Seminarii gratuite pentru dezvoltarea ONG in Slatina

Seminarii gratuite pentru dezvoltarea ONG in Slatina

Asociatia Manageri in Dialog organizeaza in Slatina, in perioada 10-11 august 2011, seminariile gratuite “Implica-te in viata comunitatii! Infiinteaza si dezvolta o organizatie de tineret in judetul Olt!”.

Se pot inscrie atat tineri care activeaza deja intr-o organizatie, cat si cei care isi doresc sa infiinteze una.

Infiintarea si dezvoltarea unei organizatii de tineret care sa rezolve cateva dintre problemele comunitatii poate ridica numeroase provocari, de la demersurile legale greoaie necesare pentru infiintare si pana la lipsa fondurilor pentru dezvoltarea si promovarea proiectelor.

Seminariile “Implica-te in viata comunitatii! Infiinteaza si dezvolta o organizatie de tineret in judetul Olt!”, au scopul de a informa tinerii din judetul Olt despre posibilitatile de initiere, finantare si dezvoltare a unor organizatii de tineret, pentru rezolvarea problemelor comunitatii, probleme pe care tinerii le-au identificat, pregatindu-i totodata sa treaca de provocarile aferente dezvoltarii organizatiei cu succes.

Ei vor invata cum se poate infiinta o organizatie neguvernamentala (ONG) – care este procedura de dobandire a personalitatii juridice, ce acte trebuie depuse, care sunt etapele. Vor invata cum se poate finanta si dezvolta o organizatie neguvernamentala – ce fonduri publice pot fi accesate, cum se primeste o sponsorizare si cum se pot promova proiectele organizatiei cu zero costuri.

Seminariile se vor desfasura in Slatina, in zilele de 10 si 11 august 2011, intre orele 12.00-16.00.

Inscrierile se fac prin completarea formularului de pe site-ul Asociatiei Manageri in Dialog pana pe 3 august inclusiv si sunt deschise oricarui tanar cu varsta cuprinsa intre 14 si 35 ani, in limita a 25 de locuri.

Participarea este complet gratuita. Proiectul este co-finantat de Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Olt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *