Suprafata de 6.300 mp a fost declarata rezervatie in anul 1939, iar de statutul ei s-a ingrijit, pana la sfarsitul vietii, botanistul Ioan Borcea

Una dintre cele mai valoroase rezervatii de dune marine din intreaga Europa adaposteste specii faunistice unice in lume, dar si fortificatii din cel de-al Doilea Razboi Mondial

Profesorul Gheorghe Mustata, directorul Statiunii Biologice Marine „Prof. dr. Ioan Borcea”, spune ca dunele de nisip de la Agigea s-au format de-a lungul a mii de ani, prin depunerea nisipului adus dintr-un vechi golf al Marii Negre, unde astazi se gaseste o parte din fostul lac Agigea.

De ce este valoroasa aceasta rezervatie? Pentru ca, prin biodiversitatea plantelor si animalelor, ea este unica in lume.

Aflata in incinta Statiunii Biologice Marine „Prof. dr. Ioan Borcea”, rezervatia adaposteste plante si animale rare si foarte rare, multe dintre ele endemice, care au supravietuit timpului si actiunii omului. Vazand lumea in desfasurarea ei, Heraclit si-a dat seama ca totul este in miscare, in desfasurare, ca totul curge – „panta rei”.

Natura este in vesnica schimbare. Asa de exemplu, in urma cu 50 de ani, lacul Agigea era unul hiperhalin (n.r. – suprasarat), asemenea lacului Techirghiol. Acum, ceea ce a mai ramas din el este o balta cu apa dulce si asta se datoreaza in special actiunii omului, spun specialistii.

O astfel de modificare, petrecuta in timp geologic in Bazinul Pontului Euxin, este secarea golfului marin care a facut posibila aparitia dunelor de nisip de la Agigea, printre care se vad urmele durabile ale Marii Sarmatice.

De exemplu, arata directorul statiunii, „calcarele de pe falezele litoralului s-au format prin depunerile sedimentare ale Marii Sarmatice si sunt contemporane cu cele de la Iasi, de la Repedea si de pe intreaga platforma a podisului moldovenesc, fiind generate de una si aceeasi mare, Marea Sarmatica”.
Ioan Borcea, promotorul rezervatiei

In anul 1915, profesorii Traian Savulescu, Ioan Borcea si Constantin Petrescu au descoperit, independent unul de altul, populatiile de Convolvulus persicus – o volbura de nisip cu floare alba – si de Ephedra distachya – conifer extrem de rar, care la Agigea formeaza pajisti intinse, cu fructe rosii din care se fabrica efedrina, un tonifiant folosit in prepararea produselor medicamentoase.
Turistii care vor sa vada rezervatia pot vizita si buncarele din al Doilea Razboi Mondial

Or, Convolvulus persicus era cunoscuta atunci numai dintr-un singur loc, din apropierea Constantinopolului. Peste un an, Zaharia Pantu colecteaza de pe dunele de la Agigea o specie noua pentru flora Romaniei, Colystegia soldanela – o planta la fel de rara, pentru prima oara descoperita la noi, iar in 1924, tot el semnaleaza specia endemica Silene pontica, o alta planta de nisip.

Dar primele date faunistice din zona dunelor de nisip sunt oferite de catre profesorul Ioan Borcea si apoi de discipolul sau, Mihai Bacescu.

In 1928, profesorul Ioan Borcea a ramas impresionat de bogatia plantelor rare si foarte rare din apropierea statiunii si s-a hotarat sa delimiteze o suprafata de 600 mp pe care o declara „rezervatie de dune marine”. Iar in acelasi an, la Primul Congres al Naturalistilor din Romania, care era prezidat de Emil Racovita, in calitate de presedinte al Academiei Romane, profesorul Ioan Borcea face botanistilor o invitatie speciala pentru a cerceta plantele de la Agigea.

Invitatiei sale ii raspund Alexandru Borza si Erasmus Iuliu Nyarady. Cu aceasta ocazie, Alexandru Borza descopera specia Medicago marina, o leguminoasa specifica marii, iar E.I. Nyarady gaseste ceea ce se va numi Alyssum borzaeanum.

Alyssum era o specie noua, iar „borzaeanum” venea de la numele lui Alexandru Borza, poate cel mai mare botanist al Romaniei la ora aceea, invitat atunci in China, sa studieze botanica.
„La arme cu frunze si flori”

La scurt timp, rezervatia avea sa fie pusa in pericol, insa interventia categorica a profesorului Ioan Borcea a salvat-o.

In timpul acela, reprezentantii Marinei Militare – care vedeau in promontoriul de la Agigea si in terenul propus pentru rezervatie un loc important din punct de vedere strategic, potrivit apararii zonei de coasta – au propus mutarea statiunii. Ioan Borcea a luat o pozitie ferma si a demonstrat regelui semnificatia stiintifica atat a statiunii, cat si a rezervatiei.

Profesorul Ioan Borcea a mai avut o astfel de confruntare in 1935, cand regele Carol al II-lea a vizitat statiunea cu intentia de a intari fortificatiile de coasta de la Marea Neagra.

Fost ministru al instructiunilor publice, dar si om de stiinta cu o autoritate deja recunoscuta, profesorul Ioan Borcea a reusit sa-l determine pe rege sa renunte la intentiile sale.

In 1933, profesorul Al. Borza, in calitate de presedinte al Comisiei Ocrotirii Naturii din Romania, propune specialistilor din Biroul Stiintific al Comisiei „Flora Romaniei” studierea vegetatiei de dune de la Agigea, in vederea includerii sale in lista rezervatiilor protejate prin lege.

Un grup format din cei mai mari botanisti ai tarii a cercetat zona propusa pentru rezervatie si a hotarat ca aceasta sa se mareasca la 6.300 mp pentru a cuprinde toate plantele care meritau sa fie protejate prin lege. Propunerea a fost acceptata si, la 16 ianuarie 1939, a fost publicata Hotararea Biroului Stiintific al Comisiei „Flora Romaniei”, in Jurnalul Consiliului de Ministri nr. 142, urmand ca suprafata stabilita sa devina rezervatie.

Profesorul Ioan Borcea s-a stins din viata in 1936, insa rezervatia de dune marine de la Agigea a ramas si, chiar daca fortificatiile de coasta au fost intarite in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, teritoriul nu a fost afectat.

In 1944, maresalul Ion Antonescu a promulgat o lege prin care a luat 15 hectare din teritoriul statiunii pentru a intari fortificatiile de coasta. „In acest spatiu – povesteste prof. Gheorghe Mustata – s-a construit si o cladire destinata comandamentului, pusa in legatura directa cu fortificatiile. Aceste fortificatii se gasesc la hotarul de vest al rezervatiei. Din 1967, teritoriul luat prin legea lui Antonescu a fost retrocedat Statiunii Biologice Marine „Prof. dr. Ioan Borcea””.

Fortificatiile pot fi vizitate odata cu rezervatia, ca vestigii ale istoriei. Statiunea intentioneaza chiar sa le introduca in circuitul turistic, iar Gheorghe Mustata, optimist, declara ca ar vrea sa amenajeze cat de curand si un urias acvariu cu specii de pesti care sa intregeasca si sa echilibreze ecosistemul marin.

In rezervatie au fost identificate, in timp, 120 de specii de plante superioare si opt specii de plante inferioare, astfel incat, inca din anul 1962, puteau fi recunoscute trei fitocenoze mari (n.r. – o fitogenoza se refera la mai multe plante care se asociaza intre ele, formand o unitate; sunt plante care convietuiesc in buna intelegere): una de Alyssum borzaeanum, una de Carex ligerica si alta de Ephedra dystachya.
Unitate in (bio)diversitate

Unul din cele mai interesante aspecte din rezervatie este inepuizabila „oferta” de specii noi pentru stiinta. Ai crede ca vreme de peste trei sferturi de veac au fost descifrate toate tainele acestui spatiu. Dar cercetarile scot mereu la suprafata numeroase specii rare, foarte rare si unele chiar noi pentru stiinta.

Succesiunea sezoniera a plantelor din rezervatie e un alt fenomen miraculos, care arata cat de desavarsita si ordonata e natura si, in acelasi timp, cat de diversa. La inceputul primaverii isi fac aparitia plantele efemeroide.
Acestea au o scurta perioada de viata, de circa o saptamana, fiind urmate de plantele efemere care au o durata de vegetatie la fel de redusa, insa au nevoie de mai multa caldura decat efemeroidele. Aparitia lor timpurie se explica prin faptul ca aceste plante se grabesc sa rasara inaintea celor inalte, care, prin constitutia lor avantajoasa, au acces mai sigur la lumina soarelui.

In luna mai, rezervatia este imbracata in culorile vii – de galben si rosu – ale plantelor de Alyssum, Adonis, Papver si Ephedra. In timpul verii, aspectul vegetatiei prezinta un accentuat caracter xerofil (n.r. – plante care se pot dezvolta in locuri lipsite de umiditate). Pe timp secetos, melcii de Zebrina varnensis si Helicella candicas dobrudschae urca de-a lungul plantelor si raman, fara sa manance, in asa-numita diapauza estivala. In anotimpul rece, ierneaza in nisip, anticipand nivelul temperaturilor.

Testudo graeca ibera e raspandita in nordul Africii, dar se simte bine si in rezervatia de la Agigea, unde poate atinge varsta de 125 de ani. Daca iarna e mai grea, ei se afunda la 20-25 de centimetri in pamant, iar daca anotimpul e mai putin geros, ajung la o adancime de doar 10-15 centimetri. Vrabia spaniola (Passer hispaniolensis) si grangurele (Oriolus oriolus) sunt doar doua din speciile de pasari specifice rezervatiei. Ultima este o pasare cu corpul galben-auriu, cu aripile si coada negre.

Masculul canta foarte frumos, mai ales dimineata. In rezervatia din Agigea este oaspete de vara, care prefera parcurile, gradinile si dumbravile. Se hraneste cu insecte, dar si cu fructe moi si struguri. Serpii neveninosi (Coronila austriaca si Coluber jugulari) si veninosi (Vipera ursini) fac parte din raritatile zonei, iar broasca testoasa (Testudo graeca ibera) este o subspecie caracteristica Dobrogei.

Traieste 90-125 de ani, in zone aride, nisipoase, sau in terenuri uscate cu tufisuri bogate, fiind iubitoare de caldura. Depune ouale in nisip, unde le cloceste 70-80 de zile. Este raspandita in nordul Africii si se hraneste cu plante ierboase, cu radacini, dar si cu rame si melci.

Fortificatiile de la Agigea au fost intarite dupa intrarea rusilor in tara si oarecum sub controlul lor. Reprezentau zone strategice impotriva navelor nemtesti ce incercau sa patrunda in Portul Constanta sau care intentionau sa atace zona de coasta. Rusii faceau lucruri robuste, deosebit de rezistente.

Sursa: Adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here