Simbolurile Green Map

HARTA VERDE – Resurse durabile ale Bucurestiului
Recent lansata, Harta Verde a Bucurestiului contine o serie de simboluri care identifica resursele durabile ale capitalei Romaniei. Va prezentam incepind de astazi simbolurile hartii. Proiectul Harta Verde, implementat pina acum in peste 600 de orase din lume, nu are nici o legatura cu alegerile locale sau cu campania electorala.

Prima Harta Verde, editata la New York in anul 1992, nu fusese insotita de un set de simboluri special alcatuite pentru a ilustra resursele si tipurile de activitati legate de dezvoltarea durabila ale orasului intr-un mod specific. Obiectivele identificate – prima harta cuprindea aproximativ 150 – erau marcate printr-un numar de ordine si separate pe categorii evidentiate prin diverse culori. Succesul de care s-a bucurat aceasta prima initiativa a stat la baza crearii sistemului global, ale carui baze au fost asezate trei ani mai tirziu.

Insa, pentru a fi accesibila la nivel global, adica pentru a usura comunicarea dintre comunitati diferite din punctul de vedere al limbii vorbite sau al obiceiurilor si, in acelasi timp, pentru a promova conceptul esential de „local”, a fost nevoie de crearea unui limbaj special, echivalentul imbunatatit al unui esperanto transpus in imagini. Astfel au fost create simbolurile Green Map, care, pe baza unor criterii bine stabilite, dar si flexibile, pentru a nu estompa nuanta locala, ajutau comunitatile din toata lumea sa descopere mai usor resursele durabile de care dispun si apoi sa le comunice tuturor, exprimindu-le simplu, prin simboluri pe care le putea intelege oricine. Fiecare harta este unica, dupa cum unic este si portretul fiecarei comunitati, insa toate utilizeaza acelasi sistem de simboluri pentru a le face usor de comunicat.

DOUA TIPURI. In ceea ce priveste simbolurile folosite in cadrul Green Map System pentru elaborarea hartilor, se pot distinge doua tipuri: simboluri globale, folosite la nivelul intregii retele (cu obligativitatea ca acestea sa fie prezente pe orice harta in proportie de minimum 50%) si simboluri locale, acolo unde exista resurse sau activitati remarcabile, semnificative pentru comunitatile locale si care nu pot fi ilustrate prin simbolurile clasice. Exemple de astfel de simboluri locale sint locurile ce gazduiesc festivaluri traditionale (Japonia), comunitati traditionale de aborigeni (Australia), fenomene de eroziune a solurilor (Cascadele Victoria, Africa), plante comestibile (Japonia), doctor de familie (Cuba), sporturi pe plaja (Rio de Janeiro, Brazilia), peisaje rurale (Aichi, Japonia).

De-a lungul timpului, au existat mai multe versiuni ale simbolurilor, ultima versiune, cea de-a treia, utilizata si la realizarea Hartii Verzi a Bucurestiului, fiind lansata relativ de curind, in luna februarie a anului 2008. Aceasta noua versiune cuprinde 170 de simboluri grupate pe sectiuni si categorii: mod de viata durabil (cu categoriile economie verde, mobilitate, tehnologie si design, riscuri si amenintari), natura (sol si ape, fauna, flora, sport si recreatie), cultura si societate (caracter cultural, justitie si activism, eco-informatii, lucrari publice si repere ale orasului).

LIMBAJ. Limbajul exprimat prin simboluri sta la baza comunicarii dintre comunitati asa cum este ea promovata in cadrul Green Map System. Fara existenta acestui limbaj, identificarea practicilor si resurselor durabile, schimbul de experienta intre comunitatile de pe glob, replicarea unor proiecte de succes ar deveni un proces anevoios, mult ingreunat de diferente legate de limba, specific local, traditii proprii fiecarei comunitati. Hartile se pot dovedi instrumente extrem de utile atunci cind tema lor urmareste punerea in evidenta a evolutiei unui fenomen, mai ales in cazul Hartilor Verzi. Ele ilustreaza stadiul si dinamica dezvoltarii durabile a unei comunitati pe intelesul tuturor, promovind prin aceasta ideea conform careia dezvoltarea durabila tine de atitudinea responsabila a fiecarui membru al comunitatii, nefiind neaparat apanajul unor specialisti ce elaboreaza complicate strategii de dezvoltare locala, de multe ori greu comprehensibile de cetateanul de rind.

Incepind cu saptaminile viitoare vom prezenta aplicabilitatea simbolurilor Green Map la nivel local, cu exemple de resurse, atitudini durabile, dar si probleme pe care le-am descoperit in Bucuresti si pe care le consideram semnificative pentru dezvoltarea durabila a orasului.

Sursa: Jurnalul National

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *