suprimate din comunicarile institutiei.

Argumentul prioritizarii problemelor mondiale

Autorul danez Bjorn Lomborg e un sceptic (si nu un negationist) de o factura speciala. El accepta ca schimbarile climatice se intampla si sunt generate de oameni. Incalzirea globala este adevarata, dar este supradimensionata, necriticata si exagerata, spune el. “Noi (grupul sau denumit Consensul de la Copenhaga) propunem o cale rationala de a privi ceea ce se intampla in lume. Ratiunea nu e exact ceea ce vor guvernele sa promoveze. Dar oamenii, in majoritate, vor sa incerce sa fie mai rationali, deci ar incerca sa faca ceva ce functioneaza cu adevarat, iar nu sa faca ceva de mantuiala doar ca sa bifeze pe o lista cu fapte bune. Schimbarile climatice vor avea un impact foarte mare, dar, sa nu uitam, abia in urmatorii o suta de ani. Oamenii vor vorbi despre cresterea nivelului oceanelor cu aproape 30 de centimetri, care este si estimarea standard a IPCC. Evident, vor aparea unele probleme, insa abia peste un secol.” In ultimii 150 de ani, nivelul marii a crescut cu aproape 30 de centimetri. Nu cred insa ca multa lume a observat asta. Trebuie sa ne adaptam secolului nostru si, incet, sa-i rezolvam problemele. Asta nu inseamna ca lupta impotriva schimbarilor climatice nu ne va costa nimic, insa ceea ce deja platim azi este mult exagerat. Daca faci modelul economic, si asta fac economistii si climatologii, costul incalzirii globale ar trebui sa fie undeva in jurul a o jumatate de punct procentual din PIB-ul mondial din secolul nostru. Si asta iti va da un simt al proportiilor. O jumatate de punct procentual cost inseamna, intr-adevar, ca avem de-a face cu o problema, insa nicidecum cu o catastrofa, incheie Lomborg.

In rezumat, asta imi spunea Lomborg intr-un interviu in urma cu 6 ani si in esenta ii sumarizeaza cele doua carti de debut: The Skeptical Environmentalist si Cool It!. Recent, acesta si-a revazut toata opera si articolele, statutand ca schimbarile climatice sunt in mod real o problema globala urgenta si prea complexa pentru a fi refutata doar cu o metoda statistica.

Argumentul „epoca fricii”

Desi se leaga doar de teoria riscului, unii autori pretind ca traim in epoca fricii (sau a fricilor) in care schimbarile climatice sunt o parte din aceste frici globale. Richard North si Cristopher Booker spun ca incalzirea globala marcheaza debutul unei noi ere a superstitiilor. Ei aseamana problema cu vanatoarea de vrajitoare din evul mediu ori cu alte episoade de isterie in masa. O carte amuzanta pe aceasta linie a scris si romancierul francez Pascal Bruckner. In sfarsit, o trecere in revista a tuturor scepticilor o face documentarul celor de la Channel 4 din Marea Britanie, The Great Global Warming Swindle.

Scepticii care analizeaza riscul se lovesc de Paradoxul Giddens[2]. Ne bazam politicile pe un risc viitor prea abstract. Societatea reactioneaza atunci cand riscul devine amenintare reala, insa in cazul schimbarilor climatice va fi prea tarziu“, spune Giddens. Cand gazele cu efect de sera vor fi in atmosfera peste limitele acceptate, nu le vom mai putea lua inapoi. E ca si cum ai lua masuri de siguranta si preventei a incendiului atunci cand iti arde casa.