Sera de plante carnivore la Gradina Botanica Jibou

0
10
Sera de plante carnivore la Gradina Botanica Jibou
Sera de plante carnivore la Gradina Botanica Jibou

Gradina Botanica din Jibou intentioneaza sa-si extinda suprafata de sere prin realizarea unui nou glob de sticla care sa se alature celor doua existente, acesta urmand sa fie dedicat in exclusivitate unor plante carnivore, pentru a spori astfel atractivitatea unuia dintre cele mai importante obiective turistice din Salaj. “Avem chiar in zona celor doua globuri de sticla ce adapostesc serele Gradinii Botanice un spatiu unde se afla o centrala veche, la care ar trebui sa ii schimbam acoperisul pentru ca se infiltreaza apa, asa ca ne-am gandit ca am putea extinde spatiul pentru sere.

Arhitectii pe care i-am consultat ne-au dat mai multe variante, una cu un spatiu mai patrat si alta cu unul globular, dupa modelul globurilor existente. Spatiul patrat ar fi si mai ieftin si cu un randament mai bun, dar parca nu se incadreaza in zona”, a declarat marti pentru AGERPRES Cosmin Sicora, directorul Centrului de Cercetari Biologice (CCB) Jibou, in subordinea caruia se afla Gradina Botanica. El a adaugat ca pentru a testa si parerea potentialilor vizitatori a fost initiata o dezbatere pe Facebook, unde au fost postate cele doua variante de extindere, voturile de pana acum fiind in majoritate in favoarea versiunii globulare.

“Trebuie sa vedem si partea financiara, dar daca se poate am face-o rotunda. Oricum, sera va fi dedicata in exclusivitate plantelor carnivore, pentru a creste atractivitatea Gradinii Botanice”, a precizat Cosmin Sicora. Potrivit directorului CCB Jibou, daca va fi identificata sursa de finantare proiectul ar putea demara in vara acestui an, urmand sa fie finalizat in 2015. Gradina Botanica Jibou se intinde pe 30 de hectare si include un sector ornamental, gradina romana, rozarium, gradina japoneza, sector dendrologic, un complex de sere de 4.000 de metri patrati, acvarii cu peste 40 de specii si varietati de pesti, galerie amazoniana cu cascade artificiale, plante tropicale si specii de papagali, precum si un parc zoologic cu cerbi, caprioare, porci mistreti si voliere cu pasari. In curtea gradinii se afla Castelul Wesselenyi, cea mai mare constructie in stil baroc din tara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here