Speologia, pasiunea adâncurilor
Speologia, pasiunea adâncurilor
Speologia, pasiunea adancurilor
Speologia, pasiunea adancurilor

In perioada 19 – 27 iulie va avea loc, in Padis, Scoala Nationala de Speologie.

Ca in fiecare an, Scoala Nationala de Speologie se va desfasura in zona Padis, Muntii Bihorului. Organizatorii scolii sunt Federatia Romana de Speologie si Scoala Romana de Speologie prin Asociatia Romana de Educatie Speologica (ARES).
In perioada 19 – 27 iulie vor participa 43 de cursanti din toata tara. 28 dintre acestia vor fi incadrati la nivel incepatori (TSAI) iar 15 la nivel avansati (TSAII). Cursantii vor invata in cadrul scolii sa deprinda tehnica parcurgerii si echiparii verticalelor din pesteri (*TSA = tehnica speologiei alpine). Varsta minima pentru a te putea inscrie este de 14 ani (pentru stagiarii sub 18 ani este nevoie de acordul scris si legalizat la notar al parintilor).

Cei care vor absolvi nivelul TSA I vor primi la final diploma ce atesta capacitatea cursantului de a parcurge autonom pesteri de gradul II si III. Cei ce vor termina nivel TSA II vor avea diploma ce atesta capacitatea cursantului de a conduce o echipa in pesteri de gradul II si III.
In acest an Scoala Nationala de Speologie se desfasoara in parteneriat cu administratia Parcului Natural Apuseni la Centrul de vizitare al PNA din Sesul Padis, Comuna Pietroasa (jud. Bihor).

Activitatile propriu zise vor consta in lectii teoretice dimineata si lectii practice la diferse ateliere (faleza, pesteri, avene). Este al 24-lea an cand se organizeaza aceasta scoala nationala, cel mai important eveniment al Scolii si al Federatiei.

Lectiile teoretice se refera la notiuni de carstologie, salvaspeo, preventie a accidentelor, prim ajutor, norme de protectie a pesterilor. In prima parte a scolii partea practica se exerseaza la faleza din Poiana Ponor, faleza de la Pestera Caput sau Cheile Caput.

Dupa ce cursantii deprind tehnicile de parcurgere/echipare, atelierele practice se vor desfasura in pesterile Barsa, Neagra, Avenul Bortig, Avenul lui Miron, Avenul Acoperit, Avenul Gemanata, Avenul Frigiderul lui Gigi, etc.

Si carstologie
La mijlocul zilelor de scoala echipele de incepatori au o zi mai relaxanta ce consta intr-o drumetie in care li se ofera notiuni de carstologie aplicata cu exemple de fenomene carstice din zona Padis.
Pentru a participa la o astfel de scoala cursantii trebuie sa practice speologia minim la nivel de incepatori si sa achite o taxa de participare. De asemenea participantii trebuie sa fie posesorii de echipament speologic adecvat care sa permita procesul de invatamant.
Cei ce doresc sa practice speologia este bine sa stie ca in cadrul Federatiei Romane de Speologie la nivel national isi desfasoara activitatea aproximativ 35 de cluburi. In judetul Bihor se pot contacta: Clubul de Speologie Cristal Oradea, Clubul de Speologie Speodava Stei, Clubul de Speologie „Z” Oradea, Clubul de Speogie Crysis Oradea.

Fact box:
Echipament speologic
– casca cu jugulara in Y, echipata cu doua surse de lumina independente
– echipament de protectie: combinezon speologic si cizme de cauciuc
– lenjerie de corp: subcombinezon cu proprietati termice
– ham speologic si vesta pentru blocatorul de piept
– veriga rapida de tip demirond
– lonja dubla din coarda dinamica cu Ø minim 9 mm
– coborator cu role; blocator de piept, blocator de mana si pedala
– douacarabiniere cu siguranta si patru carabiniere fara siguranta
– sac de transport materiale personale si colective (banana)
– folie de supravietuire

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here