Se da startul programului „Casa Verde”

Programul Casa Verde în întârziere! Administra?ia Fondului de Mediu analizeaz? 10.000 de dosare depuse în anul 2011
Casa verde

Administratia Fondului pentru Mediu lanseaza miercuri, 1 iunie a doua sesiune a Programului „Casa Verde” adresat persoanelor fizice. Incepand cu aceasta data persoanele interesate isi pot depune dosarele de finantare nerambursabila la Agentia pentru Protectia Mediului Vrancea.

Suma alocata Programului pentru anul 2011 se ridica la 100 de milioane de lei fiind distribuita la nivelul fiecarui judet in functie de numarul de locuitori. Vrancea a primit 1.787.890 lei.

Montarea unui sistem de panouri solare va fi „subventionata” cu 6.000 de lei, in timp ce pentru pompe de caldura ajutorul este de 8.000 de lei. Sunt acceptate doar proiecte pentru persoane care locuiesc in case, nu insa si pentru apartamente de bloc.

In cadrul Programului Casa Verde, poate aplica solicitantul care indeplineste urmatoarele conditii:

– este persoana fizica care isi are domiciliul pe teritoriul Romaniei;

– este proprietar/coproprietar al imobilului pe/in care se implementeaza proiectul; imobilul trebuie sa nu faca obiectul unui litigiu in curs de solutionare la instantele judecatoresti, vreunei revendicari potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, unei proceduri de expropriere pentru cauza de utilitate publica;

– nu are obligatii restante la bugetul de stat, bugete locale, conform legislatiei nationale in vigoare;

– in activitatea desfasurata anterior inceperii proiectului nu a incalcat dispozitiile legale privind protectia mediului si nu sponsorizeaza activitati cu efect negativ asupra mediului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *